Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

IMMOFINANZ închiriază o treime din prima etapă a LOG.IQ Bucureşti

Adina Lateş Piaţa Imobiliară /

IMMOFINANZ, investitor imobiliar, anunţă contracte de pre-închiriere în LOG.IQ Bucureşti, cel mai nou proiect logistic al companiei, situat în Mogoşoaia, informează un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Astfel, Dynamic Parcel Distribution a închiriat aproximativ 4.800 metri pătraţi, în timp ce ALKA Group a semnat un contract pentru aproape 3.200 metri pătraţi în proiectul logistic, iar Mediapost Hit Mail a închiriat aproximativ 3.500 metri pătraţi.

Prima etapă a LOG.IQ Bucureşti, aflată în prezent în construcţie, va cuprinde aproximativ 40.000 metri pătraţi de spaţii logistice moderne, iar a doua şi a treia etapă vor aduce un plus de 100.000 metri pătraţi.

"Am inaugurat lucrările de construcţie pentru LOG.IQ Bucureşti foarte recent, în iulie, şi sunt încântat să văd că acest proiect se ridică la nivelul aşteptărilor noastre", a declarat Sorin Vişoianu, Country Manager Office & Logistics România şi Bulgaria în cadrul IMMOFINANZ.

"Suntem bucuroşi să întâmpinăm primii chiriaşi, care vor ocupa aproximativ o treime din prima etapă de dezvoltare a acestei proprietăţi logistice premium", a adăugat acesta.

Conform sursei citate, lucrările de construcţie la proiectul logistic LOG.IQ Bucureşti au demarat în luna iulie 2015, iar acesta va avea o suprafaţă închiriabilă totală de 140.000 metri pătraţi. Proiectul va oferi o gamă variată de beneficii, graţie localizării şi infrastructurii: distanţă mică faţă de aeroport şi autostrăzi, acces la cale ferată etc. LOG.IQ Bucureşti este amplasat strategic în imediata apropiere a capitalei, în Mogoşoaia. Proiectul are acces direct către oraş şi către autostrăzile A1, A2 şi A3, prin intermediul şoselei de centură. De asemenea, proprietatea este situată în apropierea Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" şi la doar 15 kilometri nord de centrul Bucureştiului. LOG.IQ Bucureşti are întreaga infrastructură finalizată, inclusiv drumuri interioare şi utilităţi (apă, canalizare, gaze, energie electrică, linii telefonice), precum şi acces la calea ferată.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional