Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"RE/MAX" îşi extinde reţeaua cu un nou birou în Sibiu

Mina Irina Piaţa Imobiliară /

"RE/MAX" îşi extinde reţeaua cu un nou birou în Sibiu

"RE/MAX" România, companie ce se ocupă de real-estate, inagurează o nouă franciză în Sibiu, potrivit unui comunicat de presă, trimis Redacţiei.

Astfel, începând cu această lună, reţeaua "RE/MAX" din ţara noastră ajunge la 22 de birouri, cea mai nouă investiţie concretizându-se prin inaugurarea celui de-al treilea birou din Sibiu, "RE/MAX Professionals", aceasta fiind deţinută de către Adrian Vasiu, împreună cu fratele său, Andrei Vasiu.

"Ne-am aventurat în această călătorie deoarece ne dorim să contribuim la felul în care se desfăşoară afacerile din domeniul imobiliar pe plan local şi să ne aliniem cu principalii jucători din domeniu, din ţările vestice. În urma participării noastre la trainingul Heart of Sales, organizat de «RE/MAX», ne-am dat seama că această reţea corespunde cel mai bine cerinţelor noastre. Astfel, câteva luni mai târziu, am devenit «RE/MAX Professionals»", a declarat Adrian Vasiu, Broker Owner "RE/MAX Professionals".

Prin afilierea la reţea, "RE/MAX Professionals" face parte dintr-o afacere în care, în acest moment, există pe plan local peste 175 de agenţi în cele 21 de birouri. Pentru noua agenţie, cei doi antreprenori au format o echipă de 4 agenţi special pregătiţi în cadrul Academiei "RE/MAX", care vor gestiona tranzacţii cu precădere din segmentul rezidenţial şi comercial.

Deşi piaţa de profil din Sibiu nu este atât de dezvoltată precum cele din Bucureşti şi Cluj-Napoca, reprezentanţii companiei sunt de părere că, în următorii ani, se va menţine trendul ascendent al tranzacţiilor imobiliare, înregistrat până în prezent.

"Principala diferenţă între Sibiu şi celelalte oraşe mari din ţară o reprezintă mentalitatea locuitorilor. Oamenii din această zonă a ţării sunt destul de precauţi, mai puţin dispuşi să îşi asume riscuri atunci când vine vorba de posibile investiţii, lucru care se observă cel mai bine în numărul tranzacţiilor anuale, semnificativ mai mici. Chiar şi aşa, domeniul imobiliar din Sibiu are mari şanse de a se dezvolta, deoarece, în fiecare an, se fac investiţii noi şi se creează noi locuri de muncă şi oportunităţi", a încheiat reprezentantul companiei, conform sursei citate.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional