Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Dezvoltatorul imobiliar Impact va construi un nou cartier rezidenţial

Piaţa Imobiliară /

Dezvoltatorul imobiliar Impact va construi un nou cartier rezidenţial

Impact Developer & Contractor (IMP) a anunţat ieri că va construi o nouă comunitate rezidenţială de peste 600 de apartamente în cartierul Domenii din Bucureşti, pe un teren de 22.000 mp cumpărat cu 10,6 milioane de euro, fără TVA.

Cartierul va fi situat între bulevardele Kiseleff şi Ion Mihalache, Domenii fiind o zonă a Capitalei cunoscută drept viitorul "pol al clădirilor de birouri". Lucrările pentru prima fază a proiectului vor fi demarate în toamna anului 2017 şi vor fi încheiate în primăvara anului 2019, iar prima fază va cuprinde patru blocuri cu 268 de apartamente, potrivit companiei, relatează News.ro.

Compania a început să fie contactată de cumpărători încă de la apariţia primelor zvonuri legate de achiziţia terenului, potrivit directorului general al companiei, Bartosz Puzdrowski.

"Încă din urmă cu câteva luni, când au început să circule zvonuri potrivit cărora noi încercăm să achiziţionăm terenul, nu a trecut nicio zi fără să fim contactaţi de potenţiali cumpărători care erau realmente interesaţi de un apartament, deşi noi nu dispuneam de teren la acel moment. Credem că cererea pentru apartamentele pe care le vom construi va fi mare, iar acestea se vor vinde rapid", a declarat directorul Puzdrowski, în cadrul comunicatului.

Ansamblul va fi compus din nouă blocuri care vor avea între 9 şi 13 etaje fiecare, oferind apartamente de diferite dimensiuni - de la garsoniere, la apartamente tip studio, cu două, trei sau patru camere. Locurile de parcare vor fi situate în subteran pentru a limita traficul auto în interiorul comunităţii, iar mai puţin de o treime din suprafaţa dezvoltată va fi ocupată de clădiri, potrivit companiei.

Impact a avut anul trecut venituri totale de 194,5 milioane lei şi un profit net de 29,6 milioane lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional