Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

IMOBILE PRELUATE ABUZIVModificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009

Alina Mecheş, avocat colaborator "Ţuca, Zbârcea & Asociaţii" Legea /

Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009

În ciuda nenumăratelor discuţii contradictorii şi tergiversări, Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ("Legea nr. 1/2009")a fost aprobată şi a intrat in vigoare în data de 6 februarie 2009.

În principal, Legea nr. 1/2009 îşi propune să apere interesele foştilor chiriaşi care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu privire la locuinţe naţionalizate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, fie prin atribuirea unor noi drepturi, fie prin eliminarea unor interdicţii şi limitări prevăzute de vechea reglementare în sarcina acestora.

Astfel, o primă modificare se referă la abrogarea regulii prevăzute în art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001, conform căreia persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrau calitatea de proprietar avută la data preluării şi după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire. Prin urmare, aceştia nu mai sunt consideraţi a fi deţinut neîntrerupt dreptul de proprietate asupra respectivelor imobile.

Totodată, se stabileşte o nouă categorie de persoane care nu sunt îndreptăţită la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent, şi anume acele persoane ale căror averi au fost dobândite ilicit, în conformitate cu hotărârile instanţelor judecătoreşti pronunţate până la 6 martie 1945.

Unul din elementele de noutate esenţiale aduse de Legea nr. 1/2009 are în vedere regula restituirii doar prin echivalent a imobilelor şi terenurilor aferente acestora care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, posibilitatea restituirii în natură fiind exclusă în această situaţie.

Prin Legea nr. 1/2009 se acordă anumite drepturi chiriaşilor care, în conformitate cu Legea nr. 112/1995, au cumpărat cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, după cum urmează:

Dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi/sau aflate în proprietatea sau în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat";

Dreptul de a locui cu chirie în aceste imobile şi de a le cumpăra. Mai mult decât atât, suma pe care aceştia au plătit-o pentru cumpărarea imobilului naţionalizat şi care ulterior a fost restituit proprietarului poate constitui avans pentru noul imobil care i-ar fi oferit spre cumpărare;

De asemenea, chiriaşii beneficiază şi de o scutire de taxe de timbru pentru cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Prin introducerea unei dispoziţii noi, contractele de vânzare-cumpărare încheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, sunt calificate, conform Legii nr. 1/2009, ca fiind acte autentice, constituind titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.

În ceea ce priveşte obligaţia de despăgubire a chiriaşilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile aduse acestora, indiferent dacă imobilul care se restituie conform Legii nr. 10/2001 a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, aceasta revine persoanelor îndreptăţite.

Referitor la limitarea adusă dreptului de proprietate al chiriaşilor cărora li s-au vândut apartamentele în care locuiau, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, aceasta este abrogată de noua reglementare. Astfel, prin Legea nr. 1/2009 se elimină interdicţia chiriaşilor de a înstrăina sub orice formă apartamentele în care locuiau timp de 10 ani de la data cumpărării către orice persoane, cu excepţia înstrăinării către persoana îndreptăţită, fost proprietar al acelei locuinţe. Aşadar, în prezent, foştii chiriaşi care au achiziţionat imobile în baza Legii nr. 112/1995 au posibilitatea de a le înstrăina liber, indiferent de termenul trecut de la data dobândirii lor în proprietate.

Pe lângă cele expuse mai sus, Legea nr. 1/2009 face precizarea că, în afara cazului în care au fost încheiate cu bună-credinţă, vor fi lovite de nulitate absolută actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel doar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, spre deosebire de fosta reglementare care nu face distincţie în ceea ce priveşte data aprecierii valabilităţii titlului de preluare a imobilului.

De asemenea, Legea nr. 1/2009 abrogă sancţiunea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, care au ca obiect imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.

Din punct de vedere procedural, este esenţial să facem referire la instituirea obligaţiei pentru persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 să urmeze procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, aşa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, proceduri care se aplică prioritar.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional