Consiliul Judeţean Covasna are în derulare patru proiecte majore de infrastructură, dintre care trei sunt pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor de anul trecut. Proiectele vizează reconstrucţia unui segment din drumul judeţean DJ 121A, lucrări de reabilitare a podului din Belin şi consolidarea sistemului rutier pe drumul judeţean 121C. Cele trei proiecte au o valoare totală de aproape 4,3 milioane de lei, bani alocaţi de la bugetul propriu şi guvernamental. Proiectele însă riscă să intre în impas, din lipsa fondurilor, spun reprezentanţii CJ Covasna.
Mai mulţi bani în 2011
Cu toate acestea, Consiliul judeţean Covasna are programat să înceapă, în acest an, lucrari de modernizare, reabilitare şi consolidare la trei drumuri judeţene, proiecte estimate la circa 115 milioane de lei . "Au fost elaborate documentaţiile tehnico-economice aferente, respectiv Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi Proiectul tehnic împreună cu detaliile de execuţie. Obiectivele urmează să fie finanţate prin Programul , aprobat prin H.G. nr. 530/2010 parte integrantă a Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii", precizează Jeno Szasz, consilier.
Tot în acest an vor începe şi lucrările la reabilitarea drumului judeţean DJ 121, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Covasna, valoarea totală a proiectului este de peste 14,5 milioane euro. Banii sunt asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din bugetul local.
Proiecte în derulare pentru anul 2011
I. "Reabilitare drum judeţean DJ 121 Covasna - Zăbala - Imeni - Catalina - Tg. Secuiesc km 32+000 - 49+100" este un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. În cursul anului trecut au fost organizate procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Lucrările erau prevăzute să demareze în cursul lunii februarie 2011. Valoarea totală a proiectului depăşeşte e 61 milioane lei. Fondurile sunt asigurate din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din bugetul local.
II. "Înlăturarea efectelor calamităţilor naturale din anul 2010, pe drumul judeţean DJ 121A, Km 42+000 - 42+300, judeţul Covasna". În februarie 2011, lucrările erau executate în proporţie de 53%. Valoarea totală a lucrării este de 914.865 lei iar cea a lucrărilor executate deja este 485.876 lei.
III. "Înlăturarea efectelor inundaţiilor din anul 2010, la podul din Belin de pe drumul judeţean DJ 103E Km 18 + 503, judeţul Covasna". Lucrările erau executate în proporţie de 16%, în luna februarie 2011.
Valoarea totală a lucrării este de 2,47 milioane lei, din care cea a lucrărilor executate este de aproape 400.000 lei.
IV ."Înlăturarea efectelor inundaţiilor din anul 2010, pe drumul judeţean DJ 121 C, consolidare sistem rutier în zona km 3+650 judeţul Covasna". În februarie, lucrările erau executate în proporţie de 44%, valoarea lor fiind de 394.700 lei. Valoarea totală a lucrării este de 895.400 lei.
În februarie, nu erau încă asigurate fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor II - IV.
Proiecte programate pentru 2011
I. "Reabilitarea şi consolidarea drumului judeţean DJ 113 Tg. Secuiesc - Turia - Balvanyos - Bixad km 1+000 - 35+050"
Valoarea totală a proiectului este 70,9 milioane lei.
II. "Modernizare drum judeţean DJ 112 limita judeţ Braşov - Ilieni - Sf. Gheorghe km 10+100 - 20+600".
Valoarea totală a proiectului este de 17,63 milioane lei.
III. "Modernizare drum judeţean DJ 114 Lemnia (DN 11) - Sânzieni km 0+000 - 19+200". Valoarea totală a proiectului este 26,58 milioane lei.