Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

SYMMETRICA: Clienţii alocă în medie peste 3.500 euro pentru pavajul curţilor

Ionuţ Stănescu Amenajări /

Clienţii alocă în medie peste 3.500 euro pentru pavajul curţilor

Suma medie pe care clienţii o alocă pentru pavarea curţii se situează între 10.000 şi 15.000 de lei, (peste 3.500 euro), suprafaţa amenajată cu acest buget fiind de 150-250 metri pătraţi, potrivit companiei Symmetrica, care produce pavele şi borduri vibropresate.

Conform datelor Symmetrica, segmentul persoanelor fizice câştigă tot mai mult teren în business-ul companiei, pe măsură ce clienţii înţeleg avantajele pe termen lung pe care le oferă pavajul, în detrimentul asfaltului, se arată într-un comunicat al companiei.

La acest moment, zonele vizate cu precădere de acest tip de investiţie sunt căile de acces, atât cele pietonale, cât şi cele auto.

"Ţinta principală a clienţilor este în primul rând amenajarea practică a accesului auto şi pietonal spre locuinţă. Însă, pe lângă acestea, din ce în ce mai mulţi clienţi îşi doresc pavaj şi în zone de relaxare, precum gradina sau terasa, unde proiectează şi montarea unui grătar", a declarat Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica.

În ceea ce priveşte cele mai căutate tipuri de pavele, clienţii din ţara noastră aleg produse colorate, în nuanţe de maro şi portocaliu, cu forme dreptunghiulare. Astfel, potrivit datelor Symmetrica, peste 90% din produsele vândute clienţilor persoane fizice sunt colorate.

Deşi majoritatea clienţilor persoane fizice nu depăşesc bugetul de 15.000 de lei când vine vorba de pavarea curţii, există şi comenzi de produse cu o valoare mult mai mare.

"Cea mai mare comandă, ca valoare, înregistrată anul acesta de Symmetrica pe segmentul rezidenţial, a fost de 300.000 lei, pentru un proiect de amenajare care a presupus pavajul unor suprafeţe mari de grădină, alei de acces auto şi trotuare. În total, a fost amenajată o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi", a menţionat Sebastian Bobu.

De cele mai multe ori, clienţii de pavaj vin informaţi asupra produsului pe care intenţionează să îl achiziţioneze, în urma recomandărilor unui arhitect.

Astfel, majoritatea celor care nu au stabilit iniţial ceea ce urmează să comande, aleg modelul şi culoarea pe loc, în showroom, unde au la dispoziţie toate gamele de produse şi culori.

Symmetrica este o companie românească care produce pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional