Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Patrimoniul ruralUniversitatea de Vară Bucium, model de salvare a patrimoniului rural neprotejat prin restaurare in situ, modernizare şi reconceptualizare

F.A. Investiţii /

Universitatea Bucium

Universitatea Bucium

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Ştefana Bianu şi Loredana Brumă

    "Uniunea europeană nu se va putea realiza cu adevărat decât prin cultură, fiecare naţiune punând în valoare diversitatea şi specificul naţional al patrimoniului său", a fost motto-ul celei de-a XV-a ediţii a Entretiens du Patrimoine, eveniment desfăşurat sub titlul Patrimoines de l"Europe Patrimoine Européen, organizat de Ministerul Culturii din Franţa, ce a avut loc la Paris, în martie 2007. Cu acest prilej, în urma sondajului IPSOS, a fost evidenţiată discrepanţa istorică dintre percepţia şi tratarea patrimoniului între ţările europene de vest şi est. Pe fondul dezbaterilor, urgenţa intervenţiei pentru salvarea patrimoniului rural neclasat şi fragil a determinat fondarea Asociaţiei Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER) în Franţa, cu filială în România.

    În cadrul comunei Bucium, din judeţul Alba, Asociaţia RPER-Ro a organizat în 2011 şi 2012, primele două ediţii ale Universităţii de Vară de Restaurare de Monumente şi Situri, sub Înaltul Patronaj al Academiei Române, în vederea realizării unui model de repertoriere şi valorificare a patrimoniului local în viziunea europeană. Împreună cu specialişti de patrimoniu, arhitecţi, istorici, peisagişti, arheologi şi antropologi au avut loc programe didactice pentru încurajarea viitorilor actori ai politicii de patrimoniu în vederea specializării în reabilitarea şi valorizarea patrimoniului rural încă existent. Proiectul urmăreşte sensibilizarea comunităţii şi administraţiei locale prin oferirea unui suport de revitalizare economică locală, orientat spre relansarea meseriilor tradiţionale şi valorificarea potenţialului cultural existent. Atragerea investitorilor în domeniul turismului cultural bazat pe promovarea specificului arhitectural local şi desfăşurarea de activităţi sportive specifice zonei montane devin o urmare firească a acestui demers.

    Din cei 40% de locuitori ai ţării ce trăiesc în mediul rural, 75% sunt în situaţie de precaritate şi autarhie, fapt ce justifică importanţa şi urgenţa preluării şi aplicării modelului creat în Bucium la nivel naţional. În acest sens, parteneriatele universitare au ca scop realizarea în viitor de cursuri opţionale, specializări şi stagii de restaurare a patrimoniului rural, iar parteneriatele cu muzeele tradiţionale urmăresc schimbarea politicilor în sensul preluării şi promovării restaurării in situ.

    Desfăşurarea Universităţilor de Vară (UdV) a fost posibilă urmare a parteneriatelor instituţionale cu Primăria Bucium, Uniunea Arhitecţilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România, Institutul Naţional de Patrimoniu, Institutul Cultural Român, Ambasada Franţei în România, ICOMOS Internaţional, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi universitare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, Universitatea "Lucian Blaga" - Facultatea de Patrimoniu - Sibiu, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" - Facultatea de Arhitectură "G.M.Cantacuzino", Iaşi, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice, Cluj - Napoca.

    În luna iulie a acestui an, a fost publicat primul caiet Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium. Studiul are la bază rezultatele primei ediţii a UdV, organizată în anul 2011, când au fost repertoriate 84 de obiecte de arhitectură vernaculară - fotografii, analize şi caracteristici morfologice-constructive, localizare GPS, pentru 10 dintre acestea fiind întocmite şi relevee.

    În cadrul ediţiei din acest an, la care au participat 16 cursanţi, repertoriul a fost continuat cu aprofundări de studiu pentru case ce necesită restaurări urgente, noile documente urmând a se regăsi în al doilea caiet "Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium", de publicat în iulie, 2013. Au fost identificate şi studiate 6 elemente de hotar, cruci şi troiţe, în vederea clasării ca monumente istorice, procedură ce a fost deja iniţiată.

