Un nou contract de finanţare pentru implementarea unui sistem de management al deşeurilor, de data aceasta în judeţul Covasna a fost semnat în 17 septembrie 2010 între Ministerul Mediului şi Pădurilor, în calitate de autoritate de management, şi Consiliul Judeţean Covasna, în calitate de beneficiar.
Implementarea proiectului va presupune o investiţie de 25 milioane lei fără TVA.
Proiectul cuprinde trei contracte de asistenţă tehnică, două de lucrări şi unul de audit.
În luna octombrie, domnul Attila Balo, coordonator proiect în cadrul Consiliului Judeţean Covasna, preconizează că vor fi lansate licitaţiile pentru contractele de asistenţă tehnică de implementare, asistenţă tehnică pentru supervizare lucrări şi achiziţii şi asistenţă pentru publicitate. Licitaţia pentru contractul de Asistenţă Tehnică pentru Implementarea Proiectului va fi lansată prima, cel mai probabil în primele săptămâni din octombrie.
Până în luna decembrie Consiliul Judeţean Covasna doreşte să lanseze toate licitaţiile, potrivit domnului Balo.
Contractele de lucrări au ca obiective construcţia a unui depozit ecologic, pe un amplasament situat în mijlocul judeţului, la 15 km de Sf. Gheorghe, a unei staţii de compostare, a unei staţii de sortare şi a unui punct de transfer. De asemenea vor fi închise patru depozite neconforme din patru oraşe: Sfântu Gheorghe, Târgul Secuiesc, Covasna şi Întorsura Buzăului.
Sistemul de management integrat al deşeurilor va asigura o rată de colectare a deşeurilor de 100% în zonele urbane şi rurale, precum şi implementarea unor metode de tratare a deşeurilor municipale biodegradabile (compostare în gospodării şi compostare centralizată).
Tot proiectul va fi finalizat până la sfârşitul anului 2012.