Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PIAŢA IMOBILIARĂMangalia: Preţurile au atins pragul de jos

F.A. Piaţa Imobiliară /

După ce în anii 2009-2010 numărul tranzacţiilor imobiliare a fost extrem de redus în Mangalia, în prezent sunt semne de ameliorare, potrivit agenţilor imobiliari din zonă.

Daniela Mureşan, administratorul agenţiei imobiliare Free-Land, ne-a spus că acum se tranzacţionează apartamente la preţuri mici, care se încadrează în Programul Prima Casă, respectiv apartamente cu două camere pentru maxim 50.000 de euro sau cu trei camere la cel mult 70.000 de euro. Acestea sunt amplasate în Mangalia şi în zonele limitrofe, dar nu în spaţiile de lângă mare, care sunt mai scumpe. "Prima Casă a avut un efect salvator", adaugă doamna Mureşan.

De asemenea, s-au "mişcat" şi tranzacţiile cu case pe parter şi mansardă sau parter şi etaj, la un preţ cuprins între 70.000 şi 120.000 de euro. În acest interval de preţ se încadrează case de 100 mp cu living şi două-trei dormitoare, pe parcele de 300-400 mp, amplasate în zonele rezidenţiale din Mangalia sau Eforie. Numărul tranzacţiilor nu reprezintă însă decât 10-20% din cel înregistrat înainte de criză.

În schimb tranzacţiile pe segmentul de vile şi case de vacanţă au fost foarte slabe. Cumpărătorii au preferat mai curând să achiziţioneze apartamente de vacanţă în staţiuni. De exemplu, un apartament de 57 mp cu două camere în Neptun, în construcţie nouă, este disponibil la 45.000 de euro, menţionează doamna Mureşan.

Locuinţe noi începând cu 36.000 de euro

Preţurile medii pentru apartamentele vechi sunt între 20.000 şi 75.000 de euro. La 20.000 de euro poate fi achiziţionat un apartament cu două camere confort III, de aproximativ 30 mp. Altfel preţurile apartamentelor din oraş pot ajunge până la 200.000 de euro.

Pe de altă parte, cumpărătorii pot opta pentru apartamentele din proiecte rezidenţiale noi. De exemplu, în Venus poate fi achiziţionată o garsonieră de 40 mp, cu terasă de 27 mp, pentru 36.000 de euro, fără TVA. Un duplex de aproximativ 100 mp este oferit în aceeaşi locaţie la 66.000 de euro, fără TVA.

Chiriile sunt acum la "preţuri corecte", apreciază doamna Mureşan. Astfel, în Mangalia pot fi închiriate apartamente cu două camere, confort I, mobilate şi utilate, pentru o sumă cuprinsă între 120 şi 150 de euro pe lună. În cazul proprietăţilor superutilate, chiria poate ajunge aproape de 200 de euro. La apartamentele de trei camere chiriile sunt cuprinse uzual între 220-250 de euro şi rar ajung la 300 de euro. Chiriile sunt stabile, mai puţin vara, pe litoral, când mulţi proprietari închiriază cu ziua.

Reduceri mari pentru pensiunile din Vama Veche

Există în prezent numeroase oferte de pensiuni şi hoteluri de vânzare şi în zona Mangaliei, dar nu au cerere, chiar dacă sunt oferite reduceri substanţiale.

De exemplu, la Vama Veche, preţul pentru o pensiune compusă din patru corpuri de clădire, totalizând 22 de camere, pe un teren de 1.800 mp, în apropiere de plajă, a fost redus de la un milion de euro la 588.000 de euro. Tot în Vama Veche, o pensiune cu aproximativ 300 mp construiţi, compusă din 6 garsoniere, pe teren de 870 mp, este disponibilă la 350.000 de euro. De asemenea, în aceeaşi localitate o pensiune cu parter+etaj, în apropiere de mare, având un apartament cu două camere de 75 mp la parter şi 4 camere cu baie a câte 20 mp la etaj, are un preţ redus de la 120.000 de euro la 80.000 de euro.

Se caută terenuri mici pentru locuinţe permanente

Deşi oferte sunt multe, numărul tranzacţiilor cu terenuri se menţine redus, până în 10% din totalul tranzacţiilor din zona oraşului Mangalia. În general se cumpără suprafeţe mici pentru construirea de locuinţe, exclus pentru investiţii. "80% dintre cei care cumpără terenuri vor să construiască locuinţe permanente, restul optează pentru case de vacanţă", afirmă doamna Daniela Mureşan.

În prezent, preţul terenului în Mangalia nu depăşeşte 40-45 de euro pe mp. De exemplu, un teren de 333 mp amplasat într-un cartier bun din Mangalia poate fi cumpărat cu 9.000 de euro, respectiv la 27 euro pe mp, în contextul în care înainte de criză era oferit la 100 euro pe mp.

De asemenea, în comuna 23 August, un lot de 600 mp, în apropiere de mare, este oferit la 4.500 de euro. Înainte de criză era la vânzare pentru 19.800 de euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional