Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"Impact" a prelungit oferta pentru emisiunea de obligaţiuni de 30 de milioane de euro

A.A. Piaţa Imobiliară /

"Impact" a prelungit oferta pentru emisiunea de obligaţiuni de 30 de milioane de euro

"Impact Developer & Contractor" (IMP) a anunţat, vineri, prelungirea ofertei de obligaţiuni cu cinci zile, până la 15 decembrie, după aprobarea amendamentului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Compania intenţionează admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a obligaţiunilor negarantate cu o rată a dobânzii anuale fixă de 5,75% denominate în euro, cu o maturitate de 5 ani, cu o valoare nominală totală de până la 30.000.000 euro.

Astfel, tranzacţionarea se aşteaptă să înceapă la sau în jurul datei de 22 decembrie 2017.

Fondurile obţinute din emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea proiectelor companiei, potrivit dezvoltatorului imobiliar.

În luna iulie a acestui an, compania a mai emis obligaţiuni la purtător de 12 milioane de euro, care au fost subscrise de două fonduri de investiţii administrate de Credit Value Investments Sp. z o. o. (CVI).

Cele 120 de obligaţiuni de seria A, cu o valoare nominală de 100.000 euro, au o scadenţă de patru ani şi jumătate, fiind purtătoare de dobândă la o rată fixă de 6,00% pe an, plătibilă de două ori pe an.

La vremea respectivă, dezvoltatorul imobiliar preciza că veniturile din emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru a finanţa: "a. achiziţia de terenuri, direct de către Societate sau prin intermediul filialelor sale, fiecare îndeplinind cerinţele din Termeni şi Condiţii; şi/sau b. dezvoltarea şi construirea de proiecte rezidenţiale (potenţial incluzând spaţii comerciale) pe terenuri deţinute de Societate sau de filialele acesteia".

Recent, dezvoltatorul imobiliar a anunţat că intenţionează să achiziţioneze un teren cu suprafaţa de 55.000 de metri pătraţi, de la Nusco Imobiliaria, în zona mall-ului Promenada din nordul capitalei, unde intenţionează să dezvolte un nou ansamblu rezidenţial, care să răspundă cererii în creştere a zonei, demersul făcând parte din strategia de dezvoltare a societăţii.

În primul semestru din acest an, Impact a înregistrat venituri operaţionale de 70,7 milioane de lei, cu 14% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut cu 17%, atingând nivelul de 56,9 milioane de lei.

Profitul net în primele şase luni ale lui 2017 a fost de circa 12,2 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel mai mare acţionar al societăţii este Gheorghe Iaciu, ce deţine 49,48% din capitalul social al dezvoltatorului imobiliar, în timp ce Adrian Andrici are un pachet de 15,24% din companie.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional