Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

IMMOFINANZ: Stefan Schönauer a fost numit Chief Financial Officer

Adina Lateş Piaţa Imobiliară /

Consiliul de Supraveghere al IMMOFINANZ l-a numit pe Stefan Schönauer în funcţia de Chief Financial Officer pentru o perioadă de trei ani, măsura având efect imediat. Schönauer o înlocuieşte pe Birgit Noggler, care a ales să se retragă din Consiliul de Administraţie începând cu 19 februarie 2016, transmite un comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.

Consiliul de Supraveghere a aprobat, de asemenea, extinderea cu patru ani a mandatului lui Dietmar Reindl. Consiliul de Administraţie al IMMOFINANZ este alcătuit în prezent din Oliver Schumy, CEO, Stefan Schönauer, CFO, şi Dietmar Reindl, COO.

Stefan Schönauer (36 de ani) a ocupat diverse poziţii de conducere în cadrul IMMOFINANZ încă din decembrie 2008, cea mai recentă ca Head of Capital Markets and Corporate Strategy. Responsabilităţile sale din ultimii ani au presupus, printre altele, managementul de proiecte corporative importante (de exemplu, spin-off-ul BUWOG şi vânzarea portofoliului logistic al companiei), finanţări din piaţa de capital şi relaţia cu investitorii. Anterior, Schönauer, care deţine o diplomă în business management şi informatică, a lucrat în cadrul Invesco Asset Management Austria.

Dietmar Reindl (46 de ani) este membru al Consiliului de Administraţie al IMMOFINANZ începând cu luna mai 2014, fiind responsabil din funcţia de COO de managementul tuturor proprietăţilor comerciale, precum şi de activităţile de marketing. Mandatul său, care s-ar fi încheiat la sfârşitul lunii aprilie 2017, a fost extins cu patru ani, până la finalul lunii aprilie 2021.

"Prin numirea lui Stefan Schönauer şi prelungirea din timp a mandatului lui Dietmar Reindl, echipa ce formează Consiliul de Administraţie al IMMOFINANZ, alături de CEO-ul Oliver Schumy, este excelent organizată pentru următorii ani, urmărind optimizarea poziţionării companiei, dar şi asigurarea unei creşteri sustenabile şi profitabile", a declarat Michael Knap, Preşedintele Consiliului de Supraveghere al IMMOFINANZ.

IMMOFINANZ este o companie imobiliară comercială care îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail şi birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a IMMOFINANZ include managementul şi dezvoltarea de proprietăţi. Compania deţine un portofoliu imobiliar de aproximativ 6,2 miliarde de euro, ce cuprinde peste 390 de proprietăţi. IMMOFINANZ este listată la bursele de valori din Viena (fiind inclusă în indicele ATX - Austrian Traded Index) şi din Varşovia.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional