Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Piteşti - a început demolarea stadionului "Nicolae Dobrin"

Investiţii /

Piteşti - a început demolarea stadionului "Nicolae Dobrin"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    La jumătatea lunii septembrie, la Piteşti, a avut loc o ceremonie în care juniorii clubului FC Argeş, foşti şi actualii fotbalişti ai clubului şi-au luat rămas bun de la vrchea arenă. Aproximativ 1.500 de fani au onorat momentul. Demolarea vechiului stadion ""Nicolae Dobrin"" din cartierul Trivale, pe locul căruia va fi construită o nouă arenă a început. Conform administraţiei locale: " Reprezentanţii Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului au semnat contractul de "Desfiinţare imobil Sportiv Nicolae Dobrin din strada Nicolae Dobrin nr.10, Municipiul Piteşti", în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii "Construire Stadion Nicolae Dobrin, strada Nicolae Dobrin nr.10, Municipiul Piteşti"". Conform aceleiaşi surse, valoarea contractului de demolare este de 4,5 milioane de lei, iar durata execuţiei acestuia este de 6 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor. Actualul stadion ""Nicolae Dobrin"" a fost construit în 1964 şi a purtat mai întâi numele de Stadionul ""1 Mai"", apoi s-a numit Municipal (1990), iar din 2002 a fost botezat după fostul mare fotbalist piteştean. Renovată în 2007, arena are în prezent o capacitate de 15.170 de locuri. La 11 ianuarie 2023, Guvernul României a aprobat construirea noului Stadion "Nicolae Dobrin" în Piteşti, care, conform Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va fi ridicat pe trei etaje (subsol, parter şi 3 etaje) şi va avea o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori şi 457 de locuri de parcare.

    Proiectul, clasificat ca stadion de categoria 4, conform regulamentului UEFA, include pe lângă terenul de joc pentru fotbal, zone pentru spectatori, jucători, delegaţii oficiale şi reprezentanţii mass-media, o sală multifuncţională, un centru pentru copii şi juniori, spaţii de antrenament pentru sporturi conexe (lupte, box, judo, karate) şi o sală de forţă.

    Valoarea totală a proiectului este de aproape 495 milioane de lei şi este finanţată din bugetul Ministerului Dezvoltării, iar durata de proiectare şi execuţie este de 36 de luni.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional