Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Valea PrahoveiSe anunţă o supraofertă de apartamente noi în Sinaia şi Buşteni

F.A. Piaţa Imobiliară /

Complex de vile în curs de finalizare în Piatra Arsă

Complex de vile în curs de finalizare în Piatra Arsă

Terenurile din Sinaia ajung şi la 1.000 de euro/mp

Piaţa imobiliară din Sinaia, Buşteni şi Predeal a fost dominată, în 2007 ca şi în 2006, de tranzacţiile cu apartamente noi şi cu terenuri pentru case şi blocuri. Ciprian Kore, director în cadrul companiei imobiliare "Mervani", ne-a declarat că Sinaia este asaltată de blocuri deşi duce o lipsă acută de terenuri, care s-au scumpit semnificativ în ultimul an. Multe proiecte apar pe locul unor construcţii vechi, care sunt demolate. În schimb, în Buşteni, domină construcţia de case de vacanţă şi abia acum au apărut câteva proiecte de bloculeţe cu apartamente de vacanţă.

Domnul Kore ne-a menţionat că pe piaţa din Sinaia şi Buşteni au apărut proiecte de amploare, de blocuri înalte, cu câteva sute de unităţi locative. Sinaia concentrează aceste proiecte, aflate în curs de execuţie la finele lunii mai, în zona Platoului Izvor şi în Calea Moroieni. Iar Buşteniul va avea, în Piatra Arsă şi pe locul fostei fabrici de hârtie (demolată deja), două mari complexuri cu un total de circa 800 de unităţi locative, spaţii de cazare şi agrement. Acestea erau, la finele lunii mai, la stadiul de proiect.

Reprezentantul "Mervani" ne-a explicat: "Când grosul acestor locuinţe va fi scos la vânzare, cel mai probabil începând din anul următor, cred că oferta va acoperi cererea. Şi atunci apartamentele, în special cele din marile complexuri, se vor vinde mai greu. În prezent, cel mai rapid sunt contractate apartamentele din vile sau din blocuri cu maxim trei etaje şi 15-20 de unităţi locative. Sunt mulţi cumpărători de apartamente de vacanţă care doresc linişte şi intimitate, apreciază arhitectura montană a imobilelor şi nu cumpără locuinţe în complexuri cu blocuri înalte, care să le amintească de aglomeraţia oraşelor. Alţii, dimpotrivă, vor acelaşi mediu şi condiţii de la oraş pentru locuinţa de la munte şi nu îi deranjează aglomeraţia".

Ritmul de vânzare a marilor complexuri aflate, în prezent, în curs de execuţie nu este unul slab, dar nici rapid. Ansamblurile rezidenţiale cu peste 100 de apartamente se vând mult mai repede în oraşe, dar nu ating şi nici nu vor atinge acelaşi ritm de contractare pe Valea Prahovei, apreciază Ciprian Kore.

Noile apartamente nu s-au scumpit mult în ultimul an

Zonele preferate pentru construcţia de apartamente de vacanţă în Sinaia sunt Furnica, Platou Izvor, dar şi Opler, lângă Castelul Peleş, care a devenit o zonă foarte râvnită în ultima vreme. Bloculeţe noi se mai construiesc şi pe variantă, la ieşirea din Sinaia spre Buşteni.

Preţurile de vânzare ale noilor apartamente variază între 1.200 şi 1.500 de euro/mp suprafaţă construită. Acestea sunt valabile atât pentru Sinaia, cât şi pentru Buşteni şi sunt mai mari cu maxim 15% faţă de cele practicate în primăvara anului trecut. Majorarea de preţ nu a fost una mare, în ciuda faptului că cererea a fost ridicată, susţine Ciprian Kore.

Directorul "Mervani" ne-a spus că garsonierele măsoară între 35 şi 45 mp, apartamentele cu două camere - între 50 şi 70 mp, iar cele cu trei camere ajung la maxim 120 mp (penthouse-uri la mansardă).

Cumpărătorii nu caută apartamente spaţioase pentru că vin doar la sfârşit de săptămână şi în concediu sau de sărbători. Noile locuinţe trebuie să fie bine plasate, bine finisate, dar nu cu materiale scumpe. Ei mai doresc, neapărat şi loc de parcare.

Noile bloculeţe din Sinaia şi Buşteni au, în general, parter, două etaje şi mansardă şi nu cuprind mai mult de 20 de unităţi locative.

Doar o cincime din achiziţiile de apartamente reprezintă plasamente imobiliare

Potrivit directorului "Mervani", majoritatea proiectelor reprezintă investiţii ale persoanelor juridice române şi mai puţin ale unor persoane fizice (spre deosebire de anii trecuţi). Investitorii străini construiesc mai mult proiecte mari.

Ciprian Kore ne-a declarat că doar o cincime din apartamente sunt achiziţionate ca investiţie, pentru închiriere sau revânzare. Majoritatea achiziţiilor (70%) sunt făcute de bucureşteni, iar restul de alte persoane din sudul ţării.

Terenurile din Sinaia ajung şi la 1.000 de euro/mp

Cele mai multe tranzacţii cu terenuri din Sinaia au fost înregistrate, în ultimul an, în zona Furnica, Tirul cu Porumbei, Cumpătu (înspre Releu). Puţinele loturi din zonele centrale şi semicentrale se vindeau, la finele lunii mai, cu 500 - 1.000 de euro/mp. Sunt şi proprietari care cer şi peste 1.000 de euro/mp, dar nu au reuşit să vândă.

Scumpirea terenurilor din ultimul an nu a fost una spectaculoasă deoarece, încă din 2007, loturile scoase la vânzare aveau preţuri piperate. Cel mai mare salt de preţuri, în zona Văii superioare a Prahovei, a avut loc în cursul anului 2006. Potrivit "Mervani", se găsesc şi terenuri la 150 de euro/mp, dar nu au utilităţi şi accesul este prost.

Persoanele fizice mai construiesc case de vacanţă în zona Cumpătu, înspre Releu, unde ar mai fi ceva teren disponibil. Ciprian Kore apreciază că, în curând, piaţa de terenuri din Sinaia se va închide.

Zone în care mai sunt terenuri pentru construcţia de blocuri înalte sunt Platoul Izvor şi Calea Moroieni (ieşirea din Sinaia către Târgovişte). În aceste perimetre, sunt proiecte de blocuri înalte de 6-10 etaje în curs de execuţie.

Case se construiesc mai puţin, în zona Cumpătu. Media preţului de vânzare era, la finele lunii mai, de circa 300.000 de euro pentru locuinţele de vacanţă scoase la vânzare.

S-au scumpit şi terenurile din Buşteni

Majoritatea celor care au ales Buşteniul pentru construirea unei locuinţe de vacanţă au preferat să cumpere terenuri în zona Piatra Arsă, care beneficiază de un peisaj pitoresc. Cererea mare a scumpit şi aici terenurile, care ajunseseră, la finele lunii mai, la o medie de tranzacţionare de 250 de euro/mp. Majorarea din ultimul an este de circa 20%. Ciprian Kore ne-a spus că sunt şi proprietari care cer 500 de euro/mp, dar nu sunt contractate rapid astfel de oferte. Cele mai scumpe sunt puţinele loturi rămase în zona centrală a localităţii.

În ultimul an, din cauza scumpirii terenurilor, în Buşteni, au fost soase la vânzare şi apartamente în vile sau blocuri cu un regim mic de înălţime. Această ofertă a fost bine primită pe piaţă. Dar încă mai sunt şi mini-ansambluri cu vile de vacanţă, cu arhitectură montană.

Astfel, în zona Kalinderu, este în curs de construcţie un imobil pe demisol, parter, etaj, mansardă şi supantă cu 12 apartamente noi. În zona centrală, va mai fi ridicat un blocuţet identic, iar în zona Piatra Arsă există un complex de patru vile de câte şapte apartamente fiecare. Tot în această zonă, sunt de vânzare şi vile la preţuri de 350.000 - 600.000 de euro.

Casele de vacanţă s-au dezvoltat mai bine în Azuga

Azuga s-a dezvoltat, în ultimul an, mult mai bine ca Buşteniul pe partea de apartamente şi case de vacanţă, întrucât are trei pârtii de schi funcţionale. Noile apartamente, în bloculeţe de maxim 25 de unităţi locative, au fost construite în special în zona pârtiilor. Se construiesc şi case de vacanţă în zona Satul Nou. Preţul terenurilor este de circa 250-300 de euro/mp.

Apartamentele de vacanţă din Predeal - cele mai scumpe de pe Valea Prahovei

Predealul este văzut ca o staţiune exclusivistă, care a avut succes la turişti pe segmentul apartamentelor şi caselor de vacanţă noi şi a şi atras multe investiţii de acest gen în ultima perioadă. Zonele sale de extindere pentru construcţia de locuinţe sunt înspre Valea Râşnoavei şi între cabana Trei Brazi.

Nici această localitate nu duce lipsă de bloculeţe cu maxim 20 de apartamente şi aspect montan. Majoritatea proiectelor sunt concentrate lângă pârtia de schi, dar au un preţ de vânzare de 1.500 - 2.000 de euro/mp, mult mai mare decât cel al locuinţelor din zona Sinaia - Buşteni.

Terenurile din zona Valea Râşnoavei costau, la finele lunii mai, în jur de 100 de euro/mp, iar cele din zona Trei Brazi - 250 de euro/mp. În aceste perimetre, a explodat construcţia de case de vacanţă, mai ales că peisajul este sălbatic şi pitoresc. Cele mai scumpe loturi sunt, potrivit lui Ciprian Kore, în zona Cioplea, foarte căutată pentru construcţia de pensiuni, dar şi de vile cu apartamente de vacanţă. Aici terenurile (puţine la număr) ajungeau şi la 400 de euro/mp, în perioada menţionată.

Casele de vacanţă au luat avânt în partea inferioară a Văii Prahovei

Scumpirea terenurilor din zona Sinaia - Buşteni - Predeal (Valea Prahovei superioară), dar şi traficul infernal i-au determinat pe mulţi turişti să aleagă localităţi precum Breaza şi Cornu pentru construirea caselor de vacanţă. Multele terenuri disponibile şi preţurile accesibile au făcut ca, în ultimul an, construcţiile de vacanţă din aceste localităţi să ia un avânt surprinzător.

Breaza este vedeta anului 2007 şi îşi va menţine poziţia şi în acest an datorită tranzacţiilor cu terenuri pentru case de vacanţă şi a saltului extraordinar de preţuri. Potrivit reprezentanţilor "Mervani", în Breaza se construiesc locuinţe de vacanţă peste tot, iar terenurile s-au scumpit, în ultimul an, cu circa 50%. Preţul mediu de tranzacţionare era, la finele lunii mai, de 70 de euro/mp. Astfel, loturile disponibile erau scoase la vânzare cu preţuri între 10 şi 140 de euro/mp, în funcţie de suprafaţă, poziţionare şi existenţa utilităţilor.

Cei mai mulţi cumpărători (80%) sunt bucureşteni, urmaţi de constănţeni (15%) şi de alţi locuitori ai oraşelor din sudul ţării. În Breaza, există şi mini-cartiere cu case de vacanţă "la cheie". Preţul locuinţelor varia, în perioada menţionată, între 100.000 şi 150.000 de euro pentru casele din lemn de 100 -120 mp şi cu 500 mp de teren. Casele din zidărie costau între 130.000 şi 500.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, teren şi finisaje. În Breaza încă mai sunt proprietari care îşi construiesc locuinţe de vacanţă la fel de impozante ca şi cele permanente.

Reprezentanţii "Mervani" mai susţin că, în mod surprinzător, Cornu a crescut în ochii amatorilor de locuinţe de vacanţă ce caută terenuri în zone liniştite, aproape de munte, cu peisaje frumoase, dar şi cu utilităţi. Tranzacţiile cu terenuri s-au revitalizat în ultima perioadă după câţiva ani de stagnare.

Principalul avantaj al localităţii este infrastructura şi terenurile generoase. Preţurile loturilor erau, la finele lunii mai, similare cu cele din Breaza. Dar localitatea are avantajul că dispune, în proporţie de 90% de străzi asfaltate şi canalizare.

Cornu beneficiază de prezenţa caselor de vacanţă a unor cunoscuţi politicieni şi oameni de afaceri care vor, potrivit oficialilor "Mervani", să se mute definitiv în zonă după finalizarea autostrăzii Bucureşti - Braşov.

Compania imobiliară "DTZ Echinox" a realizat, la finele lunii mai, un studiu privind evoluţia pieţei de apartamente noi din Sinaia şi Buşteni. Specialiştii companiei au concluzionat că, în următorii doi - patru ani, zona va beneficia de circa 1.200 de apartamente noi.

În Sinaia, la finele lunii mai, erau 41 de unităţi locative noi date în folosinţă, la care se adaugă 910 locuinţe, ce vor fi livrate până la sfârşitul anului 2010. Cea mai căutată zonă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidenţiale din Sinaia este perimetrul din jurul castelului Peleş. Preţurile noilor locuinţe variază între 1.200 şi 2.130 de euro/mp.

Potrivit specialiştilor "DTZ Echinox", staţiunea Buşteni beneficiază de 83 de unităţi rezidenţiale noi funcţionale şi de alte 335 de locuinţe programate pentru livrare până la sfârşitul anului 2009. Cea mai căutată zonă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidenţiale este Golful Regal. În prezent, piaţa rezidenţială din Buşteni se dezvoltă preponderent în sectorul unităţilor unifamiliale, fiind reprezentată de vile. Astfel, staţiunea dis-pune de un număr destul de redus de apartamente.

Atât Buşteni, cât şi Sinaia, prezintă un potenţial ridicat în privinţa dezvoltărilor rezidenţiale. Oficialii "DTZ Echinox" sus-ţin că investitori importanţi precum "Detea Group" şi "Future Group" au ales Buşteniul pentru noi investiţii rezidenţiale, cu câteva sute de apartamente şi zone de cazare şi agrement.

Zona Sinaia - Buşteni - Predeal s-a îmbogăţit, în ultimul an, cu mai multe pensiuni. Numărul acestor imobile aflate în execuţie este, în 2008, mult mai mare decât în anii trecuţi. În Predeal, cele mai multe pensiuni se găsesc în apropierea pârtiei de schi, în zona Cioplea. În Sinaia, pensiunile se găsesc în zona Furnica şi Cumpătu. Iar în Buşteni, majoritatea pensiunilor se află tot în apropierea pârtiei, în zona Kalinderu şi în Valea Cerbului.

Proiecte rezidenţiale în derulare

Potrivit datelor furnizate de agenţia imobiliară "Mervani", unul din proiectele aflate în curs de realizare în apropierea Castelului Peleş este "HABITAT+". Regimul de înălţime al imobilului este demisol, parter, trei etaje şi mansardă. Blocul este compus din 10 garsoniere, 10 apartamente cu două camere şi 5 apartamente cu trei camere. Suprafeţele locuinţelor variază între 39 şi 116 mp şi au preţuri de vânzare între 62.000 de euro şi 130.000 de euro. Execuţia a fost demarată anul trecut şi se va încheia la finele anului curent.

Un ansamblu mai mare, de 64 de apartamente, este situat pe Calea Moroieni, la ieşirea din Sinaia spre Târgovişte. Cele două imobile au un regim de înălţime două subsoluri, parter, patru etaje şi al cincilea retras. Preţurile de vânzare variază de la 83.900 de euro pentru o garsonieră la 229.100 de euro pentru un apartament cu trei camere. Suprafeţele locuinţelor sunt între 59 şi 139 mp. Construcţia a început anul trecut şi trebuie finalizată în decembrie 2008.

Proiectul "Stil Furnica" este un imobil pe parter, două etaje şi mansardă, ce oferă o vedere deosebită asupra Văii Prahovei, de la masivul Baiului până la masivul Bucegi. Vor fi amenajate câte un apartament cu două camere pe fiecare nivel, cu suprafeţe între 53 şi 99 mp. Proiectul a fost scos la vânzare în întregime, la preţul de 640.000 de euro.

Un alt bloculeţ cu şapte apartamente de vacanţă va fi gata la sfârţitul anului în Piatra Arsă din Buşteni. Regimul de înălţime este demisol, parter, două etaje şi mansardă. Apartamentele au una până la trei camere şi un preţ de vânzare de 1.400 de euro/mp. Tot în această zonă, mai este în construcţie un ansamblu de patru vile a câte şapte apartamente fiecare, cu una până la trei camere. Preţurile de vânzare variază între 92.000 şi 150.000 de euro. Suprafeţele utile sunt de 44 - 86 mp.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional