Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

DESPRE PROGRAMUL "PRIMA CASĂ"Ministrul de Finanţe: "Poate nu ar fi oportun în aceleaşi condiţii"

Alexandru Costea Piaţa Imobiliară /

Ministrul de Finanţe: "Poate nu ar fi oportun în aceleaşi condiţii"

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat, astăzi, că se analizează oportunitatea continuării programului "Prima Casă", urmând să fie luată şi anunţată o decizie în scurt timp, dar, potrivit ministrului, o prelungire a programului "poate nu ar fi oportună în aceleaşi condiţii", conform surselor din presă.

"În acest moment, finalizăm o analiză a acestui program. Este un program de succes, a fost un program de succes în anii precedenţi. Avem peste 160.000 de proiecte pe «Prima Casă»", a declarat ministrul de Finanţe, Anca Dragu, la finalul şedinţei săptămânale a Executivului.

Întrebată de jurnalişti dacă ar mai fi oportună prelungirea programului, iniţiat în 2009, Dragu a precizat: "Poate nu ar fi oportună în acealeşi condiţii".

Anca Dragu a mai spus că sunt analizate toate posibilităţile şi că motivele care ar putea înclina împotriva continuării programului "Prima Casă" sunt legate de o creştere accelerată a creditului în afara programului şi o lichiditate foarte bună în bănci, care "nu ar mai necesita atâta sprijin din partea statului".

"În acest moment, ne uităm la oportunitatea programului şi luăm în calcul diferite scenarii. Aceste scenarii au în vedere actualele date economice şi macroeconomice, deoarece constatăm o creştere accelerată a creditului în afara programului «Prima Casă». De asemenea, avem o situaţie a lichidităţii în bănci foarte bună care nu ar mai necesita atâta sprijin din partea statului. Deci toate aceste elemente legate de costuri şi oportunităţi sunt luate în considerare în acest moment", a precizat ministrul.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional