Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Societatea DARIAN DRS îşi mută sediul într-o clădire de birouri din Cotroceni

Ioana Dogaru Piaţa Imobiliară /

Grupul de societăţi DARIAN DRS din domeniul evaluării şi consultanţei (cu activităţi în Bucureşti şi alte 17 mari centre economice din ţară) închiriază prin intermediul Crosspoint Real Estate un spaţiu de birou de 500 mp, într-o clădire de birouri din zona Cotroceni - pentru activităţile diviziei DARIAN DRS Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al societăţii.

Tranzacţia constă în închirierea pentru o perioada de 5 ani a etajului 4 al unui imobil finalizat în 2012, de clasa A, poziţionat în proximitatea Grădinii Botanice, pe stradă Ernest Juvara.

În această locaţie îşi vor desfăşura activitatea, începând cu luna octombrie 2015, cei aproximativ 30 de angajaţi şi colaboratori care fac parte din departamentele de Consultanţă în Evaluare şi Finanţări, Consultanţă fiscală, Audit precum şi Consultanţă în domeniul construcţiilor din cadrul DARIAN DRS Bucureşti - intenţia companiei fiind de a îşi mări echipa biroului din Capitală în următoarea perioadă.

"Intenţionăm să intensificăm activitatea DARIAN DRS în următorul an, prin extinderea operaţiunilor de consultanţă fiscală, lansarea unei noi linii de servicii pe piaţă, cea a serviciilor de audit, precum şi cooptarea de membri noi în echipa,- iar un prim pas în această direcţie este inaugurarea noului sediu din Cotroceni", declară Otilia Bujor, Managing Partner al Darian DRS Tax SRL.

Clădirea de birouri poziţionată la nr. 3-5 pe stradă Ernest Juvara atinge astfel un grad de ocupare de 100%.

Fondat in 2005, Crosspoint oferă, prin diviziile de Investment Banking şi Real Estate, servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţiile financiare necesare marilor investitori.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional