Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

Eden Lake - un nou stil de viaţă

Piaţa Imobiliară /

Eden Lake - un nou stil de viaţă

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pe o suprafaţă de 29.000 de mp, proiectul Eden Lake va reuni 387 de apartamente, ce vor fi construite într-un cadru relaxant, cu facilităţi multiple pentru locuitorii noului cartier din zona Pipera.

    Investitorul este un grup important din Hong Kong - NSH -, care a realizat şi aeroportul din Shanghai.

    Reprezentanţii dezvoltatorului ne-au povestit: "Suntem adepţii conceptului de "Rai la tine acasă" şi de aceea proiectul a fost gândit "out of the box". Este un proiect unic în zona Pipera, pentru că este gândit astfel încât să ai toate facilităţile la tine acasă. Lăsând la o parte faptul că vindem apartamente în blocuri, ceea ce ne diferenţiază este gama foarte bogată de facilităţi pe care le aducem la îndemâna rezidenţilor, după cum urmează: piscină interioară semiolimpică, ce va fi încadrată în conceptul spa-fitness-gym-jacuzzi-masaj etc. Va fi operată de un operator cu experienţă în domeniu şi vor avea acces şi non-rezidenţii. Cei care vor locui în cartier vor plăti o taxă mai mică, însă pentru a avea un proiect fezabil şi financiar şi să nu se reflecte costurile cheltuielilor comune doar pe umerii rezidenţilor, am gândit acest concept care să permită şi non-rezidenţilor accesul. Acestea nu sunt singurele facilităţi, ci vorbim şi de restaurant, supermarket, pastry shop, băcănie, Nufărul...De fapt Eden Lake este un stil de viaţă, un orăşel în care ai la îndemână absolut tot. Pentru a atenua puţin handicapul transportului, am achiziţionat deja un chatel bus, care va deservi locatarii, bone, copii, părinţi; vom face curse regulate din cartiertul nostru către staţiile de metrou. Parcarea este exclusiv subterană, ceea ce ne-a permis să facem parc la suprafaţă. Noi gândim acest cartier într-un concept verde, eco, astfel încât să păstrăm un mediu cât mai curat şi mai prietenos. Am dotat parcarea şi cu staţii electrice pentru încărcarea maşinilor. Avem şi lac şi suntem vecini cu lacul Şaulei, care este foarte frumos în peisaj. Am gândit zona de belvedere care foloseşte lacul şi cu lăcuşorul nostru şi cu zonă de contemplare. Locatarii vor putea face yoga, alergare pe pistă special amenajată, avem locuri de joacă special gândite pentru categorii de vârste, teren de baschet etc.

    Înglobând spaţii verzi pe 70% din suprafaţă, Eden Lake îmbină cea mai largă selecţie de facilităţi oferită de un ansamblu imobiliar, facilităţi de lifestyle, socializare, agrement, sportive şi de shopping".

    Cele 387 de apartamente vor fi împărţite în unităţi cu două, trei şi patru camere, cu finisaje premium, special gândite şi destinate celor care sunt interesaţi. Conform sursei citate, există cereri încă din faza de proiect. Suprafeţele apartamentelor sunt generoase, existând şi locuinţe cu grădină proprie. Un apartament cu două camere porneşte de la 92.000 euro plus TVA, ne-au mai spus reprezentanţii Eden Lake. Aceştia ne-au precizat că există clienţi care au cumpărat apartamente pentru părinţi, iar alţii au achiziţionat pentru copii şi atunci primează componenta investiţională.

    Construcţia proiectului va începe cel târziu în primăvara anului viitor şi este gândit să fie construit în două etape. Astfel, se va începe cu partea dinspre lac şi va fi finalizat în 2022.

    Eden Lake este un proiect pilot, primul de acest gen în ţara noastră, conform dezvoltatorului, care doreşte să îşi pună amprenta în piaţa românească şi să continue şi cu alte proiecte. "Dorim să abordăm şi alte zone ale Bucureştiului şi orice altă zonă din România cu potenţial o avem în analiză", ne-a precizat sursa citată.

    NSH este un grup de companii cu mai bine de 58 de ani vechime, cu sediul la Hong Kong, cu filiale în 30 de ţări şi peste 120 de oraşe din lume. Fondat în 1958, Nantong Sanjian Group este un grup de companii moderne de construcţii bazate pe dezvoltare, care integrează şase industrii majore de finanţe, investiţii, imobiliare, servicii de operare, operaţiuni transoceanice şi incubaţie tehnologică. Grupul NSH are mai mult de 60 de sucursale şi filiale deţinute si controlate integral, localizate în Asia, Australia, Orientul Mijlociu, Europa. Cu moto "construieşte un viitor splendid, din inimă", NSH a experimentat dezvoltarea unor multiple proiecte integrate, la scară largă, pe glob.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional