Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

INFRASTRUCTURĂ SERVICII SOCIALEPloieşti: Peste 10 milioane lei investite în construcţia de centre sociale

F.A. Investiţii /

Ploieşti: Peste 10 milioane lei investite în construcţia de centre sociale

Municipiul Ploieşti va finaliza până în luna ianuarie 2013, respectiv iulie 2013, lucrările la două centre sociale, unul de primire în regim de urgenţă, iar celălalt cu funcţiunea de cămin de bătrâni.

Proiectele au fost aprobate spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară: 3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenţie: 3.2 "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale".

Centrul "Cireşarii" va fi modernizat cu peste 8 milioane lei

Centrul de Primire în Regim de Urgenţă "Cireşarii" din Ploieşti va beneficia de lucrări de reabilitare/modernizare şi echipare specifică. Durata de implementare a proiectului este de 24 luni, 12 iulie 2011 - 12 iulie 2013, conform domnului Andrei Liviu Volosevici, primarul Municipiului Ploieşti.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 8,68 milioane lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 6,9 milioane lei unde 5,55 milioane lei reprezintă finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) iar suma de 1,22 milioane lei reprezintă finanţarea din bugetul naţional.

Vor fi realizate lucrări de modernizare/recompartimentare a clădirii actuale, cât şi de extindere a acesteia în vederea majorării capacitaţii de primire copii.

Noul corp de clădire va avea regim de înălţime P+1 şi va fi alăturat prin alipire celui existent, în partea de sud a terenului. Împrejmuirea existentă se va reface pe întreg conturul terenului, asigurându-se porţi de acces auto şi pietonal.

Rezultatele proiectului vor fi majorarea capacităţii de primire copii de la 20 la circa 50 de copii şi extinderea categoriilor de servicii sociale ce vor fi oferite în cadrul Centrului.

La mijlocul lunii august proeictul se afla în stadiul de organizare a licitaţiei pentru achiziţia serviciului de publicitate şi informare, evaluarea ofertelor aflându-se în curs.

Cazarmă transformată în cămin de bătrâni

De la jumătatea lunii iulie 2011, Primăria Ploieşti implementează proiectul de schimbare a destinaţiei unei clădiri din cazarmă în cămin de bătrâni. Lucrările vor finalizate până în ianuarie 2013.

Contracul de finanţare se ridică la valoarea de 3,62 milioane lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 2,57 milioane lei, unde 2,19 milioane lei este suma acordată prin FEDR, iar valoarea de 334.840 lei reprezintă finanţarea din bugetul naţional.

Astfel, vor fi realizate lucrări de reamenajare a clădirii. Vor fi amenajate 12 camere cu câte două paturi şi băi individuale, spaţii de odihnă, recreere, spaţii tehnice şi cabinete medicale. De asemenea, se vor amenaja alei, grădini şi spaţii destinate relaxării în aer liber.

Noul centru va fi echipat cu dotări care să asigure servicii de asistenţă socială şi îngrijire a bătrânilor la nivelul standardelor europene.

Până la jumătatea lui august fusese organizată procedura de achiziţie directă pentru contractarea serviciului de publicitate şi informare şi pentru serviciul de management al proiectului.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional