Armonizarea cadrului legislativ pentru produsele de construcţii şi impactul asupra pieţei construcţiilor

Anna Maria Schiau, consultant tehnic

Construcţiile şi produsele pentru construcţii au reprezentat întotdeauna un domeniu de mare importanţă datorită implicării lor, sub aspecte multiple (directe şi indirecte), în siguranţa publică, în protecţia sănătăţii şi a vieţii oamenilor, precum şi în protecţia mediului înconjurător.

O serie de caracteristici specifice construcţiilor (durata mare de exploatare, caracterul imobil, volumul mare de materiale şi de muncă implicat în realizarea lor, caracterul de unicat al fiecărei construcţii) diferenţiază construcţiile de celelalte categorii de produse; ca atare cadrul legislativ şi de reglementare pentru acest domeniu prezintă o serie de particularităţi.

Reglementarea domeniului construcţiilor:

- se realizează pe doua nivele: la nivel european (acquis comunitar) şi la nivel naţional (legi, hotărâri ale guvernului şi ordine ale autorităţii de reglementare -în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului).

- ia în considerare domeniul produselor pentru construcţii şi domeniul construcţiilor (implicând conceperea, proiectarea, executarea, utilizarea şi postutilizarea acestora).

Constituirea pieţei unice europene a impus formularea unor reguli pentru calitatea produselor care pot circula în această piaţă, respectiv armonizarea criteriilor şi condiţiilor privind caracteristicile şi utilizarea produselor.

Pentru domeniul construcţiilor şi al produselor pentru construcţii, în UE a fost elaborată Directiva 89/106/CEE (DPC) privind corelarea dispoziţiilor legis­lative, reglementare şi administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte produsele pentru construcţii. La nivel naţional această directivă a fost transpusă prin HG 102/2003, înlocuită apoi de HG nr. 622/2004 cu modificări ulterioare prin HG 1031/2010.

Prin Directiva pentru Produse de Construcţii s-a impus:

- considerarea cerinţelor esenţiale pentru construcţii la stabilirea cerinţelor pentru produsele de construcţii prin specificaţii tehnice (standarde armonizate, agremente tehnice europene, standarde naţionale recunoscute);

- marcarea cu simbolul CE pe produsele certificate pe baza specificaţiilor tehnice;

- supravegherea funcţionării sistemului (supravegherea pieţei).

Aplicarea marcajului CE este modalitatea prin care se arată că produsele sunt corespunzătoare, adică:

- caracteristicile lor sunt conforme cu prevederile standardelor europene aferente (standarde armonizate);

- s-a aplicat un sistem de mgement al calităţii la fabricarea lor în vederea asigurării unui nivel de calitate adecvat;

- calitatea lor evaluată de organisme independente acceptate de părţile implicate (organisme notificate), conform unor sisteme de evaluare diferenţiate după impactul produselor respective asupra protecţiei oamenilor, a mediului social şi a mediului înconjurător.

Începând cu aprilie 2011 a fost publicat noul Regulament al Parlamentului şi al Consiliului European, de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor de construcţii, CPR EU 305/2011, care va înlocui Directiva 89/106/CEE după o perioadă de coexistenţă a celor două documente până în iulie 2013.

Motivele care au dus la revizuirea Directivei pentru Construcţii au fost în principal următoarele:

- aplicarea diferită a DPC în ţările membre (ceea ce a condus la diminuarea încrederii în marcajul CE).

S-a înregistrat o cerere unanimă de consolidare a credibilităţii între­gului sistem prin înăsprirea criteriilor de desemnare şi de notificare a organismelor de certificare a produselor şi printr-o mai bună coordonare a supravegherii pieţei.

- necesitatea redefinirii Noii Abordări (lansată acum 20 de ani) în corelare cu obiectivele legislaţiei comunitare (în mod particular trebuie luate în considerare strategiile legate de dezvoltarea durabilă).

Principalele obiective ale noului Regulament pentru Produse de Construcţii (RPC) au fost:

- facilitarea punerii în aplicare a regulamentului prin stabilirea unor mecanisme simplificate, destinate în mod special diminuării sarcinilor producătorilor;

- garantarea prezentării unor informaţii clare cu privire la performanţele produselor pentru construcţii;

- furnizarea unui limbaj tehnic comun care să fie utilizat:

a) de producători în momentul introducerii pe piaţă a produselor

b) de autorităţi atunci când stabilesc cerinţele tehnice pentru produse/ lucrări de construcţii.

Acest nou regulament aduce o serie de modificări importante, dintre care două vor avea un impact major în contextul actual al pieţei produselor pentru construcţii şi anume:

1. Introducerea unei cerinţe esentiale suplimentare: utilizarea suste­nabilă a resurselor naturale

Astfel, la cele şase cerinţe esenţiale:

a) - rezistenţa mecanică şi stabilitate;

b) - siguranţa în caz de incendiu;

c) - igiena, sănătate şi mediu;

d) - siguranţa la utilizare;

e) - protecţie împotriva zgomotului;

f) -economie de energie şi izolare termică.

se adaugă o cerinţă aflată în directă legătură cu protecţia mediului.

Lucrările de construcţii trebuie astfel proiectate, construite şi demolate încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă şi să asigure următoarele:

- reciclarea lucrărilor de construcţii, a materialelor şi părţilor componente, după demolare;

- durabilitatea lucrărilor de construcţii;

- utilizarea la lucrările de construcţii a unor materii prime şi secundare inofensive faţă de mediu.

2. Declaraţie de performanţă - în locul declaraţiei de conformi­tate, care va conţine lista caracteristicilor esenţiale ale produsului de construcţie pentru care se declara performanţe şi nivelurile sau clasele respectivei performanţe, precum şi informaţii privind substanţele periculoase (conform regulamentului REACH).

În România, domeniul construcţiilor a fost un domeniu avansat şi novator. Aplicarea sistemelor calităţii şi a evaluării conformităţii s-a practicat, încă de la începutul anilor "80 atât în proiectare, executarea lucrărilor cât şi în laboratoarele de încercări.

După anul 1989, la elaborarea şi revizuirea unor reglementări legislative naţionale în domeniul construcţiilor s-au avut în vedere principiile şi prevederile legislaţiei europene în domeniu.

După aderarea la UE, integrarea în piaţa unică europeană a impus:

- Modificări ale bazei legislative ca urmare a alinierii la legislaţia europeană (inclusiv cea privind protecţia mediului);

- Modificări ale bazei normative (reglementări tehnice, standarde, regulamente) ca urmare a alinierii la standardele europene.

Având în vedere extinderea şi complexitatea sistemului naţional de reglementări tehnice în construcţii (circa 500 reglementări tehnice specifice) revizuirea, armonizarea şi corelarea acestora implică un volum enorm de munca şi de specialişti din domeniul construcţiilor.

În plus, noile standarde europene de produse şi încercări aduc şi ele schimbări extrem de importante atât pentru producători, laboratoarele de încercari şi utilizatori. Modificarea cerinţelor pentru produse (diversificarea în funcţie de tipul aplicaţiei; încadrarea în clase, categorii sau familii de produse cu caracteristici specifice; caracterizarea mult prea generală sau lipsa criteriilor de performanţă), modificarea metodelor de încercare (care implică de cele mai multe ori achiziţionarea de echipamente noi de încercare şi necesitatea unei perioade de tranziţie/adaptare la noile metode), lipsa unui vocabular comun pentru domeniile conexe sau preluarea standardelor fără traducerea acestora, limitează şi îngreunează accesul utilizatorilor.

Piaţa produselor de construcţii este şi va fi în continuare afectată de aceste schimbări, la care, în cazul producătorilor se adaugă eforturile pentru reducerea emisiilor de CO2 şi gestionarea corectă a deşeurilor, precum şi punerea accentului pe conceptul de durabilitate a lucrărilor de construcţii şi corelarea acestuia cu condiţiile de mediu la care sunt supuse construcţiile în amplasament (clase de expunere).