Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Gradul de ocupare în ansamblul Park Residences 5 ajunge la 70%

Adina Lateş Piaţa Imobiliară /

Gradul de ocupare în ansamblul Park Residences 5 ajunge la 70%

Gradul de ocupare în ansamblul Park Residences 5 ajunge la 70%, cele mai solicitate fiind apartamentele cu două camere, care s-au vândut integral, în mare parte datorită finanţării prin Prima casă şi faptului că au beneficiat de TVA redus de 5%, potrivit unui comunicat al Nordis.

Conform sursei citate, pe locul doi în topul vânzărilor s-a situat segmentul de apartamente de trei camere, din care s-au vândut 70% şi pe locul trei segmentul apartamentelor de patru camere, cu 58%. Gradul general de ocupare al ansamblului este de 70%, la sfârşitului lunii noiembrie 2015.

"Din totalul de apartamente vândute, peste 80% au fost achiziţionate de clienţi utilizatori finali şi restul de investitori. Pentru apartamentele ce urmează a fi vândute estimăm că majoritatea clienţilor vor fi utilizatori finali.

Preţurile apartamentelor tranzacţionate au variat în funcţie de etaj şi vedere. Cele mai solicitate au fost cele care s-au încadrat în plafonul de TVA de 5%, adică într-un preţ maxim de 380.000 lei.

Dintre cumpărătorii care au achiziţionat apartamente pentru a locui în ansamblu Park Residences 5, circa 75% au accesat un tip de credit bancar, iar 25% au avut surse proprii de finanţare", declară Emanuel Poştoacă, General Manager al Nordis.

De la 1 ianuarie 2016 şi apartamentele de trei camere se vor încadra în noua grilă de TVA redus, de 5%, ca urmare a creşterii plafonului maxim prin lege. Dintre apartamentele disponibile în acest moment, cca 69% sunt cu 3 camere, iar dintre acestea, peste 60% au preţuri situate în intervalul 380.000 lei - 450.000 lei şi vor putea fi vândute cu ajutorul TVA-ului de 5%.

"Acest lucru este posibil datorită noilor măsuri fiscale de aplicare a cotei reduse de TVA de 5%, valabile de la 1 ianuarie 2016. Conform acestora, în cazul vânzării de locuinţe noi cu o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie, creşte pragul de preţ pentru aplicarea TVA de 5%, de la 380.000 lei, la 450.000 lei. Condiţia pentru cumpărător este să nu mai fi achiziţionat o altă locuinţă cu TVA de 5%Ţ, arată susrsa citată.

Reprezentanţii Nordis amintesc că o altă măsură pentru cumpărătorii ce doresc să achiziţioneze un apartament în ansamblul Park Residences 5, este măsura de reducere a TVA de la 24% la 20%, ce va aduce o reducere a costului de achiziţie pentru apartamentele a căror valoare depăşeste plafonul de 450.000 lei.

Pe lângă reducerea TVA de la 24% la 20% şi creşterea pragului pentru TVA de 5% la achiziţia unui apartament de la 380.000 la 450.000 lei (în condiţiile legii) o altă măsură binevenită în sectorul construcţiilor şi imobiliarelor este cea de taxare inversă pentru TVA în cazul dezvoltării imobiliare, începand cu 1 ianuarie 2016.

Aceste măsuri fiscale vor ajuta la dezvoltarea construcţiilor în general şi cele din sectorul rezidenţial în mod special.

"Lucrările la Park Residences 5 au demarat în luna noiembrie 2013, iar acum complexul este finalizat, deja câteva zeci de familii s-au mutat, iar comunitatea începe să prindă contur.

Complexul cuprinde un total de 160 locuinţe, de la studiouri, la apartamente de două, trei si patru camere, deservite de o zonă comercială de cca 600 mp şi alte facilităţi. Suprafeţele construite ale locuinţelor de vânzare variază între 44 mp, pentru studiouri şi 170 mp construiţi, pentru apartamentele de patru camere.

Clădirile sunt realizate în stil modern şi au un regim redus de înălţime, demisol, parter şi patru etaje.

Complexul a fost prevăzut cu cel puţin câte un loc de parcare pentru fiecare apartament", prezintă sursa citată.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional