Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

NEPI, parteneriat cu CBRE pentru închirierea City Business Centre din Timişoara

Adina Lateş Piaţa Imobiliară /

NEPI, parteneriat cu CBRE pentru închirierea City Business Centre din Timişoara

NEPI (New Europe Property Investments plc.), investitor şi dezvoltator imobiliar din România, anunţă încheierea unui parteneriat strategic cu CBRE, liderul mondial în servicii de real estate, pentru închirierea proiectului City Business Centre dezvoltat în Timişoara, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

"Am ales să colaborăm cu CBRE, un consultant de talie internaţională, pentru că vine cu know-how-ul şi contactele sale globale şi propune strategii eficiente şi sustenabile de închiriere pe următorii ani. Securizând cei mai buni chiriaşi, vom consolida poziţia City Business Centre în topul celor mai căutate şi apreciate clădiri de birouri din ţară", afirmă Lori Collin, Office Director în cadrul NEPI.

"Impactul pozitiv al dezvoltării acestui proiect asupra mediului economic local este unul evident, fiind create atât infrastructura necesară pentru companiile multinaţionale care doresc să se extindă sau să îşi înceapă activitatea în Timişoara, cât şi o serie de facilităţi pentru IMM-uri şi start-up-uri locale", declară, la rândul său, Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE România.

"Votat Green Building of the Year şi Office Development of the Year, complexul de birouri de clasă A City Business Centre, care are o suprafaţă totală de 27.151 mp, poate fi definit drept un "oraş în oraş", în raport cu Timişoara. Clădirile de birouri City Business Centre oferă companiilor spaţii de birouri, restaurante, servicii publice (bănci, servicii medicale, etc), parcare subterană şi pistă pentru biciclişti, zone verzi, locaţie centrală, servicii de pază 24/24, dar şi alte servicii necesare unui angajat pe tot parcursul programului său de lucru", precizează comunicatul amintit.

Printre companiile găzduite de City Business Centre enumerăm Accenture, Alcatel, Autoliv, Banca Comercială Română, CertAsig, Columna Medical Center, Deloitte Audit, Generali, Gilescu, Văleanu, Nathanzon & Partenerii, IBM, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, OMV Petrom, ProTv, Raiffeisen Bank, Sodexo, Toluna, UniCredit Tiriac Bank, Volksbank, Visma, Wipro, 3Pillar Global.

Conform sursei citate, Timişoara a devenit unul dintre marii jucători de outsourcing din România, în contextul în care, în ultimii ani, ţara noastră îşi consolidează poziţia de destinaţie principală pentru tot mai multe companii din Europa de Vest şi America de Nord, care intenţioneaza să deschidă centre de suport în Europa Centrală şi de Est. Potrivit celui mai recent raport întocmit de CBRE pe segmentul birouri din ţara noastră, mai mult de 8% din totalul companiilor din România aleg Timişoara drept centru operaţional. Oraşul beneficiază din plin de statutul de centru universitar de prestigiu, găzduind nu mai puţin de 8 universităţi, dar şi de o infrastructura îmbunătăţită care s-a dezvoltat treptat, dar sigur, pe fondul creşterii competitivităţii.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional