Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

INVESTIŢII SĂNĂTATECluj-Napoca: Cel mai mare spital privat din ţară va fi gata până în 2012

F.A. Investiţii /

Cluj-Napoca: Cel mai mare spital privat din ţară va fi gata până în 2012

Primul spital universitar privat din România va fi deschis anul viitor la Cluj -Napoca. Proiectul va fi realizat în parteriat public-privat între Grupul Pelican, furnizor privat de servicii medicale integrate pe piaţa din Transilvania, Primăria Cluj-Napoca şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".

Investiţia pentru construcţia şi dotarea spitalului se ridică la 50 de milioane de euro. Finanţarea necesară implementării proiectului va fi asigurată de Grupul Pelican prin creditele contractate de acesta, potrivit domnului Ovidiu Cacuci, manager de proiect.

Proiectul de arhitectură pentru noul spital a fost realizat de către "Atelier de Proiectare Benta" S.R.L. din Oradea. De proiectarea structurilor s-a ocupat firma "Lamina" S.R.L. din Cluj-Napoca, iar de instalaţii "Sommering Instal" S.R.L. din Bucureşti.

Faza de proiectare a spitalului s-a desfăşurat în perioada 1 noiembrie 2010 - 1 mai 2011, ne-a precizat domnul arhitect Ovidiu Benţa, de la "Atelier de Proiectare Benta" S.R.L.

330 de locuri vor fi disponibile în noul spital

Viitorul spital va avea regimul de înălţime parter + 8 etaje şi o suprafaţă de 4200 mp. Va fi amplasat pe un teren intravilan de 9942 mp, localizat pe str. Calea Turzii, nr.178 K, Cluj-Napoca.

Spitalul va fi dotat cu 10 săli de operaţie multifuncţionale, două săli de naştere naturală, o sală de naştere cu bazin cu apă, două săli pentru cezariene. De asemenea, în cadrul spitalului va fi amenajat un centru de imagistică dotat cu aparatură de ultimă generaţie, un centru de radioterapie ultramodern, un laborator de analize şi un laborator anatomo - patologic. Capacitatea spitalului va fi de 330 locuri.

Spitalul va dispune totodată de o parcare cu 76 de locuri şi amenajări exterioare cu zone verzi pentru odihnă şi relaxare.

Faţadele vor fi placate cu ceramică cu efect antibacterian

La începutul lunii iunie fusese deja finalizată organizarea de şantier urmând să înceapă lucrul la fundaţii, potrivit domnului Ovidiu Cacuci.

Fundarea va fi realizată pe o reţea de grinzi de beton armat, iar structura de rezistenţă pe cadre de beton armat. Peste parter şi etaje se vor monta planşee casetate din beton armat.

Compartimentările interioare vor fi din gips-carton, iar închiderile exterioare vor fi realizate din zidărie BCA de 25 de cm. Faţadele ventilate, alcătuite din pereţi cortină, vor fi acoperite cu ceramică. Materialul ceramic folosit va avea proprietăţi antibacteriene, fiind tratat cu sistemul Hydrotect (efect de purificare a aerului - ex. 1000 mp de faţadă ceramică echivalează cu purificarea aerului creeată de 70 copaci de talie medie), a explicat domnul Ovidiu Benţa.

Acoperişul va fi tip terasă circulabilă şi terasă înierbată circulabilă.

Finisajele interioare vor include pardoseli ceramice (tratate anti­bacterian), covor pvc, tencuieli drişcuite, placaje ceramice, tavane false din gips-carton.

Toate spaţiile vor fi ventilate mecanic prin intermediul a 17 centrale de tratare a aerului cu ajutorul cărora se va realiza controlul temperaturii, umidităţii şi al schimburilor de aer.

Circulaţia persoanelor în spital se va face prin intermediul a 12 ascensoare publice, cinci ascensoare (tărgi )şi cinci case de scară.

Potrivit graficului lucrările vor fi încheiate în termen de 12 luni

Spitalul Universitar Pelican din Cluj va fi clasificat în categoria I de spitale încă de la deschidere, potrivit noilor clasificări ale Ministerului Sănătăţii.

La serviciile medicale prestate în cadrul spitalului vor avea acces toţi clujenii, întrucât unitatea va avea contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care va deconta analize, tratamente şi spitalizare şi pentru beneficiarii seriviciilor medicale ale acestui spital, precizează reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional