Investiţia este estimată la 70 de milioane de euro
Constanţa va avea cea mai modernă sală polivalentă din ţară, susţin reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Consiliul Judeţean Constanţa a demarat licitaţia pentru elaborarea documentaţiei tehnice, în vederea construirii unei săli polivalente care să găzduiască manifestări diverse, de amploare. Obiectivul ar urma să fie finalizat până la 1 iunie 2010, pentru că, în luna septembrie a aceluiaşi an, oraşul va găzdui a doua ediţie a Jocurilor Mării Negre. La această competiţie sunt aşteptaţi peste 3.000 de sportivi din nouă ţări.
Noua sală va fi construită în complexul sportiv din cartierul Badea Cârţan, pe amplasamentul actualului stadion de rugby. Aceasta va cuprinde un teren multifuncţional şi un bazin olimpic, va avea o capacitate de 10.000 de locuri pentru manifestările sportive şi de 12.000 locuri pentru cele culturale. În plus, complexul va dispune de o sală de antrenament, un hotel pentru sportivi şi delegaţiile oficiale, o parcare subterană şi trei de suprafaţă. La acestea se adaugă cabinete medicale, facilităţi pentru recuperarea sportivilor, precum şi o piaţetă pietonală destinată publicului larg.
Întregul complex va ocupa o suprafaţă de 76.352 mp, terenul fiind pus la dispoziţie de Primăria Constanţa. Investiţia este estimată la 60 - 70 de milioane de euro. Finanţarea va fi asigurată de Consiliul Judeţean (10%), Primăria Constanţa (20%) şi Guvernul României, prin Agenţia Naţională pentru Sport (70%).
În anul 2004, autorităţile constănţene au mai încercat să construiască o astfel de sală, dar proiectul a fost suspendat odată cu schimbarea puterii de guvernământ. Consilierii judeţeni au aprobat organizarea unui concurs de idei pentru realizarea proiectului sălii polivalente, proiectul câştigător fiind premiat cu 30.000 de euro.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor-Daniel Constantinescu, în viitoarea sală polivalentă se vor putea desfăşura meciuri de volei sau handbal, dar şi de hochei pe gheaţă, sau concursuri internaţionale de gimnastică şi vor putea avea loc şi diferite spectacole.
Arhitectul şef al judeţului, Titi Cenuşă, a explicat: "Ne dorim ca sala să se încadreze perfect în cerinţele urbanistice ale oraşului. Firma câştigătoare este din SUA şi a fost reprezentată de un cetăţean american, de origine română, care şi-a dorit foarte mult să construiască acest complex"
Terenul rezervat pentru această investiţie este compus dintr-un teren de rugby cu gradene pe laturile de est şi vest, şi o suprafaţă aferentă alcătuită din alei şi spaţii libere de construcţii. Poziţionarea geografică şi caracterul economic au impus pentru viitoarea sală polivalentă un concept volumetric ce sugerează o navă, obiectivul dorindu-se a fi o "arcă", în care să se adune oameni de pretutindeni.
Proiectul arhitectural ales pentru Sala Polivalentă Constanţa propune un complex format din două clădiri principale, o piaţetă pietonală şi parcări. Sala Polivalentă a fost poziţionată în partea de nord a terenului pentru a obţine expunere vizuală dinspre bulevardul Tomis.
Clădirea principală va cuprinde un teren multifuncţional pentru jocuri de echipă şi un bazin olimpic de înot de 1.250 mp. Acesta a fost poziţionat în partea de sud a arenei cu care comunică printr-o circulaţie publică şi dotări cu tribune retractabile.
Accesul pietonal va fi extins din promenada ce va fi amenajată pe bulevardul Tomis, iar cel auto va permite şi intrarea de mijloace de transport în comun. Accesul spectatorilor se va face pe faţada de est, prin colectarea traficului pietonal de suprafaţă şi a celui generat de parcarea de suprafaţă de 500 locuri. Accesul VIP va fi poziţionat pe faţada de vest, împreună cu cel pentru sportivi, artişti şi administraţie.
Parcarea subterană a fost amplasată în depresiunea existentă a terenului de rugby, cu acces din două puncte, prin intermediul rampelor - una în faţa hotelului, iar a doua în capătul opus parcării de suprafaţă. Parcarea subterană va fi desfăşurată pe trei niveluri.
Construcţia sălii polivalente propune o structură ortogonală, învelită într-un sis-tem parasolar, care oferă spaţii pentru echipament si ventilaţie naturală. Structura este metalică, cu diafragme de contravântuire, iar învelitoarea de finisaj este constituită dintr-o structură de parasolar din lemn, pe sistem de coaste ataşate permanent. Acoperişul va fi realizat dintr-o structură metalică tridimensională, cu învelitoare uşoară. Pentru iluminarea naturală, sala dispune de spaţii vitrate generoase pe faţadele de nord, de sud şi în zonele de acces.
Hotelul va fi tratat diferit din punct de vedere volumetric datorită considerentelor funcţionale şi economice ale programului. Finisajele folosite în sala polivalentă au fost preluate şi în tratarea faţadelor exterioare ale hotelului, pentru a unifica ansamblul.
Piaţeta pietonală amenajată în faţa complexului va oferi un spaţiu de recreere şi promenadă, pentru a răspunde cerinţelor de dotare urbană.