Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

SYMMETRICA: Clienţii preferă pavelele în culori clasice atunci când îşi amenajează grădinile

Andrei Stan Amenajări /

Clienţii preferă pavelele în culori clasice atunci când îşi amenajează grădinile

Majoritatea clienţilor din ţara noastră care îşi amenajează grădinile aleg pavele şi borduri în culori clasice, preferând formele care permit realizarea unor modele dinamice, potrivit unui comunicat al producătorului sucevean de pavele şi borduri Symmetrica.

"Pavelele reprezintă un element major de personalizare a oricărei curţi, conferindu-i acesteia un aer modern şi un aspect ordonat. În ultimul timp am observat că românii pun un accent tot mai mare pe acest tip de amenajare atunci când îşi construiesc sau îşi renovează grădinile, alegând culori clasice, dar forme curajoase, pentru un efect deosebit", a declarat Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.

Astfel, potrivit companiei, cele mai comandate culori pentru pavarea întregii curţi sunt gri, roşu şi nuanţe apropiate de aceste culori, precum gri-antracit sau portocaliu-maro, preferinţele în sensul acesta neschimbându-se foarte mult de-a lungul timpului.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte formele, clienţii sunt deschişi unei multitudini de variante. În plus, alegerea pavelelor se face tot mai mult în funcţie de destinaţia fiecărei zone a curţii, îmbinându-se astfel partea estetică, cu cea practică, potrivit reprezentanţilor companiei.

Pentru zonele pietonale sunt solicitate în special formele care permit realizarea de modele rotunjite, ascuţite, rustice sau ecologice.

Dacă persoanele fizice aleg produsele pe baza propriului gust sau conform sfaturilor unui architect, dezvoltatorii nu îşi propun să facă experienţe şi să îşi surprindă clienţii, mizând pe alegeri clasice, de obicei într-o singură culoare.

Anul trecut circa 15% din totalul business-ului Symmetrica a fost generat de proiectele rezidenţiale. Pe acest segment, compania a livrat aproximativ 350.000 mp de pavele, dintre care 200.000 mp persoanelor fizice, iar restul de 150.000 mp persoanelor juridice.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional