Grădinăritul în seră este una dintre cele mai relaxante activităţi din puţinul timp liber pe care îl avem la dis-poziţie. Este un hobby pe care îl practicam fără a avea prea multă experienţă.
Înaintea ridicării unei sere este foarte important să avem o fundaţie puternică şi solidă, care să fie bine ancorată în pământ. Cele mai folosite metode sunt fundaţiile din lemn şi cele din beton, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Astfel, fundaţia din lemn are avantajul unei montări uşoare dar nu va rezis-ta la fel de mult ca sera. Fundaţia din beton reprezintă o soluţie solidă şi stabilă, dar este costisitoare şi dificilă. Specialiştii societăţii "erAL Sere Hobby" din Codlea, judeţul Braşov recomandă fundaţia de oţel "deoarece are o montare ultra-rapidă şi se potriveşte exact cu dimensiunile serei, are o bună ancorare în pământ, aceeaşi durată de viaţă ca şi sera şi un preţ excelent. Oţelul galvanizat este tăiat exact conform cu dimensiunea serei şi are o înălţime de 12 cm. Fundaţia aceasta este foarte simplu de montat şi oferă o bună siguranţă serei."
Serele comercializate de societatea "erAL" au dimensiuni cuprinse între 0,8 şi 72 mp. Cele mai căutate modele sunt cele cuprinse între 6 şi 12 mp. Pot avea pereţii din geam de sticlă sau policarbonat iar structura este din profile de aluminiu foarte solide.
Îmbinările sunt deosebit de simple, sigure şi conferă un aspect frumos produsului. Acoperişul serelor are o înclinare de aproximativ 30 grade pentru o bună scurgere a apei. Ferestrele au o deschidere foarte mare pentru a asigura o aerisire / ventilaţie foarte bună plantelor din seră.
Pentru oricine este foarte uşor să monteze aceste sere deoarece instrucţiunile de asamblare şi montare se bazează pe principiul "do it yourself".
Societatea "ServConstruct" din Bucureşti vine în întâmpinarea clienţilor cu sere metalice modulare ecologice demontabile. Cadrul acestor sere este realizat din ţeavă rectangulară şi ele sunt acoperite cu policarbonat celular dublu-perete cu o grosime ce poate varia între 4 mm şi 10 mm, cu protecţie UV, prevăzute cu uşi pentru acces şi aerisire. La cerere, societatea poate executa sere de diverse dimensiuni precum şi alte grosimi.
Preţurile serelor modulare din policarbonat variază per metru pătrat construit, în funcţie de varianta constructivă aleasă, de grosimea policarbonatului (între 4 şi 10 mm) şi de suprafaţa totală ce se doreşte a fi construită. Astfel, preţul unei sere variază între 55 şi 120 euro/mp construit, inclusiv montajul pentru zonele limitrofe Capitalei, iar, contra cost, specialiştii societăţii pot face deplasări şi în provincie pentru montaj.
Preţul unui produs este foarte important ţinând cont de ce caracteristici şi calităţi are produsul sau ce satisfacţii oferă. O seră profesională "erAL", de 10.000 mp (1 ha), costă între 80-100 euro/mp. Serele hobby "erAL", de dimensiuni mici, costă de la 150 euro/mp. De asemenea, societatea oferă gratis livrarea oriunde în ţară.
Serele hobby de la "ServConstruct" sunt confecţionate din structură metalică demontabilă, acoperită cu policarbonat celular dublu perete de grosime variabilă, între 4 şi 10 mm. Aceste sere pot avea şi rol decorativ, în paralel cu hobby-ul creşterii florilor şi a legumelor. Pot fi surprinzător de productive iar preţurile serelor hobby "ServConstruct" încep de la 60 euro/mp construit.
De ce "sere hobby"?
Serele hobby de la erAL Group sunt sere profesionale de dimensiuni mici. Sunt foarte robuste, din aluminiu durabil, cu sticlă sau policarbonat de horticultură şi au toate caracteristicile unei sere profesionale. Ele doar se numesc sere hobby datorită acestor dimensiuni şi destinaţiei de folosire. Fiind practice şi mici, amplasate în spaţiul de lângă casă, din curte sau grădină, devin adevărate bijuterii ale spaţiului în aer liber.
Garanţie
Societatea oferă 12 ani garanţie la probleme care se bazează pe greşeli de construcţie, execuţie şi calitatea materialelor din aluminiu iar pentru policarbonat oferă 10 ani de garanţie pentru rezistenţa la intemperii.
Cum putem folosi o seră hobby?
Sunt nenumărate modalităţile în care vă puteţi bucura de sera dvs.
Iată doar câteva:
- pentru cultivarea din plăcere sau ca mică afacere a plantelor (legume sau flori);
- pentru cultivarea de răsaduri;
- pentru păstrarea pe perioade reci a diverselor plante şi obiecte;
- puteţi crea un "paradis" personal , de exemplu pentru servitul cafelei, prin amplasarea unei măsuţe cu scaune, şi să vă bucuraţi de orice rază de soare (datorită "efectului de seră", orice rază de soare captată contribuie la creşterea temperaturii în interior);
- pentru experimente şi studii botanice.
Modele de sere
Sera Basic
Basic este ideală pentru începători, ca primă alegere sau dacă nu există prea mult loc în grădină. Pentru a prelungi durata sezonului şi pentru protecţia plantelor în cel mai bun fel, Basic este livrată cu plăci de policarbonat de 4 mm, care se asamblează uşor, fără silicon sau sisteme de prindere.
Basic are o uşă de 60 cm lăţime şi o fereastră cu deschidere extra-largă pentru o aerisire foarte bună.
Sera Basic cu suprafaţa de 3 mp are o fereastră şi uşă glisantă de 60 cm, are structura din aluminiu şi policarbonat de 4 mm. Dimensiuni exterioare ale fundaţie sunt 1965 mm x 1520 mm.
Sera Compact
Pe structură de aluminiu, sera Compact se livrează pe varianta sticlă sau policarbonat, în funcţie de dorinţa şi necesităţile dumneavoastră. Plăcile de policarbonat se livrează însoţite de sisteme de prindere, ceea ce conferă uşurinţă la montaj şi o stabilitate mărită.
Sera Compact cu suprafaţa de 5 mp cu sticlă dispune de o fereastră si o uşă glisantă 60 cm iar dimensiunile exterioare ale fundaţiei sunt de 2150 mm x 2240 mm.
Sera Gardener
Seria de sere Gardener se livrează cu o serie de profile solide, cu extra întărituri în acoperiş sau pe laturi, cu o uşă dublă de 120 cm lăţime, care include şi o uşa cu dublă deschidere de la mijloc tip "uşa de grajd" pentru o buna ventilatie. Uşa dublă este îndeajuns de lată pentru a oferi posibilitatea intrării cu anumite maşini sau obiecte mari.
În funcţie de opţiunile dumneavoastră se poate ridica un perete despărţitor pentru a împărţi sera.
Seria Gardener este echipată cu ferestre duble mari pentru o ventilaţie optimala. De asemenea, acest model este echipat cu sisteme de scurgere şi burlane.
Sera Gardener cu suprafaţa de 18mp cu sticlă este prevăzută cu 4 ferestre duble, o uşă dublă tip "grajd" de 120 cm lăţime cu încuietoare. Dimensiunile exterioare fundaţie: 3570 mm x 5040 mm.
Accesorii pentru plăcerea grădinăritului
Echiparea serei
Nu contează cât de mică sau mare este sera, cel mai important este să facem cât mai mult cu ajutorul ei. Cu ajutorul accesoriilor puteţi mobila şi echipa sera dumneavoastră pentru a obţine beneficii maxime. Luminozitatea prea mare poate fi redusă cu plase de umbrire sau paste speciale aplicate pe exteriorul sticlei. Dacă aveţi plăci de policarbonat nu este necesară umbrirea. Asiguraţi ventilaţia. Dacă în seră va fi prea cald sau prea rece, plantele vor avea de suferit. Ventilarea regulată reduce riscul apariţiei bolilor sau a mucegaiului.
- Încălzitor parafină
Disponibil în trei modele pentru sere de 5, 10 si 15 mp. Se foloseşte parafină sau petrol de calitate, iar timpul de ardere este 2-7 zile în funcţie de model şi de necesarul de încălzire.
- Încălzitor gaz
Pentru sere până la 15 mp. Echipat cu senzor de îngheţ şi cu termostat variabil continuu, care se setează între 2-25 grade Celsius. O flacară de veghe asigură întreruperea gazului dacă flacăra se stinge.
- Încălzitor electric
Pentru sere de până la 14 mp. Este un încălzitor controlat printr-un thermostat electronic, iar vara poate fi folosit ca şi ventilator. Circulaţia aerului reduce riscul apariţiei bolilor din seră.
- Extra ferestre
Niciodată nu poţi avea destule ferestre. Ferestrele de pe acoperiş asigură evacuarea umezelii şi căldurii. Toate ferestrele se pot deschide larg, asigurând o ventilaţie optimă.
- Deschizător automat de ferestre
Deschizătorul automat de ferestre asigură ventilaţia zi şi noapte şi când nu sunteţi acasă. Disponibil şi pentru feres-trele cu aerisitor.
- Termometru min / max
Verifică temperatura actuală şi prezintă cât de cald sau rece a fost în seră. Verifică oscilaţiile de temperatură.
- Folie izolatoare
Pentru o izolare suplimentară vă recomandăm folia izolatoare. Se prinde de sistemul de profile cu clipsuri. Se poate folosi şi la împărţirea serei în zone reci şi calde pentru a economisi costuri de încălzire.
- Termometru sol
Unele plante, de exemplu castraveţii, au nevoie de o anumită temperatură a solului pentru a absorbi apa şi nutrienţii.
Irigare si spaţiu esenţial pentru plante
- Sistem de irigare automat
Un sistem de irigare şi fertilizare cu picătură automat asigură plantelor necesarul de apă şi nutrienţi de care au nevoie, chiar şi când nu sunteţi acasă. Sistemul constă dintr-un rezervor în care se amestecă apa cu fertilizantul. Amestecul se distribuie către plante prin furtune speciale. Permite controlul individual al cantităţii pentru fiecare plantă. Sistemul se foloseşte pentru 10 până la 150 litri de apă la fiecare 24 de ore.
Sticlă sau policarbonat? Ce să aleg?
De decenii serele sunt cunoscute ca şi combinaţie între aluminiu şi sticlă. Cele mai multe sere se livrează standard cu sticlă pentru horticultură de 3 mm. Din ce în ce mai mult se foloseşte policarbonatul ca şi înlocuitor al sticlei. Plăcile din policarbonat au două camere de aer şi, faţă de sticlă, asigură anumite avantaje (plăcile de 10 mm au chiar trei camere de aer).
Avantajele sticlei
Transparenţă: la serele cu sticlă aveţi posibilitatea să puteţi privi plantele din seră.
Luminozitate: plantele au cea mai bună lumină pentru creştere. În perioada cu mult soare se folosesc pentru umbrire paste speciale sau plase de umbrire.
Durata sezonului: sticla nu are acelaşi efect de izolare ca şi plăcile de policarbonat. Acest lucru ar putea limita durata sezonului şi posibilitatea menţinerii de plante peste iarnă. Însă cu folia specială pentru izolare puteţi izola întreaga seră şi să obţineţi aceleaşi avantaje ca şi cu policarbonatul.
Avantajele policarbonatului
O bună izolare: din cauza construcţiei, plăcile de policarbonat au acelaşi efect de izolare ca şi o fereastră termică, de aceea temperatura din seră este mult mai bine păstrată şi se obţin condiţii mai bune pentru creşterea plantelor.
Durată extinsă de sezon: efectul izolator al policarbonatului extinde considerabil durata sezonului, iar costurile de încălzire sunt mult reduse.
Rezistenţă: plăcile din policarbonat rezistă la şocuri, nu se sparg ca şi sticla şi contribuie la o mai mare siguranţă în grădina dvs., iar copii se pot juca liniştiţi cu mingea.
Reciclare: policarbonatul este 100% reciclabil.
Montajul: montajul este deosebit de uşor în comparaţie cu sticla.