Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

MINISTRUL DEZVOLTĂRII:Reabilitarea Cazinoului din Constanţa, estimată la peste 110 milioane de lei

Piaţa Imobiliară /

Valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa este de peste 110 milioane de lei şi la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai va fi emisă hotărârea de guvern, iar apoi licitaţia pentru modernizarea acestui monument va putea să înceapă, a declarat ieri, Minis-trul Dezvoltării, Vasile Daniel Suciu.

Domnia sa a precizat într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, potrivit News.ro, că a fost stabilită valoarea estimată a contractului pentru Cazinou şi că următorii paşi înainte de lansarea licitaţiei sunt Comitetul Interministerial şi o hotărâre de Guvern.

"Avem şi indicatorii şi o valoare estimată, care depăşeşte bine 100 milioane de lei. Mai precis 111,5 milioane de lei. Urmează Comitetul Interministerial şi dacă evaluez bine şi voi fi foarte atent cu acest proiect la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai vom avea şi hotărârea de Guvern astfel încât licitaţia să poată fi demarată", a explicat ministrul Dezvoltării.

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a afirmat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că în luna mai este posibil să înceapă cea de-a patra licitaţie pentru restaurarea acestui monument.

"Ieri (n.r. luni) a avut loc Consiliul Tehnico-Economic, astăzi (n.r. ieri) avizul este semnat pe masa ministrului. Urmează o Comisie Interministerială şi sunt convins că vom reuşi să accelerăm lucrurile astfel încât, aşa cum ne-am planificat, în luna mai, licitaţia, cea de-a patra licitaţie pentru Cazinou, să demareze. Să sperăm că este ultima, astfel încât să începem cât mai repede procesul de restaurare şi reabilitare a Cazinoului din Constanţa. În momentul de faţă Cazinoul este pus în siguranţă, este în conservare", a precizat primarul Constanţei.

Cazinoul a trecut în urmă cu aproape patru ani de la municipalitate la Compania Naţională de Investiţii pentru a fi restaurat, iar de atunci şi până în prezent cele trei licitaţii organizate au fost contestate, fiind în cele din urmă anulate.

Cazinoul a intrat anul trecut pe lista celor mai periclitate şapte situri din Europa.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional