Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

RENET:Agenţii imobiliari independenţi din ţara noastră au câştiguri lunare de peste 4.000 euro

Andrei Stan Piaţa Imobiliară /

Agenţii imobiliari independenţi din ţara noastră au câştiguri lunare de peste 4.000 euro

RENET, o reţea de agenţi imobiliari independenţi din ţara noastră, a înregistrat în primele şase luni ale anului venituri per agent în valoare medie de 4.000 euro/lună, se arată într-un comunicat al companiei trimis redacţiei.

Valoarea este de aproape două ori mai mare faţă de veniturile din salariu şi comision obţinute de un agent imobiliar care lucrează într-o agenţie de profil. Diferenţa se datorează faptului că agenţii imobiliari independenţi îşi păstrează 100% din valoarea comisioanelor încasate din tranzacţiile imobiliare efectuate, dar şi că aceştia lucrează în baza unor contracte de reprezentare în regim de exclusivitate (faţă de intermedieri neexclusive) ceea ce presupune o eficienţă mai mare a muncii, susţine compania.

De exemplu, dacă într-o lună un agent imobiliar intermediază vânzarea unui apartament de 100.000 euro, veniturile în cazul în care este angajat într-o agenţie imobiliară pot ajunge la 2.000 euro, în timp ce agentul imobiliar membru al RENET încasează 4.000 euro, întrucât îşi păstrează întreg comisionul.

"Am înfiinţat RENET în 2012, din dorinţa de a reuni cei mai performanţi agenţi imobiliari sub acelaşi brand puternic, ca o alternativă la modelul tradiţional de agenţie imobiliară care începea să îşi arate dezavantajele. În cadrul RENET, fiecare agent deţine propria afacere imobiliară, îşi păstrează întreg comisionul, beneficiind în acelaşi timp de toate resursele şi logistica de management necesară derulării activităţii: website propriu, sediu, săli de întâlniri, consultanţă juridică pentru contractele în exclusivitate, consultanţă în marketing şi comunicare. Este un mediu de muncă extrem de atractiv în care agenţii se simt extrem de motivaţi, iar rezultatele nu întârzie să apară: în primele şase luni de când s-au alăturat echipei RENET toţi agenţii şi-au dublat comisioanele, iar în termen de un an acestea au crescut cu 300%", a declarat Sorin Răducu, cofondator RENET.

RENET este un concept de business pe piaţa imobiliară din ţara noastră inspirat din modelul american, care reuneşte sub acelaşi brand agenţi imobiliari independenţi. În cadrul reţelei, fiecare agent imobiliar îşi păstrează integral comisionul tranzacţiilor, are propriul brand şi îşi conduce în mod independent activitatea de brokeraj, beneficiind în acelaşi timp de facilităţi logistice şi de un mediu de lucru atractiv. Membrii RENET au acces la servicii de branding şi marketing, care asigură dezvoltarea brandului personal, a unui website propriu şi derularea de campanii de marketing pentru captare de lead-uri.

În prezent, reţeaua reuneşte 25 de specialişti de pe piaţa imobiliară românească, cu o experienţă medie de peste 10 ani în domeniul imobiliar.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional