Contractele încheiate între profesionişti Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată

av. Oana Albota, partener Peli Filip

În data de 5 aprilie 2013 a intrat în vigoare Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante.

Legea 72/2013 transpune în legislaţia naţională Directiva 2011/7/UE şi instituie reguli şi interdicţii cu privire la plăţile efectuate ca remuneraţii pentru tranzacţiile comerciale.

Soluţiile juridice incluse în această Directivă fuseseră însă, chiar şi inainte de apariţia Legii 72/2013, parţial implementate prin Noul Cod Civil şi OG 13/2011 (privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti), precum şi prin Noul Cod de Procedură Civilă, ce a preluat reglementarea ordonanţei de plată din OUG 119/2007 (privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele între profesionişti).

În expunerea de motive la Directiva, s-a reţinut că reglementarea a izvorât din necesitatea combaterii plăţilor mult după scadenţa facturilor pentru mărfuri livrate sau servicii prestate. Conform Directivei, aceste întârzieri la plată afectează lichidităţile întreprinderilor şi complică situaţia financiară a acestora, afectând competitivitatea şi rentabilitatea întreprinderilor odată ce creditorul trebuie să obţină finanţări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăţilor; riscul apariţiei acestor efecte negative creşte considerabil în perioadele de încetinire a creşterii economice, când accesul la finanţare este mai dificil.

Legea 72/2013 are aşadar ca scop combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale dintre comercianţi şi dintre comercianţi şi autorităţi contractante care au ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile. Prevederile legii se aplică doar în cazul creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani.

Legea exclude din sfera sa de aplicare: creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi, precum şi contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Printre cele mai importante prevederi ale Legii nr. 72/2013 se numără următoarele:

Modificări cu privire la termenele de plată

Atât în cazul tranzacţiilor între profesionişti cât şi în cazul tranzacţiilor între profesionişti şi autorităţi contractante, dacă părţile nu au agreat niciun teremen de plată în contract, creditorul este îndreptăţit la dobânzi penalizatoare de la expirarea următoarelor termene: (i) 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată; (ii) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor; (iii) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la data recepţiei sau verificării. Pentru a evita abuzurile din partea debitorilor, procedura de recepţie sau verificare nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor. Părţile pot stipula în contract un termen mai mare de 30 de zile, sub rezerva că această clauză să nu fie abuzivă, în sensul Legii 72/2013.

Potrivit prevederilor Legii 72/2013, în cazul tranzacţiilor dintre profesionişti termenul contractual de plată trebuie să fie de cel mult 60 de zile. Prin excepţie, părţile pot să prevadă în contract un termen mai mare de 60 de zile, sub rezerva faptului că astfel de clauze să nu fie abuzive în sensul Legii 72/2013.

În cazul tranzacţiilor dintre profesionişti şi autorităţile contrac­tante, termenele stabilite în contract pentru executarea obligaţiilor autorităţilor contractante nu pot fi mai mari de 30 de zile şi trebuie calculate astfel cum am arătat mai sus. În mod excepţional însă, termenul contractual de 30 de zile poate fi extins până la maxim 60 de zile dacă acest termen a fost stabilit expres în contract şi în documentaţia achiziţiei şi este obiectiv justificat, în funcţie de natura şi caracteristicile specifice ale contrac­tului, sub rezerva faptului că o astfel de clauză să nu fie abuzivă în sensul Legii 72/ 2013.

Legea prevede un termen legal de plată de 60 de zile şi în cazul contractelor încheiate între profe­sionişti şi instituţiile publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate. Protecţia sporită acordată instituţiilor publice din domeniul sănătăţii este justificată în directiva de situaţie specială a multor sisteme de sănătate din Europa, acestea fiind nevoite adesea să reconcilieze nevoile individuale ale pacienţilor cu finanţele disponibile, aceasta în condiţiile în care populaţia Europei îmbătrâneşte, speranţa de viaţă creşte şi medicina avansează.

Spre deosebire de tranzacţiile dintre profesionişti, în cazul tranzacţiilor între profesionişti şi autorităţi contractante, termenul de 60 de zile în care autoritatea contractantă trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de plată este unul maxim şi nu mai poate fi prelungit.

Regulile menţionate anterior nu prejudiciază posibilitatea părţilor de a conveni efectuarea plăţii în mod eşalonat. În acest caz, dobânzile penalizatoare şi celelalte despăgubiri prevăzute de prezenta lege se calculează prin raportare la suma scadentă.

Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii

Potrivit Legii 72/2013, orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută. Spre deosebire de directiva, unde aceasta restricţie se aplică doar în cazul contractelor dintre profesionişti şi autorităţile contrac­tante, Legea 72/2013 interzice stipularea unui termen de emitere/ primire a facturii şi în cazul contractelor încheiate între profesionişti.

Considerăm ca implementarea directivei este în acest caz defectuoasă.

Legea nu reglementează clar ce pot părţile să convină şi ce nu pot să convină în ceea ce priveşte emiterea/ primirea facturii. Evident, părţile pot de exemplu să prevadă în continuare un termen de plată care să curgă de la data emiterii facturii; părţile pot în continuare lega emiterea facturii de îndeplinirea unei condiţii prealabile (de exemplu certificarea prin proces vebal a calităţii şi cantităţii mărfurilor livate etc.); de asemenea, în cazul unui contract cu prestaţii succesive, reglementarea emiterii facturii la o anumită dată calendaristică, din fiecare lună, ar trebui să fie în continuare permisă.

Intenţia directivei, ce ar fi trebuit preluată întocmai de legiuitor, a fost de a interzice reglementarea prin contracte a datei primirii facturii, nu şi a datei emiterii facturii, cum se menţionează în lege. Obiectivul este acela ca statele membre să promoveze sisteme care asigură securitatea juridică în ceea ce priveşte data exactă de primire a facturilor de către debitori, inclusiv în domeniul facturării electronice, caz în care primirea facturilor poate constitui un mijloc de proba electronică.

Nivelul dobânzii legale penalizatoare. Cheltuieli suplimentare de recuperare a creanţelor

Dobânda legală penalizatoare a fost majorată prin intermediul Legii 72/2013 în cazul raporturilor dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante de la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus patru puncte procentuale (cum era reglementată în OG 13/2011), la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus opt puncte procentuale.

Separat faţă de dobânzile pena­lizatoare, creditorul este de asemenea îndreptăţit la plată de daune interese pentru cheltuielile realizate cu recuperarea creanţei. Prin lege se stabileşte o valoarea minimă a acestora de 40 de euro, însă la această sumă (ce vizează de fapt cheltuielile de recuperare interne şi costurile administrative) se pot adăuga alte cheltuieli de recuperare, în special cheltuielile suportate de creditori în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a creanţelor, cheltuielile aferente unor eventuale proceduri de executare silită.

Clauzele calificate de lege ca abuzive şi sancţionate cu nulitatea absolută

Legea 73/2013 instituie o prezumpţie absolută cu privire la natura abuzivă a anumitor tipuri de clauzele contractuale, acestea fiind lovite de nulitate absolută, fără să mai fie necesară verificarea circumstanţelor specifice ale clauzei. Este vorba despre clauzele care:

- exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;

- fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;

- prevăd un termen mai mare de la care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut în lege, i.e. 30 de zile, respective 60 de zile (temenul maxim de plată pentru executarea obligaţiilor autorităţilor contactante);

- fixează, în contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată mai mare de 60 de zile;

- elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;

- stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.

În funcţie de situaţia concretă a cauzei, instanţele pot califica ca fiind abuzive şi alte tipuri de clauze decât cele menţionate anterior, lista nefiind exhausivă. Scopul directivei a fost acela de a interzice abuzul în materie de libertate contractuală în dezavantajul creditorilor. În acest sens, orice clauză contractuală sau practică care se abate grav de la bunele practici comerciale şi este contrară bunei credinţe şi corectitudinii ar trebui considerate inechitabilă pentru creditor.

Rămâne de văzut în ce măsură prevederile Legii 72/2013 referitoare la clauzele abuzive vor afecta posibilitatea părţilor de a agrea în contracte o limită maximă a dobânzii penalizatoare sau o limită maximă a daunelor interese suplimentare rezultate din cheltuielile cu recuperarea creanţelor.

Intrarea în vigoare şi aplicarea legii în timp

Legea 72/2013 a intrat în vigoare în data de 5 aprilie 2013 şi se aplică doar în cazul contractelor încheiate după intrarea sa în vigoare, în timp ce în cazul contractelor încheiate anterior vor continua să se aplice vechile reglementări. Cu titlu de excepţie însă, prevederile referitoare la sancţionarea cu nulitatea absolută a clauzelor abuzive şi cu privire la răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele şi practicile abuzive se vor aplica şi în cazul contractelor în derulare, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 72/2013.