    Experienţa primei ediţii, a contribuit la o mai mare deschidere a localnicilor faţă de activităţile desfăşurate de Asociaţie, organizarea în acest an a concursului Casa cea mai dichisită, bucurându-se de un real succes. Preselectarea caselor a fost realizată în timpul deplasărilor pe teren, iar selecţia finală a fost stabilită de către organizatori, în funcţie de vechimea construcţiei, continuitatea locuirii, numărul cât mai mare de elemente tradiţionale, fotografii de familie, obiecte de uz casnic şi numărul cât mai redus de intervenţii contemporane. Comitetul de organizare a fost alcătuit din conf. dr.arh. Mihai Opreanu - director al UdV, arh. Mihaela Hărmănescu - asistent de director, Ştefana Bianu - coordonator proiect, Iozefina Postăvaru - consultant ştiinţific din partea INP, Liliana Duna - coordonator tehnic din partea primăriei, Dan Moisa - director logistic, Ciprian Ştefan/ Ştefan Păucean - director ştiinţific din partea ASTRA, arh. Loredana Brumă - Responsabil PR.

    Pentru mobilarea ulterioară a caselor restaurate, s-a început realizarea unei bănci de obiecte recuperate, piese de mobilier, ustensile şi textile.

    Şcoala Veche Bucium, construită în perioada 1884 - 1900, de către un arhitect italian necunoscut, constituie unul dintre obiectivele centrale de studiu, fiind şi elementul în jurul căruia UdV a prins formă şi s-a dezvoltat. După ce, de-a lungul timpului, a avut multiple funcţiuni, fiind sortită demolării, clădirea beneficiază în momentul de faţă de protecţie climaterică temporară în aşteptarea fondurilor necesare restaurării şi reconceptualizării sale, avându-se în vedere transformarea ei in Centru internaţional de studii de arheologie şi arhitectură montană, ateliere-şcoală de meserii tradiţionale şi spaţii de cazare pentru participanţi. În urma devizelor estimative primite în vederea restaurării, în parteneriat cu primăria, au fost investigate piste de finanţare nerambursabilă, fiind urmărite participarea la concursuri de profil, atragerea de parteneri, sponsori şi mecenate. De asemenea, RPER acompaniază şi susţine instituţiile administrative în vederea atragerii de fonduri europene.

    Şantierul de restaurare a Casei Colda, model de casă tradiţională, datată în 1852, a început în luna august, 2012, fiind finanţat din donaţii private RPER. Ulterior restaurării, casa Colda va fi clasată asemenea elementelor de hotar şi plasată în contextul cultural actual al comunei cu Casa Fefeleaga şi Expoziţia Etnografică.

    În vederea dezvoltării unor platforme de dialog între actorii implicaţi în dezvoltarea comunelor şi mediul academic, prin organizarea de sesiuni de comunicare, dezbateri, conferinţe având ca invitaţi specialişti şi reprezentanţi ai administraţiilor, un demers important de realizat este Observatorul Rural, în parteneriat cu Uniunea Arhitecţilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România şi parteneri din mediul privat.

    Întregul proiect se desfăşoară în filosofia Declaraţiei ICOMOS de la Quebec, din 2008: Salvarea spiritului locului şi pledează pentru restaurarea şi reconceptualizarea patrimonială in situ, în favoarea dezvoltării durabile în contextul european, unde patrimoniul este de fapt un motor economic şi de dinamizare a vieţii sociale, conform rezoluţiei ICOMOS, de la Paris, din 2011.

    Programul a fost inspirat şi confirmat de scopul şi misiunile Fondation du Patrimoine din Franţa: "salvarea şi valorizarea patrimoniului rural neprotejat. Case, biserici, poduri, lavoare, mori, patrimoniu industrial, mobiliar, natural... toate tipurile de patrimoniu de proximitate sunt eligibile pentru acţiunile Fundaţiei. Alături de Stat şi de principalii actori ai domeniului, ea ajută proprietarii publici şi asociativi să îşi finanţeze proiectele, permite proprietarilor privaţi să îşi defiscalizeze lucrările în totalitate sau parţial, şi mobilizează mecenatul întreprinderilor".

    Rămâne să găsim împreună soluţii pentru salvarea şi punerea în valoare a patrimoniului rural neclasat, încă existent, in situ, altfel România riscă să piardă identitatea şi demnitatea în faţa tuturor celor care nu au suferit de 67 de ani de răsturnare a scării valorilor.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional