Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Fosele septice sunt recomandate pentru terenuri destinate traficului pietonal

F.A. Investiţii /

Fosele septice sunt recomandate pentru terenuri destinate traficului pietonal

Distanţa faţă de cel mai apropiat puţ de apă trebuie să fie mai mare de 10 metri

Aţi cumpărat un teren într-o localitate ce nu are toate utilităţile sau încă nu au ajuns lucrările în dreptul lotului dumneavoastră? Nu intraţi în panică, orice are o rezolvare. În cazul în care vă număraţi printre cei care încă nu dispun de o canalizare, rezolvarea are un nume - fosa septică.

Fosele ecologice sau fosele septice nu au în procesul de lucru ceva mecanic. Dacă intervine sau se montează ceva mecanic (aeratoare sau filtre), produsul devine staţie de epurare sau ministaţie de epurare şi atunci se încadrea-ză la alte norme legale şi trebuie însoţite de agrement tehnic de calitate şi certificat de conformitate.

Potrivit domnului Marian Traian, director al societăţii "Tecoprest Com" SRL din Bucureşti, fosele septice sunt recomandate în orice localitate unde nu există posibilitatea de racordare la o reţea de canalizare iar terenul este circulabil doar pietonal, nu auto.

În momentul alegerii unei fose septice trebuie să ţineţi cont de distanţa faţă de cel mai apropiat puţ (care nu trebuie să fie mai mică de 10 m), de zona de sol în care se montează pentru a se putea calcula drenajul apei în sol şi de ţeava de scurgere care ajunge la fosă, care, de regulă, trebuie să fie de aproximativ -0.6m/-0.9m (în cazul în care, pe viitor, se va realiza canalizarea stradală, fosa să poată fi legată la aceasta). Aceste dispozitive sunt uşor controlabile, ocupă foarte puţin spaţiu (aproximativ 3 mp), iar montajul se face în doar două-trei zile.

Fosele septice se calculează în număr

de persoane

Fosele septice se calculează în funcţie de persoanele care populează clădirea sau locuinţa deoarece ele sunt însoţite de drenaje (90% din produse lucrează pline cu apă, pe principiul vaselor comunicante), apa rezultată din procesul de separare şi limpezire drenându-se în sol.

Fosele septice sunt valabile la clădiri cu maxim 50 de persoane. La un număr de peste 50 de persoane trebuie montate staţii de epurare sau ministaţii de epurare.

Tipuri de fose septice

Societatea "Tecoprest Com" SRL comercializează două tipuri de fose septice: FSV A şi FSV B. Acestea sunt compuse din rezervoare din PVC subterane, cu un drenaj propriu care colectează totalitatea apelor menajere produse în gospodăriile dotate cu apă curentă pentru a fi drenate, iar grosierul este preluat prin vidanjare. Fosa septică de tip FSV A este alcătuită din două rezervoare din polipropilenă subterane, fiind recomandată pentru o familie formată din cinci persoane, pe când fosa septică de tip FSV B este alcătuită din trei rezervoare şi este recomandată unei familii formate din zece persoane.

Avantaje

Avantajul unei fose septice de tip FSV A sau FSV B îl reprezintă faptul că în momentul ajungerii canalizării stradale la client, acesta scoate rezervoarele şi astupă groapa la loc cu pământ. Astfel, locul respectiv poate fi folosit fără nicio restricţie. Un alt avantaj este spaţiul pe care îl economisiţi. O fosă ocupă aproximativ 3 mp.

Termenul de execuţie a unei fose septice este de două - trei zile şi nu necesită autorizaţie de construcţie deoarece se execută din rezervoare de plastic şi sunt considerate construcţii provizorii. Are marele avantaj că nu trebuiesc vidanjate des, ci la 12-18 luni, implicând costuri mici (având în vedere că o familie de cinci persoane consumă aproximativ 1.000 litri apă menajeră pe zi) şi nici nu degajă mirosuri neplăcute.

Întreţinere

În general fosele nu necesită întreţinere, ele având o ardere anaerobă, în ele lucrând bacterii anaerobe. Vidanjarea poate fi realizată la un interval de 12-18 luni.

Se execută din rezervoare de plastic şi se ştie că plasticul, dacă nu este atacat de soare (la acţiunea soarelui, plasticul îmbătrâneşte şi devine casant), are o durată de viaţă foarte mare. Societatea "Tecoprest Com" garantează o durată de viaţă de zece ani.

Montare

- se amplasează cadrul de lemn cu diametru interior de 3 m x 1 m (tip FSV A) sau 3 m x 1,4 m (tip FSV B) şi se sapă o groapă în interiorul acestuia (numai manual) cu diametrul de 3 m x 1 m/1,4 m suprafaţa la sol şi cu o adâncime de -1,3 m de la conducta de scurgere în jos;

- se pune o masă de pietriş de râu spălat sort 16-31 aproximativ 0,4 m pe fundul gropii;

- se montează un cadru de lemn pentru ghidajul rezervoarelor după care se mufează rezervoarele la conducta de scurgere şi drenaj şi se umple pe lângă rezervoare cu pietriş;

- se fixează rama şi se montează capacul de lemn;

- se pune umplutura cu pământ peste capacul de lemn şi se nivelează zona.

Montarea foselor nu este condiţionată de anotimp, putând fi făcută în tot timpul anului. Excepţie fac zilele ploioase sau geroase, cu temperaturi sub -10 grade Celsius, deoarece pietrişul poate îngheţa şi nu mai poate fi pus în drenaj.

În momentul finalizării lucrării fosa este funcţională fără nicio restricţie.

În general, fosele se montea-ză la amenajarea curţii, deoa-rece nu este necesară (dacă nu sunt băile montate sau un vas de toaletă pe care să le deservească).

Preţuri de comercializare

Preţurile sunt cuprinse între 5.700 lei şi 7.500 lei, având incluse transportul, săpătura, pietrişul, rezervoa-rele, materialele şi manopera pentru zona Bucu-reştiului.

Pentru localităţile situate în afara razei de 50 km de Bucureşti şi Piteşti, preţurile sunt cuprinse între 5.300 lei şi 7.000 lei, clientul trebuind să asigure săpătura şi pietrişul, caz în care montajul fosei durează doar o zi.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional