Guvernul a aprobat o serie de modificari ale legii privind performanta energetica a cladirilor in scopul alinierii la legislatia europeana privind acest segment.
Noutatile aduse de actul normativ se refera, in principal, la:
- obligativitatea afisarii certificatelor de performanta energetica la cladirile aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice, cu o suprafata utila de peste 500 mp; incepand cu 9 iulie 2015, obligativitatea se va aplica si cladirilor cu o suprafata utila de peste 250 mp, aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice;
- instituirea, prin Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), a controlului certificatelor de performanta energetica, a rapoartelor de audit energetic si a rapoartelor de inspectie ale sistemului de incalzire si/sau climatizare;
- obligativitatea analizarii introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atat la construirea cladirilor noi, cat si in cazul in renovarii majore a cladirilor existente;
- obligativitatea investitorilor si proiectantilor de a lua toate masurile ca, incepand cu 31 decembrie 2020, cladirile noi sa fie cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero;
- realizarea bancilor de date specifice eficientei energetice la nivelul cladirilor in vederea fundamentarii planurilor nationale de economisire a energiei si de reducere a dioxidului de carbon, precum si de utilizare a surselor alternative de energie.