Consiliul Judeţului Galaţi are în implementare două proiecte care au obţinut finanţare în cadrul Programului Operaional Regional 2007-2013, prin Axa Prioritară 2- Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale. Astfel, drumul judeţean 251 între municipiile Tecuci şi Galaţi va fi reabilitat în urma unei investiţii de peste 70 milioane de lei, bani proveniţi din finanţare europeană. Lucrarea este realizată în procent de 66%, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru începutul lunii iunie.
Cel de-al doilea proiect, "Imbrăcăminte bituminoasă pentru DJ 253 km 18+436 - km 29+800, Cudalbi- Băleni", va fi finalizat în martie. Lucrarea este realizată în procent de 97%, iar suma investită a fost de peste 15,5 milioane de lei.
Pe lângă proiectele finanţate din bani europeni, Consiliul Judeţean Galaţi mai are în lucru reabilitarea, modernizarea şi întreţinerea altor opt drumuri judeţene, aflate într-un stadiu de execuţie de peste 35%.
Bani mai puţini în acest an
Pentru finalizarea acestor lucrări s-au alocat în 2011 circa 12,5 milioane lei, din fondurile Consiliului Judeţului Galaţi şi din sume defalcate din TVA şi peste 24 milioane lei din Programul Operaţional Regional 2007-2013. De asemenea, pe parcursul anului, va fi asigurată şi o sumă de bani de la bugetul de stat, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr 577/1997 pentru aprobarea Programului privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor şi conectarea satelor la reţele de electrificare şi telefonice.
"Banii destinaţi pentru lucrările de reparaţii şi investiţii în infrastructura rutieră a judeţului sunt mai puţini decât sumele prevăzute anul trecut, însă pe parcursul anului există posibilitatea suplimentării acestora, cu ocazia rectificărilor bugetare şi revizuirea programelor", explică domnul Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Birocraţia frânează implementarea proiectelor
Proiectele finanţate din bani europeni nu au fost lipsite de surprize, spune domnul Eugen Chebac. Modificarea condiţiilor de implementare după începerea lucrărilor, contestaţiile depuse şi desele modificări legislative au dus la probleme în derularea lucrărilor, dar şi la devansarea termenului de finalizare. "De asemenea, au fost dificultăţi în dialogul cu finanţatorul, respectiv organismul intermediar", explică preşedintele CJ Galaţi.
În cazul lucrărilor de reparaţii şi investiţii în infrastructura rutieră a judeţului derulate cu bani de la bugetul local sau de stat, situaţia a fost şi mai gravă. Contestaţiile apărute în derularea procedurilor de atribuire a contractelor de execuţie au condus la sistarea procedurilor de contractare şi întârzierea începerii lucrărilor. "Au existat situatii când soluţionarea contestaţiilor s-a făcut după data de 1 ianuarie, pierzându-se alocaţia bugetară repartizată pentru obiectivul în cauză", adaugă domnul Chebac.
O altă problemă a fost perioada mare de aşteptare pentru obţinerea avizului de mediu care duce la întârzierea emiterii autorizaţiei de construire, respectiv la întârzierea începerii execuţiei lucrărilor. Aceste întârzieri conduc de multe ori la încheierea contractelor în sezonul rece, când condiţiile meteorologice sunt nefavorabile pentru execuţia lucrărilor de drumuri/poduri. Pe fondul problemelor birocratice, exista în permanenţă nesiguranţa obţinerii unei finanţări continue în vederea finalizării lucrărilor pentru obiectivele aprobate prin Hotărârea Guvernului z nr 577/1997. "Toate aceste probleme depăşesc puterea noastră de intervenţie", conchide domnul Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.