Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Primăria Galaţi demarează un proiect de aproape 64 milioane lei

Investiţii /

Primăria Galaţi demarează un proiect de aproape 64 milioane lei
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Unul dintre cele mai circulate bulevarde din municipiul Galaţi intră, din nou, în modernizare. Este vorba despre Bulevardul George Coşbuc, însă, de această dată, lucrările se vor desfăşura pe un alt tronson, astfel încât, la închiderea şantierului, pe întreaga şosea să se circule foarte bine.

    Actualul segment care va fi reabilitat este cuprins între str. Brăilei şi str. Henry Coandă, iar valoarea proiectului se ridică la circa 64 de milioane de lei.

    "În urma licitaţiei publice, a fost atribuit contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, pentru drum şi reţele, în valoare de 63,9 milioane de lei, fără TVA. Ofertantul câştigător este Asocierea Tancrad SRL - Citadina 98 SA - Lemacons SRL - Old Road Construct SRL - Add Global Design SRL, iar durata contractului este de 36 de luni (6 luni proiectare şi 30 luni execuţia lucrărilor)", informează Primăria Galaţi.

    Bulevardul va fi complet trans­format. Va avea spaţii verzi şi pis­te pentru biciclişti.

    "Aşa cum am promis, aducem la noi standarde întreg Bulevardul George Coşbuc, după ce am modernizat un tronson important al acestei artere. Urmează, aşadar, să intervenim pe cel de-al doilea tronson, unde vom moderniza carosabilul şi trotuarele, vom amenaja spaţiile verzi şi vom realiza piste pentru biciclişti. Vom reabilita inclusiv reţeaua de apă şi canalizare. Este un proiect de anvergură pentru oraşul nostru", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

    Proiectul prevede în principal următoarele: reabilitarea reţelei de apă; reabilitarea reţelei de canalizare; cămine de vizitare şi refacere branşamente riverani; subtraversări ale străzilor; amenajarea părţii carosabile; reamenajare trotuare; piste pentru biciclişti; amenajarea spaţiilor verzi; lucrări de relocare şi protecţie aferente instalaţiilor de semaforizare, reţele electrice aeriene (coborârea cablurilor in subteran); lucrări pentru preluarea şi evacuarea apelor pluviale; amenajarea străzilor laterale pe o lungime de 25 de metri; realizarea semnalizării prin marcaje rutiere şi indicatoare rutiere.

    Din valoarea totală a proiectului de 63,9 milioane de lei, suma de 37,7 milioane de lei destinată modernizării reţelei de apă şi canalizare va fi asigurată prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

    Tronsonul cuprins între str. H. Coandă - str. Al. Măcelaru a fost deja modernizat de către Primăria municipiului Galaţi în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional