Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"Facilităţile băncilor pe creditare vor influenţa creşterea pieţei imobiliare"

Piaţa Imobiliară /

"Facilităţile băncilor pe creditare vor influenţa creşterea pieţei imobiliare"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pe piaţa imobiliară au apărut tot mai mulţi investitori internaţionali sau locali care au proiecte în derulare sau care se pregătesc să demareze noi afaceri, mai ales în polii principali ai ţării, ne-a spus Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România, unul dintre jucătorii pieţei mondiale şi locale a francizelor imobiliare, subliniind că imobiliarele revin în economie ca sector important.

    Domnia sa estimează că, în acest an, vom asista la o creştere cu circa 5% a pieţei imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea, şi de programul Prima Casă.

    "Şi afacerile pe segmentul agenţiilor imobiliare se dezmorţesc, treptat, după ce, în perioada de criză economică, peste 75% dintre birourile existente la nivelul pieţei din România s-au închis", ne-a mai declarat domnia sa, în cadrul unui interviu.

    (Interviu cu Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România)

    "Imobiliarele revin în economie ca sector important"

    Reporter: Cum a evoluat piaţa imobiliară din ţara noastră, în ultimul an?

    Răzvan Cuc: Piaţa autohtonă încearcă să ţină pasul cu cea europeană. Acolo, sectorul imobiliar şi-a revenit şi a trecut peste criză şi, cu siguranţă, acest lucru încercăm să facem şi noi, acum, în România.

    Am observat că sunt tot mai mulţi investititori internaţionali sau locali care au proiecte în derulare sau care se pregătesc să demareze proiecte, mai ales în polii principali ai ţării (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa etc.).

    În aceste condiţii, estimăm că, în 2015, vom asista la o creştere cu circa 5% a pieţei imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea, şi de programul Prima Casă.

    Şi afacerile din segmentul agenţiilor imobiliare se dezmorţesc, treptat, după ce, în perioada de criză economică, peste 75% dintre birourile existente la nivelul pieţei din România s-au închis. Astfel, tot mai multe agenţii imobiliare noi sunt deschise an de an, mai ales în marile oraşe din ţară, unde piaţa de profil dă semne clare de revenire.

    Un lucru este cert: imobiliarele revin în economie ca sector important.

    Dacă ne referim la sectorul consultanţei imobiliare, aici lucrurile nu stau foarte bine, întrucât nu există niciun for care să controleze numărul de agenţi imobiliari şi nici tranzacţiile realizate de aceştia, astfel că nu avem nicio idee despre ceea ce generează acest sector al pieţei imobiliare. Cu siguranţă că dacă el ar fi controlat, normat şi stimulat ar putea avea un impact de zece ori mai mare în economie - aşa cum se întâmplă în pieţele occidentale -, însă se pare că "legiuitorul" nu este interesat de acest sector care zace într-o latenţă continuă de 25 de ani.

    Reporter: Ce proiecte importante se află în desfăşurare şi în ce domenii?

    Răzvan Cuc: În acest moment, observăm o efervescenţă pe piaţa imobiliară din România. Tot mai multe proiecte, fie office, rezidenţiale sau comerciale, se află în curs de derulare sau au fost începute în principalii poli din ţară - în oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Braşov, Sibiu, Iaşi, Constanţa.

    Reporter: Trecând la compania pe care o reprezentaţi, care este filosofia RE/MAX?

    Răzvan Cuc: Reprezentând franciza numărul unu la nivel global pe segmentul de real-estate, RE/MAX a fost înfiinţată în 1973 în Denver şi are, astăzi, peste 6.300 de birouri şi peste 96.000 de agenţi afiliaţi în 95 de ţări din întreagă lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de ţări, cu 1.500 birouri şi 14.000 de agenţi, continuând să se extindă.

    Eu şi soţia mea, Ramona Cuc, am decis preluarea master-francizei RE/MAX în 2013, însă nu a fost primul contact pe care l-am avut cu sectorul imobiliar. De mai bine de 15 ani, soţia mea deţine agenţia imobiliară Grup de Lux din Cluj şi, de-a lungul vremii, m-am implicat în acest business alături de ea. De asemenea, în urmă cu câţiva ani, am derulat şi o serie de invesţii imobiliare în imobile de locuinţe sau birouri. Aşadar, domeniul îmi era foarte cunoscut la momentul preluării master-francizei RE/MAX.

    Decizia de a face însă acest pas are la bază şi succesul RE/MAX din întreagă lume şi, în ultimii zece ani, în Europa - dezvoltarea constantă şi susţinută, creşterea organică a afacerii globale timp de peste 40 de ani. Acest lucru îmi oferă optimism şi încredere că pot dezvolta business-ul pe plan local.

    Reporter: Câte agenţii aveţi, acum, pe piaţa noastră?

    Răzvan Cuc: În prezent, avem 12 birouri, în mai multe oraşe din ţară. Master-franciza RE/MAX România se află la Cluj-Napoca, restul birourilor fiind prezente şi în alte oraşe, precum Bucureşti, Bistriţa, Arad, Suceava, Bacău şi Braşov, iar până la finele anului vor fi acoperite şi locaţii ca Timişoara sau Iaşi.

    Raportat la planurile de viitor, în 2015 este vizată creşterea numărului de francize cu 15 noi locaţii, până la 27 de birouri în întreaga ţară, dar şi o dublare a cifrei de afaceri raportate în 2014.

    În prima fază vizăm oraşele mari din România, cu peste 150.000 de locuitori, iar până în 2023 estimăm că vom ajunge la 110 birouri francizate şi la peste 1.000 de agenţi imobiliari, în întreagă ţară. Este, cu siguranţă, o mare provocare, însă credem că toate atuurile brandului RE/MAX - competenţă, trainingurile oferite, expertiză şi experienţă - vor face diferenţa pe piaţă locală de profil.

    Reporter: Cât investeşte compania în extinderea pe piaţa românească?

    Răzvan Cuc: Dacă va referiţi la investiţia în birouri, RE/MAX nu investeşte efectiv în birourile partenere, deoarece RE/MAX este un sistem de francizare prin care afaceri independente se afiliază unei reţele internaţionale.

    Cu toate acestea, RE/MAX România va investi continuu şi susţinut în educaţie, atât în derularea de evenimente de training adresate proprietarilor şi agenţilor imobiliari, cât şi în dezvoltarea de noi module de training pe care să le "importăm" din RE/MAX Internaţional şi să le aplicăm şi în România. În acest fel, dorim să facem diferenţa pe piaţă locală, să transformăm agentul imobiliar într-un consultant imobiliar, de încredere, care prestează servicii de calitate pentru clienţii săi.

    De asemenea, în următoarea perioadă vom investi în campanii de promovare, dar şi în dezvoltarea CRM-ului în care lucrăm.

    Reporter: Ce servicii oferă compania clienţilor, în acest moment?

    Răzvan Cuc: În primul rând, membrii RE/MAX - agenţi sau broker owneri - beneficiază de programele de training care livrează un pachet complex şi complet de lucru pentru succesul în această industrie. Apoi, agenţiile RE/MAX beneficiază de un sistem de promovare a proprietăţilor integrat la nivel mondial. Afilierea la o reţea de top, locală şi internaţională, accesul la platforma de listare a proprietăţilor şi de suport în marketing sunt alte avantaje ale reţelei RE/MAX.

    Este important de spus că fiecare franciză este administrată independent, respectând un contract de franciză ce normează colaborare, iar instrumentele de lucru, partea de tehnologie şi promovare sunt oferite de noi.

    Practic, peste jumătate din birourile noastre (60%) sunt agenţii imobiliare care au ales să devină francize RE/MAX. Restul sunt business-uri noi, pornite de la zero, de antreprenori ce îşi doresc să aibă o afacere ce beneficiază de sprijinul unui grup puternic.

    Reporter: Mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional