Dispensar Uman P
Proiecte / 06 aprilie 2015

Caracteristici
S teren = 2672 mp
Procentul de ocupare a terenului = 5.12 %
Coeficientul de utilizare a terenului: = 0.05 m2 A.d.c./ m2 teren
S construită = 137 mp
S desfăşurată = 137 mp
Înălţimea maximă = 7.63 m
Înălţimea la cornişe = 5.95m
S betonată alei = 93 mp
Furnizarea şi accesul la serviciile medicale reprezintă o problemă cheie pentru asigurarea unei mai bune calităţi a vieţii în comunităţile rurale. Situaţia unităţilor sanitare din România, atât din perspectiva numărului de unităţi, cât şi a resurselor umane implicate, a cunoscut o evoluţie negativă în perioada 2005-2011. Autorităţile locale au început acest proiect în ideea de a satisface nevoile cetăţenilor din punct de vedere al sănătăţii, cât şi în ideea atragerii de cadre medicale care să-şi desfăşoare activitatea în această zonă rurală.
DISPENSARUL oferă servicii de excelenţă, atât în plan medical, cât şi în plan uman. Serviciile acestuia, la standarde comunitare, se adresează deopotrivă persoanelor fizice. Pentru acest tip de clienţi, planul de acţiune al dispensarului urmăreşte: acţiuni curative şi de tratament: analiza statusului medical al pacientului, stabilirea diagnosticului, stabilirea manierei curative şi a tratamentelor, urmărirea pacientului după îndeplinirea obiectivelor medicale propuse.
Acest dispensar are un regim de înălţime parter şi cuprinde 2 săli de tratament, 2 cabinete medicale, o sală de aşteptare, 4 grupuri sanitare, 2 vestiare şi 2 camere destinate arhivei. El are o suprafaţă construită de 137 mp.
FINISAJE INTERIOARE
Tâmplăria interioară este din lemn. Acoperişul clădirii este tip şarpantă în 2 ape. Finisajele interioare prevăzute sunt moderne şi de calitate. Pentru pereţi şi tavane s-au ales zugrăveli lavabile anticondens şi zugrăveli pe bază de cuarţ.
MATERIALE PROPUSE
Casa este proiectată pe structură în cadre din beton armat.
Pereţii exteriori se vor realiza din cărămidă eficientă, placaţi cu termosistem din polistiren de 10 cm şi finisaţi cu tencuială decorativă pe bază de cuarţ. Tâmplăria exterioară este din PVC cu geam termopan.