Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

INFRASTRUCTURA DE APĂ ŞI APĂ UZATĂGalaţi: Trei contracte în derulare şi pregătiri pentru atragerea a 129 milioane euro

F.A. Investiţii /

Galaţi: Trei contracte în derulare şi pregătiri pentru atragerea a 129 milioane euro

În judeţul Galaţi sunt în derulare programe de reabilitare şi extindere a reţelei de canalizare prin programul ISPA în valoare de aproape 70 de milioane de euro.

De asemenea a fost atribuit contractul de asistenţă tehnică pentru aplicaţia "Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi", în valoare totală de 129,8 milioane euro din Fondul de Coeziune.

Doamna Nicoleta Manole, manager public Primăria Galaţi, apreciază că principala şi cea mai serioasă problemă în derularea acestor proiecte a fost şi va fi în continuare cea privind proprietatea asupra terenurilor pe care există sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare şi terenuri pe care urmează să se realizeze investiţii noi. Terenurile afectate de aceste lucrări de investiţii, definite ca fiind de utilitate publică, în conformitate cu Legea 213/1998, sunt proprietăţi private. Pentru majoritatea lucrărilor în infrastructură aceste probleme vor fi soluţionate odată cu punerea în aplicare a Legii nr.255/20.12.2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie făcând lucrările din sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare care nu au fost incluse în această lege.

Doamna Manole ne-a precizat: "În acest an vor fi finalizate lucrările prin programul ISPA cu finanţare de la Uniunea Europeană în cadrul măsurii ISPA nr. 2004/RO/16/P/PE/005 Galaţi şi, în măsura în care aplicaţia din Fondul de Coeziune va fi aprobată, vor fi realizate şi parte din lucrările incluse în studiul de fezabilitate."

Lucrări în cursul anului 2011

În cursul anului 2011 se derulează prin programul ISPA cu finanţare de la Uniunea Europeană trei contracte principale.

Primul presupune lucrări de reabilitare reţele şi distribuţie apă potabilă şi canalizare contractate de Soares da Costa-Monteadriano-Vega"93 (condiţii contractuale FIDIC - Carte Roşie). Contractul este în valoare de 42,18 milioane euro şi are termenul de finalizare 31 august 2011.

Componenta pe canalizare în cadrul acestui contract cuprinde reabilitarea reţelei de canalizare 20 km, din care s-au executat 14 km, construcţia a două staţii de pompare apă uzată în cartierul Fileşti, reabilitarea reţelei de distribuţie apă potabilă 74 km, reabilitarea conductelor de aducţiune şi cămine - 11km ;

Al doilea contract important presupune realizarea unei noi staţii de epurare ape uzate şi colector de canalizare asociat pentru oraşul Galaţi. Câştigătorul contractului este Sistem Yapi, Turcia (condiţii contractuale FIDIC - Carte Galbenă), valoarea fiind de 18,83 milioane euro. Termenul de finalizare a contractului este de 30 noiembrie 2011.

Acest contract are drept obiective:

1. construcţia unei staţii de epurare lângă zona industrială a oraşului cu o capacitate hidraulică de 2,6 mc/sec în condiţii de ploaie. Efluentul va fi deversat în râul Siret.

2. construcţia unui colector interceptor de 7,6 km şi a 1,4 km de conductă canalizare pentru preluarea actualelor deversări de apă uzată.

3. Realizarea a trei staţii de pompare intermediare de-a lungul interceptorului pentru transferul apelor uzate către staţia de epurare.

Pe lângă aceste contracte măsura ISPA include şi contractul de reabilitare a staţiei de tratare apă potabilă, a staţiilor de pompare şi a instalaţiilor conexe. Valoarea acestuia este de 8,62 milioane euro. Obiectivele acestui contract sunt:

1. construirea de noi rezervoare la Turnul de apă şi cartierul Traian Nord cu o capacitate de 10.000 mc şi, respectiv, 3000 mc,

2. înlocuirea instalaţiilor de pompare de la Uzina de apă 2, Fileşti, Turnul de apă, Serbeşti şi a conductelor de app magistrale (5.7 Km);

3. construirea de noi staţii de pompare de tip auxiliar şi de clorinare.

4. optimizarea funcţionării filtrelor de la Uzina de apă nr. 2, prin achiziţionarea instrumentelor de măsură şi control, precum şi de înregistrare date;

5. dotarea laboratoarelor chimice şi biologice;

Termenul de finalizare este de 31.10.2011.

Toate aceste lucrări sunt supervizate de consorţiul Igip-CarlBro prin contractul de Asistenţă tehnică şi supervizare pentru contractele ISPA de apă uzată din cadrul aceleiaşi măsuri ISPA.

Se pregăteşte aplicaţia pentru 129 milioane de euro prin Fondul de Coeziune

Cel de-al doilea contract de asistenţă tehnică din cadrul măsurii ISPA este cel de Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor în sectorul apei potabile şi al apelor uzate în Judeţul Galaţi. Acest contract a fost câştigat de Consorţiul SC Fichtner Environment SRL - SC

Interdevelopment SRL - SC Fichtner Water & Transportation Gmbh - SC Hidroedil SA.

Serviciile oferite constau în pregătirea proiectelor prioritare de apă şi apă uzată la nivelul judeţului Galaţi care urmează să fie demarate în acest an după aprobarea, de către Ministerul Mediului şi Comisia Europeană, aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune "Reabilitarea şi extinderea infras­tructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi", proiect în valoare totală de 129,8 milioane euro.

Lucrările vor fi executate în Municipiul Galaţi, Municipiul Tecuci, Pechea (Comuna Pechea , Comuna Cuza Vodă, Comuna Slobozia Conachi), Târgu Bujor (oraş Targu Bujor, Sat Umbrăreşti), Lieşti (Comuna Iveşti, Comuna Lieşti, Comuna Drăgăneşti, Comuna Barcea, Comuna Umbrăreşti).

Aplicaţia pentru Fondul de Coeziune este în curs de aprobare, potrivit doamnei Nicoleta Manole, manager public Primăria Galaţi.

Termenul de finalizare preconizat pentru investiţiile din cadrul aplicaţiei este de 31 decembrie 2013.

Aprobarea aplicaţiei "Reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi", în valoare totală de 129,8 milioane euro, implică asigurarea finanţării din fonduri europene, bugetul de stat, bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale unde se vor realiza investiţii, contribuţie S.C.Apa Canal S.A.Galaţi (din împrumut bancar).

Obiectivele municipiului Galaţi

Primăria Municipiului Galaţi are două obiective principale în ceea ce priveşte infrastructura de apă şi apă uzată. Acestea vizează sistemul de canlizare şi sistemul de alimentare cu apă.

Astfel, lucrările privind sistemul de canalizare presupun extinderea staţiei de epurare ape uzate prevăzute în cadrul proiectului ISPA cu treaptă mecanică de tratare cu includerea: treptei biologice, completarea liniei tehnologice de tratare a nămolului şi optimizarea capacitaţii de deshidratare a acestuia.

Lucrările la sistemul de alimentare cu apă presupun reabilitarea fronturilor de captare care deservesc oraşul Galaţi - 85 puţuri - în scopul măririi procentului populaţiei alimentate din sursa de adâncime; reabilitarea a 3,8 km reţele de aducţiune care transportă spre Galaţi apa colectată din sursa de adâncime (Salcia Lieşti şi Vadu-Roşca din jud. Vrancea).

Obiective în judeţul Galaţi

Pe lângă lucrările de extinderea reţelelor de canalizare şi apă potabilă lucrările prevăzute pentru celelalte localităţi din judeţul Galaţi includ pentru sistemul de alimentare cu apă: reabilitări puţuri de adâncime, reabilitarea şi construcţia de staţii de clorinare, reabilitarea şi construcţia de noi staţii de pompare, reabilitare şi construcţie rezervoare, reabilitare reţea distribuţie apă şi reabilitare reţea aducţiune.

Lucrările la sistemul de canalizare includ: construcţii de staţii de pompare, construcţia a patru staţii de epurare în Tecuci, Târgu Bujor, Slobozia Conachi şi Lieşti care vor prelua şi trata apa uzată deversată la nivelul celor patru aglomerări din judeţ .

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional