Programul Prima Casă II s-a resimţit pe piaţa imobiliară din Cluj-Napoca, sporind interesul cumpărătorilor pentru garsoniere şi apartamente cu două camere, cele mai tranzacţionate proprietăţi.
"Prima Casă II a avut un impact similar celui al programului Prima Casă I", susţine Darius Cramba, director de vânzări în cadrul agenţiei Welt Imobiliare.
Şi Roxana Gavrilă, de la agenţia Edil, este de părere că cele două programe au avut acelaşi impact şi chiar "contractele se realizează mai repede". Astfel, sunt preferate garsonierele şi apartamentele cu două camere, în general sub 1.000 euro/mp, acesta fiind etalonul după care se ghidează persoanele care vor să achiziţioneze.
Preţurile apartamentelor au tendinţa de stabilizare
Preţurile pentru apartamente noi pornesc de la mai puţin de 1.000 euro/mp, până la 1.200 euro pe mp, în funcţie de locaţie. Apartamentele vechi se situează în jurul a 1.000 euro/mp, dar sunt şi excepţii, cu 800-850 euro/mp sau peste 1.000 euro/mp, de exemplu 1.050 euro/mp în cartierul Zorile.
Preţul depinde de suprafaţă, cele cu suprafeţe mici au preţul pe mp mai mare, iar cele cu suprafeţe mari, mai mic. "Tendinţa a fost de uşoară creştere a preţurilor la apartamente pe perioada verii, dar nu spectaculos, până în 2% şi nu ştim dacă se va menţine. Preţurile s-au cam stabilizat", precizează domnul Cramba.
Merg destul de bine revânzările de apartamente noi. Proprietarii care au dificultăţi financiare le vând chiar în pierdere.
Casele tranzacţionate nu depăşesc 150.000 euro
Tranzacţii cu locuinţe individuale se fac, de regulă, până la nivelul de 150.000 euro, rar peste. Cu o astfel de sumă pot fi achiziţionate case construite recent, de aproximativ 150 mp utili, pe terenuri de aproximativ 500 mp, către ieşirea din oraş.
Se vând doar terenuri mici, la preţ redus
Cumpărătorii au devenit mult mai selectivi şi în cazul terenurilor, iar tranzacţiile cu acestea sunt rare. "Sunt foarte puţine tranzacţii cu terenuri şi numai dacă au utilităţi, nu se mai cumpără în zonele limitrofe, pentru investiţii", subliniază domnul Darius Cramba. În plus, se fac tranzacţii cu terenuri doar în situaţiile în care preţul este mult sub media pieţei.
Astfel, se vând doar parcele mici, de 500 mp, la un cost de până în 15.000-20.000 euro, spre zona Borhanci, aproape de Făget sau în Dâmbul Rotund. Preţurile sunt în scădere, dar variază foarte mult, deoarece sunt persoane nevoite să vândă.
Preţurile au scăzut cu peste 50% faţă de acum 2-3 ani. De exemplu, ce era acum 2-3 ani la 80 euro/mp la periferie, este acum la 30 euro/mp.
Închirieri preponderent de garsoniere şi apartamente cu două camere
Deşi nivelul chiriilor s-a redus doar cu puţin faţă de anul trecut, totuşi cele mai multe tranzacţii imobiliare sunt cele de închiriere. Se închiriază apartamentele, mai ales cele cu o cameră sau două. Ce era în cartierul Zorilor la 200 euro/lună anul trecut, este acum la 170-180 euro/lună.
Apartamentele cu trei camere se închiriază mult mai greu, eventual cameră cu cameră, pentru studenţi.
Agenţii imobiliari intervievaţi semnalează o uşoară creştere a chiriilor cu 10-15% în vară, pe seama fluxului de studenţi la apropierea deschiderii anului universitar. De exemplu, cu 20-30 euro mai mult la chiriile de 300 euro.
Pentru birouri sunt căutate spaţii foarte mici, de preferat în centrul oraşului, la chirii de maxim 400-500 euro pe lună. Încă, nu s-a ajuns la un echilibru între cerere şi ofertă şi, din acest motiv, ar mai fi posibilă o oarecare scădere, semnalează agenţii imobiliari din Cluj.
În cazul spaţiilor industriale, există ceva interes pentru hale, eventual spaţiile mari sunt închiriate pe bucăţi, dar încă este o distanţă mare de la cerere la închiriere.
Preţuri apartamente
Apartamente noi
Preţuri apartamente
Apartamente noi
Cartierul Mănăştur - 750-850 euro/mp
Zona Bună Ziua - 1.000-1050 euro/mp
Apartamente vechi
o cameră - centru - 35-40.000 euro
o cameră - cartiere - 30.000-40.000 euro
2 camere - central - 45.000-60.000 euro
2 camere - cartiere - de la 38-40.000 la 60.000 euro.
3 camere - 50.000-70.000 euro
Preţuri terenuri
periferie - 30 euro/mp
cartiere - 80 euro/mp
Chirii
Apartamente
1 cameră - 150-200 euro/lună
2 camere - 200-350 euro/lună
3 camere - 280-400 euro/lună
4 camere - 350-500 euro/lună
Birouri
birouri în apartamente -4-5 euro/mp/lună
clădiri de birouri clasa A - 8-10 euro/ mp/lună
Spaţii industriale
1-3 euro/mp/lună
Sursa: agenţi imobiliari din Cluj Napoca