Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"Impact" investeşte aproximativ 68 milioane euro în "Luxuria Domenii Residence"

ADELINA TOADER Piaţa Imobiliară /

"Impact" investeşte aproximativ 68 milioane euro în "Luxuria Domenii Residence"

Dezvoltatorul imobiliar "Impact Developer & Contractor", controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a anunţat că, la începutul anului viitor, va demara construcţia unui nou proiect rezidenţial în Bucureşti, "Luxuria Domenii Residence".

Investiţia totală pentru noul ansamblu rezidenţial se ridică la valoarea de 68 de milioane de euro. Proiectul se va întinde pe o suprafaţă de 2,5 ha, teren pe care dezvoltatorul l-a achiziţionat vara aceasta în zona Bulevardului Expoziţiei din Capitală cu aproximativ 12,5 milioane euro.

Bartosz Puzdrowski, CEO Impact Developer & Contractor, a declarat că investiţia în întreg proiectul se realizează din surse proprii, dar şi de la bănci, fiind în discuţii cu trei bănci pentru finanţarea primei faze a proiectului.

Luxuria Domenii Residence va cuprinde 9 blocuri cu 630 de apartamente de tip studio, cu două, trei şi patru camere, precum şi duplexuri cu trei sau patru camere. Apartamentele vor avea o înălţime atipică a camerelor (de până la 3 m), iar suprafeţele apartamentelor variază de la studiouri cu o suprafaţă de 54 mp, la un apartament cu 4 camere care poate ajunge şi la 230 mp, la care se adaugă terase cu suprafeţe între 8 mp şi 28 mp. Complexul va fi prevăzut cu peste 700 de locuri de parcare subterane pentru rezidenţi, precum şi numeroase locuri de parcare supraterane destinate vizitatorilor.

Lucrările de construcţie pentru prima fază a proiectului Luxuria Domenii Residence vor fi demarate în luna ianuarie a anului viitor şi finalizate în iulie 2019 şi vor cuprinde patru blocuri cu 268 de apartamente.

Cea de-a doua fază a proiectului va demara în luna martie a anului viitor şi se va termina în noiembrie 2019 şi va avea trei clădiri cu 232 de apartamente, iar ultima fază a lucrărilor de construcţie, cu două clădiri şi 130 de apartamente va începe în noiembrie 2018 şi se va încheia în iunie 2020.

Apartamentele vor avea preţuri începând cu 1500 de euro pe mp, iar apartamentele de la parterul clădirilor şi cele de la etajele superioare, de tip duplex, vor ajunge până la 2000 de euro pe mp, fără TVA.

CEO Impact a precizat că la lansarea proiectului va fi aplicată o reducere de preţ, la 1.350 de euro/mp fără TVA pentru un număr limitat de apartamente.

De asemenea, Bartosz Puzdrowski a mai declarat că preţurile la apartamente au crescut în ultimele 12 luni cu 15%, pe fondul unei creşteri a cererii şi micşorări a ofertei disponibile.

Domnia sa consideră că şi anul viitor vor exista creşteri de preţ, probabil nu la nivelul celor din 2017, dar totuşi vor fi.

Grupul "Impact" numără până în prezent 16 ansambluri rezidenţiale finalizate, peste 400.000 mp construiţi şi peste 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional. Compania este de asemenea primul dezvoltator imobiliar listat la bursă (1996), acţiunile sale făcând parte din categoria Premium a Bursei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional