Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Veniturile din chirii ale Immofinanz în România au stagnat în primul semestru

Andrei Stan Piaţa Imobiliară /

Veniturile obţinute de Immofinanz din închirierea proprietăţilor deţinute în ţara noastră au stagnat în primele şase luni ale anului (perioada mai-octombrie), la 22,2 milioane de euro, valoare ce reprezintă 13,9% din veniturile totale din închirieri ale companiei austriece, potrivit unui comunicat al companiei trimis redacţiei.

În primul semestru al anului financiar anterior, veniturile companiei din chirii pe piaţa românească s-au situat la 22,5 milioane de euro.

Portofoliul Immofinanz din România reprezintă 14,6% din portofoliul total al companiei şi include 73 de proprietăţi (17 investiţii finalizate, 11 în curs de dezvoltare şi 45 de proiecte în analiză), cu o valoare de 907,1 milioane de euro.

Immofinanz atribuie investiţiilor finalizate o valoare de 649,2 milioane de euro, de 28,3 milioane de euro investiţiilor în curs de dezvoltare şi de 229,6 milioane de euro proiectelor în analiză.

Potrivit comunicatului, valoarea estimată după finalizarea proiectelor în curs de dezvoltare ale companiei în România se ridică la 117,7 milioane de euro.

Proprietăţile Immofinanz din România reprezintă 14,6% din portofoliul total al companiei, ce include 73 de proprietăţi (17 investiţii finalizate, 11 în curs de dezvoltare şi 45 de proiecte în analiză), cu o valoare de 907,1 milioane de euro (649,2 milioane de euro - investiţii finalizate, 28,3 milioane de euro - investiţii în curs de dezvoltare, 229,6 milioane de euro - proiecte în analiză). Valoarea reală estimată după finalizarea proiectelor în curs de dezvoltare ale Grupului în România se ridică la 117,7 milioane de euro.

În primul semestru al anului financiar 2015/16, veniturile din închirieri în România s-au menţinut stabile şi au totalizat 22,2 milioane de euro (faţă de 22,5 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului precedent), valoare ce reprezintă 13,9% din veniturile totale din închirieri ale Grupului. Rezultatele operaţionale din România s-au ridicat la 21,8 milioane de euro şi reprezintă 31,9% din rezultatele operaţionale totale ale Immofinanz. Profitul operaţional (EBIT) în România s-a ridicat la 34,8 milioane de euro.

Compania austriacă a înregistrat un profit net de 132,2 milioane de euro în primul semestru al anului financiar 2015/16, faţă de 3,4 milioane de euro în intervalul similar al anului anterior. Creşterea a fost determinată, cu precădere, de efectele pozitive ale evaluării proprietăţilor.

Rezultatele operaţionale au totalizat 68,3 milioane de euro, la mai puţin de jumătate comparativ cu 155,3 milioane în primul semestru al anului financiar trecut, fiind afectate de scăderea veniturilor din închirieri la 160,3 milioane de euro, de la 213,2 milioane de euro în mai-octombrie 2014, din cauza reducerii temporare a nivelului chiriilor în Moscova şi vânzarea planificată a unor proprietăţi.

"În primul semestru al anului financiar 2015/16, rezultatele operaţionale ale Immofinanz au fost influenţate, mai presus de toate, de doi factori: pe de o parte, situaţia politică şi economică în continuare tensionată din Rusia, care ne-a determinat să acordăm reduceri temporare ale chiriilor pentru partenerii noştri din centrele comerciale din Moscova. Revizuim şi renegociem aceste acorduri în mod regulat, însă situaţia rămâne dificilă şi estimările cu privire la evoluţia viitoare a economiei Rusiei se menţin în sfera unor incertitudini considerabile. Pe de altă parte, am abordat în ultimele luni aspectul dificil şi îndelungat al proceselor cu investitorii şi am obţinut o soluţionare în afara instanţelor judecătoreşti. Acest lucru creează securitate juridică şi pune capăt incertitudinilor cu privire la durata procedurilor juridice şi la costurile aferente", a explicat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz.

IMMOFINANZ este o companie imobiliară comercială care îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail şi birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a Immofinanz include managementul şi dezvoltarea de proprietăţi.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional