CERSAIE combină tradiţia şi funcţionalitatea, inovaţia şi designul
La cea de-a 28 ediţie a CERSAIE - Targul internaţional de ceramică de la Bologna, Italia, firmele din domeniu au prezentat tendinţele pe această piaţă.
La cea mai mare expoziţie dedicata exclusiv amenajării băilor au fost expuse plăci ceramice, mobilier de baie cu accent pe funcţionalitate.
Expoziţia a cuprins totul, de la minimalist şi nedecorat, colorat şi vesel, rural şi modern la eleganţa clasică. Diferitele stiluri de viata continuă să inspire diverse curente în mobilier şi design.
Importatori şi distribuitori, constructori şi proiectanţi, provenind din toate părţile lumii, consideră CERSAIE ca fiind evenimentul de referinţă atât pentru aflarea tendinţelor pieţei, a noilor produse şi a soluţiilor tehnologice de avangardă.
Târgul s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 176.000 de metri pătraţi. Au participat 1012 de expozanţi din 33 de ţări, dintre care 263 expozanţi din străinătate.
Criza economică a marcat această ediţie prin faptul că numărul de vizitatori, de 83.286, a fost în stagnare (+0,2%), comparativ cu ediţia din 2009.
În creştere a fost numărul vizitatorilor străini, care a urcat cu +7,9%, până la 24.960 de persoane, în timp ce vizitatorii italieni au fost în număr de 58.326, în scădere cu -4.25% faţă de ediţia precedentă.
Mass media a fost la fel de interesată de această ediţie ca şi de cele precedente: au participat 738 jurnalişti şi cameramani (3, 2%), din care 462 italieni (+5,2%) şi 276 în străinătate.
A fost o ediţie importantă a CERSAIE în care s-a remarcat o repetare a ciclului de întâlniri "de construcţii, locuinţe, gândire". Organizatorii au conceput evenimente nu numai pentru un public de profesionişti şi lucrători calificaţi, ci şi pentru a implica un public mai larg, de la jurnalişti, la studenţi şi cetăţeni obişnuiţi.
Următoarea ediţie a Cersaie în 2011 este programată pentru 24 septembrie.