Specialiştii estimează o creştere a cererii pentru mobila de bucătărie
În ultimii ani, femeia modernă şi-a simplificat foarte mult din munca pe care o des-făşoară în bucătărie, prin utilizarea aparatelor de specialitate şi mobilarea adecvată a locului respectiv, scurtând, astfel, şi timpul petrecut în acest spaţiu. Toate produsele noi din domeniu - de la roboţii performanţi de bucătărie şi până la mobilierul dedicat acestui perimetru - aduc un plus de ajutor şi plăcere fiecăruia dintre noi. De aceea, piaţa de profil este tot mai pretenţioasă, potrivit reprezentanţilor firmei "Iugeşti", din Sibiu. Aceştia estimează, pentru anul în curs, o creştere a cererii, odată cu noul program lansat de compania menţionată, care are mai multe culori disponibile, opţiuni mult mai variate în alegerea modelului, a mânerelor, blaturilor etc.
Cei interesaţi de mobila pentru bucătărie pot alege dintr-o colecţie variată de modele şi culori
Având în vedere cererea crescândă pentru mobilierul de bucătărie, gama de astfel de produse este tot mai diversificată. Specialiştii companiei "Mobexpert" ne-au precizat că această firmă oferă o colecţie variată de modele, ce pot fi adaptate cu uşurinţă diferitelor stiluri de viaţă: "La
În ceea ce priveşte mobilierul de bucătărie oferit de "Iugeşti", corpurile sunt proiectate pentru folosirea cât mai eficientă a spaţiului. Materialele utilizate sunt MDF-ul masiv şi PAL-ul plas-tifiat, în funcţie de solicitările clienţilor. Electro-casnicele sunt încorporate.
Reprezentanţii Iugeşti ne-au precizat: "Firma noas-tră are, momentan, în ofertă atât seturi de bucătării cu componenţa corpurilor prestabilite, astfel încât să poată fi alese câteva modele şi câteva culori, precum şi programe de mobilă cu sute de elemente. Programele de mobilier de bucătărie sunt asis-tate de un program Autocad, ce permite selectarea corpurilor, a fronturilor, sticlei, mânerelor, plintelor, accesoriilor, blatului etc. Pot fi combinate modele şi culori diferite la toate componentele menţionate mai sus. De asemenea, electrocasnicele pot fi încorporate sau separate".
Compoziţia bucătăriei este stabilită în funcţie de spaţiul şi funcţionalitatea pe care o îndeplineşte
Referitor la cea mai căutată mobilă de bucătărie, societatea "Mobexpert" comercializează stilul modern-contemporan, cele mai multe produse de mobilier pentru bucătărie vândute de firma "Iugeşti" fiind cele personalizate şi plastifiate, în culori vii.
Tipurile de bucătării prezente în oferta "Mobexpert", ne-au spus reprezentanţii acestei companii, se circumscriu stilurilor de viaţă clasic, contemporan, case de vacanţă, natural, young living.
În general, compoziţia bucătăriei dorite de client este stabilită în funcţie de spaţiul şi funcţionalitatea pe care aceasta trebuie să o îndeplinească. Programele informatice ale "Mobexpert", spre exemplu, permit consilierilor să realizeze proiectul 3D pentru orice spaţiu şi orice model de bucătărie. Acesta este momentul în care trebuie stabilită funcţionalitatea fiecărui corp de mobilă, ce combinaţie de culori se potriveşte cel mai bine, care sunt electrocasnicele care se doresc să fie încorporate.
Cele mai ieftine
elemente de bucătărie sunt seturile prestabilite
Preţurile mobilierului de bucătărie variază foarte mult, în funcţie de model, dimensiuni, culoare, materialul utilizat etc. Corpurile de mobilă comercializate de "Mobexpert", cu compoziţia standard (lungimea de 245 de cm, lăţimea de 60 cm şi înălţimea de 217 cm), au preţuri ce pot varia între 2.235 şi 10.770 lei, cu TVA, potrivit reprezentanţilor companiei. Compoziţia standard cuprinde coloana pentru încorporarea frigiderului, de >0 cm/217 cm, baza pentru sertare standard - 45 cm, baza pentru încorporarea cuptorului, de 60 cm, baza pentru chiuvetă cu două uşi, de 80 cm, corpul suspendat cu o uşă, de 45 cm/71 cm, corpul suspendat pentru hotă, cu o uşă de 60 cm/49 cm şi corpul sus-pendat cu două uşi şi picurător (80 cm). Blatul melaminat, alzatina şi soclul sunt incluse.
Specialiştii de la "Iugeşti" ne-au spus că preţurile mobilierului comercializat de această societate sunt cuprinse între 800 şi 19.000 de lei, cu electrocasnice încorporate. Cele mai ieftine sunt seturile prestabilite.
Componenţa unui set complet de mobilier este dată de client
În funcţie de dimensiunile bucătăriei, precum şi de gus-turile şi necesităţile clientului, setul de mobilă poate cuprinde un număr mai mare sau mai mic de elemente. Potrivit "Iugeşti", componenţa unui set complet de mobilier este dată de client. Astfel, programele de mobilă pentru bucătărie au disponibile şi mese, colţare, dulapuri speciale cu bar, tejghele etc.
Un set complet de mobilă pentru bucătărie de la "Mob-expert" conţine:
- frontul de bucătărie, compus din baze şi suspendate care să permită, obligatoriu, încorporarea aparatelor electrocasnice (cuptor, plită, hotă, chiuvetă, frigider) şi să ofere spaţiul de lucru şi depozitare necesar (în colecţia "Mobexpert" există o gamă variată de corpuri pentru bază şi suspendate, printre cele mai funcţionale fiind corpurile pentru sticle cu sistem culisant şi corpurile supendate cu picurător);
- coloane cu poliţe şi sertare care să transforme bucătăria într-o "minicămară" a casei;
- bar sau insulă/peninsulă ce imprimă bucătăriei o notă modernă, dar, în acelaşi timp, îi conferă funcţionalitate;
- set de masă şi scaune pentru bucătărie, de preferat din aceeaşi gamă sau din materiale apropiate ca textură;
- accesorii de bucătărie care să valorifice la maxim spaţiile, în special locul dintre blat şi corpurile suspendate, şi să uşureze munca în bucătărie.
Segmentul mobilei de bucătărie - întotdeauna deschis la nou
În fiecare an, pe piaţa de profil apar tot mai multe noutăţi care atrag atenţia celor interesaţi. Ca elemente noi în colecţia de bucătării "Mobexpert", putem remarca un sofisticat sistem de glisare care permite deplasarea cu uşurinţă de-a lungul blatului de lucru, folosirea unor materiale preţioase precum lemnul masiv şi MDF-ul lăcuit electrostatic, utilizarea profilelor metalice la anumite elemente din bucătărie, în special pentru blat, posibilitatea alegerii unui blat pentru bucătărie din cuarţ, caracterizat prin proprietăţi antibacteriene şi antizgâriere, precum şi oferirea de soluţii ingenioase pentru încorporarea în cadrul bucătăriei a unor aparate electrocasnice deosebite - cafetieră sau răcitor de vinuri.
Tendinţa din piaţă vizează bucătăriile la comandă
Potrivit specialiştilor din domeniu, pe segmentul mobilei de bucătărie, în funcţie de clasa de preţ, au fost remarcate următoarele materiale utilizate pentru confecţionarea corpurilor de mobilier:
- pentru segmentul economic - PAL-ul cu acoperire celulozică;
- pentru segmentul mediu - PAL-ul melaminat sau MDF-ul vopsit şi ramă din lemn;
- pentru segmentul mediu-înalt - lemnul masiv sau MDF-ul lăcuit electrostatic.
Printre tendinţele remarcate pe piaţa de profil se numără folosirea unor finisaje deosebite pentru fronturi, precum moka, tek, alb, negru şi a culorilor lucioase, puternice. Tendinţele din piaţă sunt în creştere, căutându-se mai mult bucătăriile la comandă (programele), chiar dacă preţul este mult mai mare.