Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Forte Partners investeşte 37 milioane euro în construirea a 352 de locuinţe în cartierul Aviaţiei

Piaţa Imobiliară /

Dezvoltatorul imobiliar Forte Partners investeşte 37 milioane euro într-un nou proiect rezidenţial denumit Aviaţiei Park, care va include 352 de locuinţe şi va fi amplasat în zona de nord a oraşului, în cartierul Aviaţiei, a anunţat, ieri, compania.

"Am analizat fiecare detaliu, de la circulaţii la ergonomia spaţiului, de la necesitatea unui lobby amplu, cu atrium de şase metri înălţime şi până la nivelul de zgomot sau confortul termic. Este un proiect aparte, în care avem mare încredere şi care a generat deja peste 60 de rezervări în etapa de pre-vânzare" a declarat directorul general şi fondatorul Forte Partners, Geo Mărgescu, citat de News.ro.

Aviaţiei Park a primit autorizaţia de construcţie pentru prima fază şi va demara execuţia în vara acestui an. Proiectul include patru clădiri şi se va livra în două etape.

Prima fază include două blocuri, 176 de apartamente şi studio-uri, care se vor finaliza în termen de 18 luni de la data începerii lucrărilor.

În cea de a doua etapă se vor preda următoarele 176 de unităţi, livrate la şase luni de la data finalizării primei faze.

Peste 50% din suprafaţa proiectului va fi reprezentată de spaţii verzi. Din cei 15.000 de metri pătraţi de teren, numai 3.700 metri pătraţi vor fi ocupaţi de amprenta celor patru clădiri.

Peste 11.000 mp sunt dedicaţi piaţetei, aleilor pietonale, drumurilor de acces şi vegetaţiei, cu aliniamente de copaci şi plante perene, concepute pentru o armonie a grădinilor în fiecare sezon.

Regimul de înălţime al blocurilor este de parter plus 10 etaje, în vreme ce suprafaţa utilă a studio-urilor şi apartamentelor de până la patru camere variază între 50 şi 150 de metri pătraţi, a mai precizat compania.

Forte Partners a fost înfiinţat în 2014 de către un grup de investitori cu o vastă experienţă în mediul de afaceri românesc. În portofoliul dezvoltatorului se regăsesc proiectele de birouri Ştefan cel Mare şi The Bridge, precum şi terenuri pentru proiecte viitoare în diverse zone importante din Bucureşti.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional