Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PROIECTE FINANŢATE CU FONDURI EUROPENESatu Mare: Aproape 23 milioane lei vor fi investite în modernizarea DJ 194

F.A. Investiţii /

Consiliul Judeţean Satu Mare urma să lanseze în perioada următoare cererea de oferte pentru lucrări de execuţie şi pentru servicii de asistenţă tehnică în cadrul proiectului "Modernizare drum de ocolire în zona de sud (DJ 194) Satu Mare", potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii CJ Satu Mare la mijlocul lunii iunie 2011.

Proiectul în valoare de 22,88 milioane lei este finanţat prin Programul Operaţional Regional. Valoarea fondurilor nerambursabile ce vor fi acordate însumează 17,7 milioane lei.

Contractul de finanţare a fost semnat de beneficiar, CJ Satu Mare, şi autoritatea de management pentru POR, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, la data de 4 martie 2011, ne-a precizat domnul Csehi Árpád Szabolcs, Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Până la jumătatea lunii iunie nu fuseseră contractate în cadrul proiectului prin achiziţie publică decât serviciile de publicitate.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional