Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PROIECTE INVESTIŢIIPeste 36 milioane de lei - finanţare nerambursabilă pentru străzi din Arad

F.A. Investiţii /

În octombrie se licitează lucrările de execuţie a trei proiecte de infrastructură rutieră din municipiul Arad, care au obţinut la sfârşitul verii finanţare din fonduri europene. Fondurile nerambursabile obţinute de Primăria Municipiului Arad pentru cele trei proiecte depăşesc 36 milioane lei.

Astfel, proiectul "Amenajare treceri la nivel cu liniile de tramvai" îşi propune să amelioreze condiţiile de desfăşurare a traficului urban şi să crească accesibilitatea zonei centrale a Municipiului Arad, prin amenajarea trecerilor la nivel cu liniile de tramvai pe arterele cele mai importante de circulaţie. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 18 de luni, este de 19,14 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 15,15 milioane lei.

Proiectul "Legatura rutieră Câmpul Liniştii - Centura Arad" are în vedere creşterea capacităţii reţelei de transport urban, prin realizarea unui tronson de drum de 1131 m, care să preia fluxurile de trafic, în special trafic greu, de pe arterele din zona centrală şi să le dirijeze spre drumul de centură.

Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 17 luni, este de 10,33 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 8,15 milioane lei.

Prin proiectul "Reabilitare pasaj rutier Grădişte" se va realiza reabilitarea pasajului rutier Grădişte şi a rampelor de acces către acesta, înlocuirea şinelor de tramvai şi reabilitarea iluminatului public, refacerea marcajelor rutiere şi a trotuarelor.

Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 14 luni, este de 17,56 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 13,15 milioane lei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional