Rochii, ii, broderii şi cusături cu motive tradiţionale realizate la imprimante 3D
Perspective / 12 mai 2023
Tehnologia face totul posibil, inclusiv în domeniul modei. Haine care îmbină portul popular românesc cu tehnologia de ultimă generaţie, unele prezentate în premieră, altele deja admirate la Milan Design Week, vor fi expuse în cadrul Romanian Creative Week (RCW), eveniment care se va desfăşura în perioada 19 - 28 mai, la Iaşi.
Potrivit organizatorilor, rochii, ii, broderii şi cusături cu motive tradiţionale, realizate printr-o tehnologie de printare 3D, vor putea fi admirate de public într-o colecţie axată pe reimaginarea tradiţiei şi a meşteşugurilor viitorului prin prisma dezvoltării tehnologiei şi a ştiinţei informatice. Arhitectul Vlad Tenu a declarat: "Unele piese vestimentare pe care le vom aduce în această primăvară la Iaşi au fost expuse anul trecut la târgul de design de la Milano. Altele vor fi prezentate în premieră la Romanian Creative Week. Tehnologia de printare 3D pe material textil, dezvoltată de Stratasys, cu care am colaborat pentru realizarea acestor haine unicat, ne-a permis să păstrăm autenticitatea şi frumuseţea motivelor tradiţionale româneşti, pe care le-am îmbinat cu tehnologia de ultimă generaţie. Publicul va putea vedea, între altele, haine cu broderii şi cusături stilizate care, analizate în detaliu, ne vor dezvălui anumite figurine, simboluri, litere şi chiar texte, toate printate 3D, care duc mai departe povestea tradiţiei". Conform organizatorilor, expoziţia Heritage Re: coded 2.0. reprezintă o reflecţie asupra moştenirii culturale lăsată generaţiilor viitoare, o celebrare a diversităţii şi a patrimoniului etnografic, prin decodificarea şi reinventarea motivelor grafice vechi de secole, cu ajutorului designului computaţional. Procesul creativ este augmentat de un algoritm specializat în interpretarea şi recrearea motivelor tradiţionale, în aceeaşi manieră în care modelele cusute de mână erau codificate şi transmise din generaţie în generaţie.
Organizată în cadrul secţiunii Innovation&Digital, susţinută de Amazon şi parte a Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, expoziţia Heritage Re: coded 2.0 este curatoriată de FORÆVA, un laborator de design multidisciplinar fondat de designerul vestimentar Lana Dumitru şi de arhitectul Vlad Tenu. Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC). Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.