Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

INVESTIŢII PRIMĂRIIRâmnicu Vâlcea: Proiectele din acest an vizează reabilitarea infrastructurii urbane

F.A. Investiţii /

Proiectul "Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu"

Proiectul "Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu"

Principalele direcţii de dezvoltare prevăzute pentru acest an de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sunt pentru infrastructură rutieră - drumuri şi poduri.

Domnul Romeo Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, ne-a spus că municipiul beneficiază de o alocare de 38,2 milioane de euro, pentru că a fost desemnat "pol de dezvoltare urbană", în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 1, domeniul de intervenţie 1.1. - Planuri integrate de dezvoltare urbană.

Pentru accesarea fondurilor, Primăria a întocmit Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) - document strategic care stă la baza dezvoltării ulterioare a municipiului şi include nouă proiecte individuale.

Aceste proiecte vizează reabilitarea infrastructurii urbane prin construirea de poduri, a unui pasaj denivelat, reabilitarea parcului Zăvoi, dar include şi un proiect de infrastructură socială care prevede extinderea şi moder­nizarea sistemului de supraveghere din municipiu.

PIDU a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr 207/2009 şi declarat admis de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud -Vest Oltenia.

Prelungirea bulevardului Tineretului

În cadrul acestui program cel mai mare proiect vizează "Prelungirea Bulevardului Tineretului de la strada Gib Mihăescu până la Bulevardul Nicolae Bălcescu". Prin realizarea acestui proiect se doreşte dublarea tranzitului rutier pe direcţia nord - sud de pe malul drept al Oltului, de la barajul Nord până la brajul Ostroveni, asigurând şi o mai bună legătură a cartierelor Nord şi Ostroveni între ele şi cu zona Centrală. Valoarea totală a proiectelor: 86,95 milioane lei. Asistenţa financiară nerambursabilă: 36 milioane lei.

Proiectul va fi depus la ADR SV Oltenia în luna iulie 2011.

Pod peste râul Olăneşti

Proiectul "Pod peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi Strada Morilor" vizează construirea unui nou pod peste râul Olăneşti, cu o lungime de 76,10 m, în prelungirea străzii Carol, inclusiv crearea legăturilor cu Calea lui Traian şi strada Morilor. Podul se va continua pe partea dreaptă a râului Olăneşti cu o bandă de circulaţie spre strada Morilor şi trei benzi de circulaţie spre Calea lui Traian.

Atât podul, cât şi arterele de legătură nou create, vor fi prevăzute cu iluminat public, marcaje şi semnalizare rutieră specifice.

Valoarea totală a proiectului este de 13,54 milioane lei. Valoarea contribuţiei nerambursabile este de 10,5 milioane lei.

Durata de implementare a proiectului este de 17 luni, începând cu data de 17 august 2010.

Contractul pentru "Pod peste râul Olăneşti în prelungire Strada Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi Strada Morilor", în valoare de 5,5 milioane lei, a fost atribuit în februarie 2011 firmei Concefa Sibiu .

Arteră de legătură între străzi

Proiectul "Artera de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti în municipiul Râmnicu Vâlcea" are o valoare totală de 5,04 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată se ridică la 3,8 milioane lei.

Durata de implementare este de 23 de luni, de la 17 august 2010 - data semnării contractului de finanţare.

În perioada octombrie - decembrie 2010 au fost încheiate toate contractele aferente proiectului: contractul de servicii de audit (S.C. "Prim-Audit" SRL), contractul de servicii de dirigenţie de şantier (Teglas Augustin Nemţoiu - întreprindere individuală) şi contractul de execuţie a lucrărilor de construcţie (S.C. "Delta ACM" şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri R.A.).

Ordinul de începere a lucrărilor de construcţie a fost emis la data de 28 decembrie 2010, însă constructorul a solicitat sistarea lucrărilor din cauza vremii nefavorabile. În 27 octombrie 2010 a fost transferată prima tranşă a prefinanţării în valoare de 584.163 lei. În perioada următoare va fi transferată în contul beneficiarului prima rambursare a cheltuielilor.

Pasaj suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Prin proiectul "Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu", municipalitatea Râmnicu Vâlcea doreşte să creeze un nod de circulaţie eficient organizat prin utilizarea unui pasaj suprateran, construit peste calea ferată care străbate municipiul.

Pasajul va elimina blocajul rutier creat de calea ferată care intersectează artera principală de acces în şi dinspre centrul oraşului către destinaţii importante, respectiv Bucureşti, Piteşti, Valea Oltului, Sibiu. De asemenea, prin realizarea pasajului se va fluidiza traficul între cartierele importante ale municipiului, respectiv cartierul Goranu, cartierul Ostroveni şi Centru Civic

Valoarea totală a proiectului este de 38,81 milioane lei. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată 32 milioane lei. Durata de implementare a proiectului este de 30 luni de la data semnării contractului de finanţare.

La jumătatea lunii martie, ADR SV Oltenia evalua proiectul tehnic, urma vizita precontractuală şi semnarea contractului de finanţare.

Lărgirea pasajului Hervil

Proiectul "Lărgire pasaj Hervil, pasaj inferior pe Calea ferată Piatra Olt - Podu Olt km 293+808" presupune demolarea podului existent şi a aripilor din zidărie de moloane şi realizarea unui pasaj inferior. De asemenea, proiectul include reducerea congestionărilor traficului auto­vehiculelor prin lărgirea pasajului Herviol, pasaj inferior pe calea ferată piatra Olt - Podu Olt, km 293+808 amenajare sens giratoriu şi lărgire carosabil, relizarea unei circulaţii pietonale în condiţii de siguranţă prin amenajarea troturare în zona pasa­jului, inclusiv paravan de protecţie. Valaorea totală a proiectului este de 3,54 milioane lei. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 2,59 milioane lei. Durata de implemetnare a proiectului este de 12 luni de la semnarea contractului de finanţare.

La jumătatea lunii martie, proiectul tehnic era în evaluare la ADR SV Oltenia, urma vizita precontractuală şi semnarea contractului de finanţare.

Prelungirea spre sud a bulevardului Tineretului

Proiectul "Prelungire B-dul Tineretului spre Sud cu B-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu str. Ostroveni până la intersecţia cu DN67" propune îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi dublarea tranzitului rutier pe direcţia nord-sud a municipiului, pe malul drept al Oltului.

Valoarea totală a proiectului este de 23,6 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 16,31 milioane lei.

Durata de implementare a proiectului este de 32 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

La jumătatea lunii martie se efectuase vizita pe teren pentru vizualizarea amplasamentului şi se aşteapta semnarea contractului.

Amenajare şi modernizare străzi

Proiectul "Amenajare şi modernizare str. Aurelian Sacerdoteanu şi str. Patriarh Iustinian Marina" are ca obiective îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi facilitarea accesului pietonilor şi a autovehiculelor către zonele de interes prin construirea unei artere de legătură între DN 67 şi cartierul Ostroveni (zona strada Pandurilor).

Prin acest proiect se vor moderniza străzile A. Sacerdoţeanu şi str. Patriarh Iustinian Marina şi, de asemenea, vor fi realizate lucrări privind rezolvarea utilităţilor şi anume: canalizarea pluvială, energia termică, iluminat public şi telecomunicaţii.

Valoarea totală a proiectului este de 22,7 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată se ridică la 15,99 milioane lei.

Durata de implementare a proiectului este de 14 luni de la data semnării contractului de finanţare.

La jumătatea lunii martie era încheiat procesul de evaluare a proiectului, se efectuase vizita precontractuală şi urma să fie semnat contractul de finanţare în cel mai scurt timp.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional