Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

INVESTIŢII PRIMĂRIISibiu: Planul Integrat de Dezvoltare Urbană include şase proiecte prioritare

F.A. Investiţii /

Sibiu: Planul Integrat de Dezvoltare Urbană include şase proiecte prioritare

În acest an vor fi demarate noi proiecte de mare anvergură privind infrastructura Sibiului dar vor exista şi o serie de lucrări în continuare.

Doamna Mirela Gligore, şef serviciu de presă şi comunicare în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, ne-a spus că sumele pe care municipalitatea le va investi în străzi şi obiective de investiţii în anul 2011 şi care provin din bugetul local sau din fonduri structurale vor fi mai mari decât în 2010, lucrările demarate fiind de o mai mare amploare şi însemnătate pentru sibieni. Dacă în 2010 suma prevăzută pentru lucrări la străzi, obiective de investiţii şi sumele alocate pentru întreţinerea şi reparaţiile curente la străzi s-a ridicat la peste 80 de milioane de lei, în 2011 suma prevăzută pentru aceste lucrări este de peste 94 milioane lei, suma alocată iniţial pentru întreţinere şi reparaţii urmând să fie suplimentată în funcţie de necesităţi.

Cele mai importante proiecte ce vor fi demarate anul acesta de către municipalitatea sibiană se referă în principal la reabilitarea de străzi. Municipalitatea a contractat la sfârşitul anului trecut un nou credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de 11,5 milioane de euro. Această sumă va fi eşalonată pe parcursul a trei ani: 2011, 2012 şi 2013.

În 2011 vor fi reabilitate 14 străzi şi va fi construit un nou pod peste Cibin în dreptul străzii Neculce, după cum urmează: un pachet de două străzi realizate dintr-o economie din precedentul împrumut BERD: pachetul Guşteriţa - Bulevardul Victoriei, alcătuit din strada Luarea Bastiliei şi Smârdan, valoarea totală estimată în urma realizării studiilor de fezabilitate fiind de 1.864.960 lei. Un alt pachet este numit Lupeni - Terezian şi este alcătuit din străzile Muncii, Anina, Moreni, Gh. Doja, Popovici Bănăţeanu, I.L. Caragiale. Acesta are ca valoare totală estimată pe toate cele 6 străzi suma de 6.660.070 lei. Al treilea pachet se numeşte Calea Dumbrăvii - Turnişor şi este alcătuit din următoarele străzi: Horia, Cloşca, Anghel Saligny, Sturza, Cimitirului, Agricultorilor. Suma totală estimată pentru întregul pachet este de 6.431.900 de lei. Valoarea estimată a lucrărilor de construire a noului pod peste râul Cibin din dreptul străzii Neculce este de 5.733.550 lei.

Un alt proiect important este finanţat prin fonduri structurale. E vorba de Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană, proiect care a fost aprobat anul trecut.

Din totalul de şase proiecte prioritare şi două proiecte de rezervă enunţate în cadrul PIDU, municipalitatea a depus în această etapă primele trei proiecte individuale, suma solicitată ca finanţare pentru acestea fiind de 2,15 milioane euro: modernizarea străzii Faurului, modernizarea străzii Turnului şi a Piaţetei Târgul Peştelui, modernizarea centrului de recuperare a copiilor cu handicap - Aleea Streiu, nr. 8. Proiectele propuse spre implementare în cadrul PIDU vizează dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea economiei, creşterea calităţii vieţii în Oraşul de Jos prin crearea unei infrastructuri urbane moderne şi durabile, precum si creşterea accesibilităţii zonelor de vest şi nord-vest ale oraşului.

Un alt proiect finanţat prin fonduri europene se referă la reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii nr. 18 din Sibiu. Acest proiect a fost aprobat anul trecut şi urmează să se semneze contractul de finanţare.

O componentă importantă în lista de investiţii pentru 2011 finanţată prin bugetul local este realizarea de studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru străzile care vor intra în lucru în anii următori. Peste 40 de străzi se regăsesc pe lista de investiţii cu sume alocate pentru realizarea documentaţiilor menţionate.

Pe strada Viitorului vor demara lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere, până în prezent efectuându-se lucrări la reţelele de utilităţi. Suma alocată din bugetul local este de 1.125.000 de lei.

Viabilizarea Cartierului Reşiţa va fi demarată, suma alocată fiind de 400.000 de lei. Din aceste fonduri vor fi realizate braşamentele la utilităţi pentru noile blocuri ANL aflate în construcţie. Acelaşi tip de lucrare se va efectua şi pentru blocul ANL pentru medici rezidenţi situat pe strada Independenţei.

Pe strada Nouă, obiectiv pentru care a fost alocată suma de 620.000 de lei, vor începe lucrările de reabilitare a carosabilului. Anul trecut au fost realizate lucrări de modernizare a reţelelor de canalizare, telefonie şi gaz.

Două viaducte vor intra în reparaţii capitale anul acesta: viaductul Vasile Aron şi viaductul Gara Mică.

Menţionăm pe scurt şi alte lucrări noi care vor fi demarate în 2011:

- Iluminat public pe strada Banatului, Piaţa Cibin, Cartier Tineretului, Alba Iulia - reabilitare sau modernizare;

- Modernizare semaforizare intersecţie Piaţa Unirii, strada Cetăţii şi strada Tribunei;

- Modernizare strada Neculce;

- Modernizare alei Cimitirul Municipal - investiţii ale serviciului public Cimitirul Municipal;

- Extindere şi reabilitare infrastructură de apă şi apă uzată în municipiul Sibiu: pe lista de investiţii a fost alocată suma de 382.189 lei, reprezentând contribuţia municipalităţii sibiene în cadrul proiectului finanţat prin fonduri structurale (este vorba de al doilea proiect pe apă cu fonduri europene pentru care s-a primit aprobarea la sfârşitul anului trecut);

- Lucrări închidere rampa Remetea - contribuţia municipalităţii în proiectul pe fonduri structurale privind gestionarea deşeurilor în judeţul Sibiu;

- Modernizare strada Turnişorului: pe această stradă s-au efectuat anul trecut lucrări la reţelele de apă şi canalizare iar anul acesta se vor efectua lucrările de reabilitare a drumului;

- Modernizare strada Viitorului: anul trecut s-au realizat lucrări la reţele iar anul acesta se vor realiza lucrări de reabilitare a drumului.

Lucrări importante vor continua în acest an

În plus, faţă de noile proiecte vor fi continuate lucrările de reabilitare pe strada Ţiglari, sumele alocate din bugetul local pentru aceasta fiind de 200.000 de lei.

De asemenea, vor fi continuate, lucrările de viabilizare a Cartierului Tineretului. Această investiţie majoră a ajuns la stadiul de creare a drumurilor de acces, reţelele de utilităţi fiind deja introduse. Până în luna martie au fost create şi mai multe drumuri de acces. Lucrările de amenajare a drumurilor vor continua şi anul acesta, suma alocată din bugetul local fiind de 5 milioane de lei.

Vor continua lucrările de viabilizare a cartierului Tilişca suma alocată pe lista de investiţii a acestui an fiind de 1,5 milioane de lei.

Se va lucra în continuare la consolidarea şi amenajarea imobilului de pe strada Turnului, nr. 4, la reabilitarea imobilului din Piaţa Mică, nr. 22, corpurile A, B şi D şi vor fi continuate lucrările pe ultimele străzi din cele 19 care au făcut parte din pachetul Piaţa Cluj - Lazaret - Gara Mică - Ţiglari - Turnişor (II).

Anul trecut municipalitatea sibiană s-a concentrat pe continuarea investiţiilor ample demarate în anii precedenţi. În primul rând este vorba de lucrări de mare amploare care au presupus pe lângă refacerea structurii drumului şi lucrări la reţelele de utilităţi. Cele mai complexe lucrări fiind cele de pe străzile Rusciorului şi Siretului.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional