Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

FAŢĂ DE ANUL ANTERIOR,Wienerberger raportează o creştere cu 5% a veniturilor în anul 2015

Andrei Stan Companii /

Wienerberger AG a anunţat rezultatele financiare pentru anul 2015, grupul reuşind o creştere a veniturilor cu 5%, la 3 miliarde euro, faţă de anul precedent şi o îmbunătăţire a EBITDA operaţional cu 17%, până la 370 milioane euro, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Valoarea datoriei nete a grupului a fost redusă cu 14% de la 622 milioane euro în 2014 la 534 milioane euro în 2015. "Acest lucru a fost posibil în primul rând datorită unui cash flow semnificativ venit din activităţile operaţionale", precizează compania.

Potrivit sursei citate, lichidităţile provenite din vânzările de bunuri imobiliare non-core au adus aproximativ 28 milioane euro. Cheltuielile de capital la nivel de grup, care includ cheltuielile de mentenanţă şi investiţiile în inovaţie tehnologică, precum şi cheltuielile pentru dezvoltarea portofoliului, s-au ridicat la suma totală de 138 milioane euro. În plus, aproximativ 10 milioane euro au fost alocate investiţiilor de creştere.

"2015 a fost pentru Wienerberger cel mai bun an de la începutul crizei financiare. Veniturile companiei au înregistrat un nou record şi cifrele financiare ale grupului au înregistrat o creştere semnificativă pentru cel de-al cincilea an consecutiv. Ca urmare a unei performanţe operaţionale foarte bune, am reuşit atingerea unui nivel al profitului după impozitare de 70 de milioane euro. În mod cert ne-am atins obiectivul de a reveni în zona de profit", a subliniat Heimo Scheuch, CEO Wienerberger AG.

Conducerea companiei va propune la Adunarea Generală Anuală care va avea loc pe 12 mai 2016 ca acţionarii să primească dividende în valoare de 0,20 euro per acţiune pentru anul financiar 2015. În legătură cu această decizie, Helmo Scheuch menţionează că "suntem pe o direcţie bună şi creşterea valorii dividendelor cu 33% este un semnal clar de încredere în forţele noastre".

"Construcţiile rezidenţiale din Europa au fost favorizate de condiţiile meteorologice blânde, care au fost în general pe o tendinţă stabilă şi uşor pozitivă, cu mici diferenţe regionale", se arată în comunicat.

O tendinţă general pozitivă a fost înregistrată mai ales în Marea Britanie, Olanda, România, Bulgaria, Polonia şi Ungaria. Belgia, Italia şi Rusia au înregistrat o scădere a business-ului în construcţiile rezidenţiale. O situaţie similară s-a înregistrat în Franţa, deşi piaţa franceză s-a stabilizat, aşa cum era de aşteptat, spre sfârşitul anului. În Germania şi Elveţia, construcţia de case unifamiliale sau duplex, precum şi renovările au fost la un nivel uşor mai scăzut faţă de anul trecut, o tendinţă care a fost preîntâmpinată din partea Wienerberger printr-o ajustare a structurilor de producţie. În Austria, construcţia de case noi a rămas la un nivel stabil. Cu toate aceastea Divizia Europeană de Materiale Ceramice pentru Construcţii a raportat o creştere a veniturilor cu 6% de 1,6 miliarde euro.

În ciuda costurilor ajustării structurale de 11 milioane euro, EBITDA operaţional a crescut cu 12%, respectiv 249 milioane euro.

"Acest rezultat a venit nu numai în urma performanţelor bune ale Diviziei şi a unei contribuţii importante a business-ului cu ţigle ceramice din estul Europei în prima parte a anului, ci şi datorită reorganizării vânzărilor pe anumite pieţe, costurilor mai reduse la energie şi măsurilor continue de îmbunătăţire a eficienţei şi optimizării costurilor structurale ale Diviziei", se arată în comunicat.

Potrivit companiei, veniturile generate de Divizia Europeană de Ţevi şi Pavaje au rămas stabile la aproximativ 1 miliard euro, în vreme ce EBITDA operaţional a crescut cu 8%, respectiv până la 108 milioane euro.

Divizia Nord-Americană a raportat o creştere a veniturilor cu 17%, respectiv de 278 milioane euro; EBITDA operaţional a crescut semnificativ de la 11 milioane euro în 2014 la 32 milioane euro pentru perioada raportată.

Pentru 2016 Wienerberger se aşteaptă la o creştere uşoară a pieţei pe segmentele de blocuri ceramice, ţigle şi ţevi din plastic. În ce priveşte ţevile ceramice pentru canalizare, grupul anticipează un mediu de afaceri uşor negativ, având în vedere că cheltuielile de capital pentru infrastructura publică sunt încă blocate pe anumite pieţe cheie. Se aşteaptă o creştere stabilă a cererii pentru pavaje de beton.

"Pentru 2016 ne aşteptăm ca veniturile şi rezultatele financiare pentru Europa de Est să crească substanţial pe fondul unei pieţe caracterizată de creştere moderată. În Polonia, România, Bulgaria şi Ungaria anticipăm o continuare a tendinţei pozitive în construcţiile rezidenţiale unifamiliale sau duplex, în consecinţă o creştere a vânzărilor pe segmentul blocuri ceramice", transmite compania.

În 2016 Wienerberger se va concentra pe trei zone esenţiale din strategia corporativă - diversificare, optimizarea structurilor şi inovaţie.

Wienerberger este un producător de blocuri ceramice (Porotherm, Terca) şi lider de piaţă pe segmentul de ţigle ceramice (Koramic, Tondach) în Europa, precum şi pe segmentul pavele din beton (Semmelrock) în Europa Centrală şi de Est. Pe segmentul sisteme de ţevi (ţevi ceramice Steinzeug-Keramo şi ţevi din plastic Pipelife) compania este unul dintre principalii furnizori din Europa.

Wienerberger Sisteme de Cărămizi produce blocuri ceramice în ţara naostră. Compania deţine trei unităţi de producţie la nivel local, fabricile fiind localizate în Gura Ocniţei - Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos - Cluj.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional