Conacul Brătescu, o construcţie nouă în spiritul zonei Bran
Amenajări / 11 aprilie 2018

Conacul Brătescu din Bran a luat naştere din dorinţa proprietarilor de a construi ceva autentic în spiritul locului, care să vorbească despre zonă. Conacul a fost construit de la zero. Construcţia lui a început în 2010 şi a fost finalizată în 2014, când a şi intrat în circuitul turistic.
Radu Brătescu, proprietarul Conacului Brătescu, ne-a declarat: "Am plecat cu gândul să construim o pensiune în Bran, nu ne-am propus să facem un conac, abia după ce am finalizat clădirea, ne-am gândit să-i dăm acest nume, de conac. S-a legat şi cu povestea tatălui meu care avea o căsuţă în Moeciu, iar prietenii lui spuneau că vin la conac, mai mult în glumă pentru că era o casă micuţă".
Potrivit proprietarului, tatăl său, domnul Emil Brătescu, profesor de limba şi literatură română primea la dans prieteni scriitori şi poeţi ai vremurilor (printre care Ioan Groşan, Ioan Buduca, Radu Ţeposu, Cornel Nistorescu, Otilia Ţeposu etc). Aici erau organizate până după miez de noapte discuţii, critici şi analize literare, sociale, politice şi culturale, udate cu vinuri alese. Casa domnului Brătescu a devenit un loc etern, rămas în mintea tuturor "Conacul lu" Brătescu". Astăzi noua construcţie duce mai departe povestea.
După ce a fost dată linia arhitecturală a clădirii, proprietarii conacului s-au gândit ca fiecare cameră să fie diferită. Conform domniei sale, piesele de mobilier le avea deja achiziţionate de la pieţe de antichităţi înainte ca lucrările de construcţie să fie finalizate.
Tariful mediu pentru o noapte de cazare, la Conacul Brătescu, este în jur de 290 lei, camera dublă cu mic dejun.
Conacul dispune de opt camere duble şi un apartament în care se pot caza până la 4 persoane.
De asemenea, proprietarii se gândesc ca pe viitor, pe partea de exterior, să construiască ceva pentru a le oferi turiştilor posibilitatea de activitate, au în plan construirea unei piscine sau a unui teren de tenis.