Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

INFRASTRUCTURĂ DE APĂ ŞI APĂ UZATĂBistriţa-Năsăud: Şapte contracte de lucări vor fi licitate în acest an

F.A. Investiţii /

Bistriţa-Năsăud: Şapte contracte de lucări vor fi licitate în acest an

Contractele de asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea lucrărilor de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa Năsăud au fost atribuite la finele anului trecut.

Astfel, câştigătorul contractului pentru asistenţă tehnică pentru managementul proiectului este Inocsa Inginieria SL Spania Filiala SRL. Valoarea contractului este de 8,81 milioane lei, iar termenul de finalizare este de 40 luni de la data semnării, 15 noiembrie 2011. În prezent, acest contract este în derulare, fiind emis ordinul de începere.

În cadrul acestui contract, dintre cele mai importante activităţi, enumerăm:

- Asigurarea documentaţiilor de atribuire şi a documentelor suport pentru patru din contractele de lucrări şi sprijin autorităţii contractante pe parcursul derulării licitaţiilor,

- Sprijin acordat autorităţii contractante în managementul proiectului,

- Asigurarea condiţiilor pentru gestionarea prin sisteme de management moderne şi eficiente a reţelelor de apă şi canalizare,

- Optimizarea şi modelarea hidraulică a reţelelor de apă;

- Asigurarea condiţiilor pentru reducerea pierderilor în reţelele de apă;

-Actualizarea programului de investiţii în sectorul de apă - apă uzată prin revizuirea Master Plan-ului privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate în judeţul Bistriţa-Năsăud cu planul de investiţii pentru următoarea fază de investiţii (2014 - 2018).

Al doilea contract de asistenţă tehnică, cel pentru supervizarea lucrărilor are drept câştigător asocierea dintre EPTISA România SRL şi EPTISA Servicios de Ingenieria SL. Valoarea contractului este de 10,26 milioane lei, cu un termen de finalizare de 52 luni de la data semnării 7 decembrie 2010. Referitor la CS 2, urmează să fie emis ordinul de începere a contractului în perioada imediat următoare.

Implementarea corespunzătoare a actualului contract trebuie să conducă la finalizarea cu succes, din punct de vedere al calităţii, costurilor şi perioadei de timp, a celor şapte contracte de lucrări ale proiectului.

Situaţia contractelor de lucrări

CL 1 - Reabilitare reţele de distribuţie apă şi canalizare în Municipiul Bistriţa, reţele de distribuţie apă şi aducţiuni în localităţile din sistemul zonal Bistriţa (construcţii)- în februarie se lucra la proiectare, lansarea licitaţiei fiind prevăzută a fi în cursul anului 2011.

CL 2 - Staţii de epurare apa uzată şi colectoare de transfer pentru clusterele Bistriţa, Beclean, Salva, Sîngeorz-Băi (proiectare şi construcţie) - lansarea licitaţiei va fi în perioada imediat următoare.

CL3 - Reabilitare şi extindere conducte de transport şi aductiuni apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistriţa (construcţii) - procedură de achiziţii suspendată, care va fi reluată în luna februarie 2011.

CL 4 - Extindere reţele de distribuţie a apei şi canalizare în aria de deservire Beclean (construcţii) - în prezent se lucrează la proiectare, lansarea licitaţiei fiind prevăzută a fi în cursul anului 2011.

CL 5 - Staţie de Tratare nouă pentru localitatea Beclean (proiectare şi construcţie) - procedură de achiziţii anulată, reluarea fiind prevăzută a se face în februarie 2011.

CL 6 - Reabilitare şi extindere reţele de distributie a apei şi canalizare în localităţile Năsăud, Salva, Sângeorz-Băi şi Maieru; Aducţiuni apă potabilă pentru localităţile Rebra-Năsăud şi Maieru (construcţii) - în prezent se lucrează la proiectare, lansarea licitaţiei fiind prevăzută a fi în cursul anului 2011.

CL 7 - Extindere reţele de distribuţie a apei, canalizare şi staţie de epurare în Feldru (proiectare şi construcţie) - în prezent se lucrează la proiectare, lansarea licitaţiei fiind prevăzută a fi în cursul anului 2011.

Contractele pentru lucrări

Procedura de licitare a contractului pentru reabilitare şi extindere conducte de transport şi aducţiuni apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistriţa (construcţii), al cărui anunţ a apărut pe data de 24 noiembrie anul trecut, este suspendată ca urmare a unei contestaţii.

De asemenea, a fost anulată licitaţia pentru contractul de lucrări la Staţia de Tratare nouă pentru localitatea Beclean (proiectare şi construcţie), anulată datorită criteriilor de evaluare propuse.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional