Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Huf Haus deschide primele case showroom din ţara noastră

S.A. Piaţa Imobiliară /

Huf Haus deschide primele case showroom din ţara noastră

Compania germană Huf Haus, specializată în arhitectura contemporană de tip post-and-beam, intră pe piaţa din ţara noastră prin deschiderea a două case showroom în apropierea oraşului Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Clădirile vor fi inaugurate în acestă toamnă şi se vor adăuga celor care deja pot fi vizitate în ţări precum Germania, Marea Britanie şi Elveţia.

"Această inaugurare este un punct de referinţă pentru noi, fiind prima noastră reprezentare în această parte a Europei. Suntem foarte încrezători în potenţialul pe care îl are piaţa imobiliară din România. Casele showroom vor prezenta cunoscutul stil arhitectural al Huf Haus, caracterizat de simbioza dintre lemn şi sticlă şi unele dintre cele mai avansate tehnologii pe care le oferă compania noastră", afirmă Georg Huf, managing director al Huf Haus.

În prezent, compania numără 19 birouri şi case showroom în Europa. Construcţiile Huf Haus creează o simbioză între lemn şi sticlă, menţinând un grad de eficienţă energetică ridicat.

Compania produce aproximativ 100 de case în fiecare an (clădiri rezidenţiale, precum şi comerciale), din care aproximativ 40% sunt exportate la nivel mondial, chiar şi în China. În anul 2015, firma cu un număr de 430 de angajaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional