Directiva UE pentru clădiriViitorul începe azi: Clădirile "aproape zero-energie" vor deveni regula în Uniunea Europeană

Dr. Bogdan Atanasiu, senior expert în eficienţă energetică, Institutul European pentru Performanţa Clădirilor, Bruxelles

În numai opt ani vor putea fi construite în statele membre UE doar clădiri "aproape zero - energie". Directiva europeană pentru performanţa energetică a clădirilor recent revizuită (recast EPBD, 2010/31/EU) prevede în Articolul 9, obligaţia statelor membre de a construi numai clădiri "aproape zero-energie" începând cu 31 decembrie 2020.

În mod exemplar, clădirile administraţiei publice trebuie să se conformeze acestei prevederi cu doi ani înainte, respectiv începând cu 31 decembrie 2018.

Directiva europeană defineşte clădirile "aproape zero-energie" ca fiind clădiri ce au "o performanţă energetică foarte ridicată" şi în care consumul acesta foarte mic de energie trebuie să fie asigurat "în mare măsură" de către surse de energie regenerabilă, inclusiv cele instalate "lângă clădire sau în zona apropiată clădirii" (n.b. citatele sunt din textul directivei).

Consumul de energie vizat de această directivă este cel necesar încălzirii, răcirii, ventilării şi pro­ducerii de apă caldă. În cazul clădirilor ne- rezidenţiale (de ex. clădiri de birouri, comerciale, şcoli, spitale etc.) consumul necesar iluminării este şi el sub incidenţa acestei directive.

Pe scurt, directiva europeană cere statelor membre să construiască clădiri bine izolate termic, să aibă prevăzute echi­pamente de producere a energiei foarte eficiente şi care să îşi asigure o bună parte din consumul de energie din surse regene­rabile. Această cerinţă nu va reprezenta un standard în sine, dar trebuie tradusă în cerinţe tehnice care să devină norma minimă în codul clădirilor din ţările membre. Transpunerea acestei directive în legislaţia ţărilor membre trebuie să se realizeze în 2012 iar punerea în practică a cerinţei pentru clădiri "aproape zero-energie" trebuie să se facă în prima jumătate a anului 2013.

Recunoscând varietatea tradiţiilor în construcţia clădirilor şi a condiţiilor climatice existente pe teritoriul UE, directiva pentru clădiri lasă la latitudinea statelor membre elaborarea unei definiţii exacte a clădirilor "aproape zero-energie" şi stabilirea unei foi de parcurs, cu o bornă intermediară în 2015, pentru implementarea în practică a acestei cerinţe până în 2020. Metodologia de calcul a bilanţului energetic al clădiri este, de asemenea, lăsată la latitudinea ţărilor membre. Cu alte cuvinte, fiecare ţară membră UE va avea o abordare proprie şi nu va exista o normă comună la nivel european. Este astfel de aşteptat ca unele ţări să aibă cerinţe mai stricte în timp ce altele vor avea o abordare mai largă, funcţie de nivelul ambiţiilor şi de puterea de cumpărare din acea ţară.

Ţările membre trebuie să raporteze Comisiei Europene definiţiile şi foile de parcurs pentru clădirile aproape zero-energie. Unele ţări deja şi-au declarat strategiile, altele sunt la stadiul de intenţii şi în sfârşit, alte ţări încă nu au decis nimic (România fiind în această ultimă categorie). Câteva exemple sunt prezentate în tabelul alăturat.

După cum reiese din cele de mai sus, nu există o abordare comună la nivel european şi este greu de presupus că se poate realiza aşa ceva având în vedere diversitatea practicilor din ţările membre.

Cu toate acestea, este nevoie de elaborarea unor principii comune de implementare practică a clădirilor aproape zero-energie care să ghideze statele membre şi totodată să garanteze simultan reducerea consumului de energie, reducerea emisiilor de carbon şi producerea unei părţi din necesarul de energie al clădirii din surse regenerabile.

BPIE, în cooperare cu Ecofys GmbH şi Institutul de Cercetari pentru Clădiri din Danemarca (Sbi) a elaborat anul trecut un studiu amplu care a avut ca scop elaborarea unor astfel de principii valabile la nivel european. Fără a intra în detalii, studiul citat a stabilit necesitatea de a defini în mod clar modalitatea de evaluare a necesarului de energie al clădirii, al energiei regenerabile generate, precum şi al emisiilor de carbon asociate bilanţului energetic al clădirii. În acelaşi timp, studiul BPIE a revelat nevoia de definire a unei limite maxim admisibile a consumului energetic, a unei cote minime de energie regenerabilă, precum şi o limită maximă a emisiilor asociate de carbon.

În acest moment BPIE are în curs de elaborare o analiză mai detaliată la nivelul câtorva ţări (inclusiv România) pentru a stabili nivelul maxim posibil în aceste ţări pentru a transpune în practică cerinţa europeană de case aproape zero-energie.

Trecerea la construirea de case cu consum redus de energie va reprezenta un pas important care, în condiţiile unor politici inteligente de transpunere în practică poate genera multiple beneficii economico-sociale.

În 2012 trebuie să se realizeze transpunerea în legislaţia ţărilor membre a directivei UE privind performanţa energetică a clădirilor.

Printre beneficiile identificate în studiul mai sus menţionat se numără crearea de numeroase noi locuri de muncă, de stimulare a producţiei locale de materiale de construcţii şi echipamente eficiente energetic, creşterea confortului termic în clădiri, stimularea investiţiilor private şi a cercetării în domeniul materialelor şi echipamentelor eficiente energetic. La nivel macro-economic, construirea de clădiri cu consum redus de energie creşte securitatea energetică fără a fi nevoie de asigurarea pe termen lung a furnizării de combustibili şi fără construirea de noi centrale termo- electrice.

Aproximativ un sfert din clădirile viitorului vor fi clădiri nou construite de azi înainte şi pe termen lung (până în 2050) se asigură dezvoltarea durabilă a sectorului clădirilor.

Implementarea cerinţelor de construire de clădiri aproape zero- energie necesită nu numai elaborarea de politici şi normative ce vizează direct acest sector, ci mai cu seamă realizarea de politici complementare în domeniul dezvoltării regionale, al urbanismului, al dezvoltării sistemelor de termoficare existente.

În ţările dezvoltate precum Germania sau Austria, costurile adiţionale pentru construirea de clădiri pasive sunt cu maxim 10% mai ridicate decât clădirile construite în acord cu standardele actuale. Pentru a ajunge la aceleaşi nivele accesibile şi în alte ţări precum România, este nevoie de politici suplimentare de stimulare a producţiei locale de echipamente şi materiale eficiente, de măsuri financiare suport pentru încurajarea acestora, precum cele existente în alte ţări (de ex. reduceri de taxe, credite preferenţiale condiţionate sau chiar granturi parţiale). Este nevoie de acţiuni de pregătire şi educare a forţei de muncă pentru a putea înţelege şi pune în practică curentă noile tehnologii şi practici în proiectare şi construcţie, de norme şi măsuri de verificare şi control a lucrărilor în construcţii şi mai ales, de măsuri de explicare şi informare a cetăţenilor despre beneficiile majore asociate clădirilor cu performanţă energetică ridicată.

Directiva europeană cere statelor membre să construiască clădiri bine izolate termic, să aibă prevăzute echipamente de producere a energiei foarte eficiente şi îşi asigure o bună parte din consumul de energie din surse regenerabile.

În mod cert România trebuie, poate şi are tot interesul să treacă gradual la construcţia de case "aproape zero-energie". Aceasta poate repre­zenta o schimbare importantă de mentalităţi şi practici şi ne va permite să menţinem ritmul cu ţările dezvoltate şi să menţinem piaţa românească intere­santă pentru investiţiile străine.